Pe 5 iunie, cancelarul german Angela Merkel a deschis un nou culoar de negociere cu Federația Rusă, în afara sau mult în afara inițiativelor oficiale UE dar această evadare din perimetrul european e, deja, secundară. Faimosul Memorandum Meseberg, prin care Merkel iniția un Consiliu UE-Rusia în materie de politică și strategie externă are, între timp, succesori.
Cancelarul german Merkel și Președintele rus Medvedev s-au întîlnit, din nou, la Ecaterinenburg. Cancelarul german a plusat, dezvoltînd schița cuprinsă în Memorandumul Meseberg: Germania (nu UE sau nu deocamdată UE) propune un schimb. În cazul în care Rusia își retrage efectivele militare din Transnistria, Germania (pe post de garantor european) va face tot ce e cu putință pentru ca UE să abolească vizele de călătorie pentru cetățenii ruși. În plus, retragerea rusă ar fi calea directă spre relansarea discuțiilor în jurul Pactului European de Securitate propus de Președintele Medvedev în mai 2008.
Situația e în desfășurare, rămîne confuză și promite să genereze rezultate, după blocajul care a înghețat aparent definitiv problema Transnistriei. Însă partida diplomatică nu e în nici un caz decisă sau neapărat promițătoare. Adevărat, cancelarul Merkel a sesizat caracterul esențial al zonei Mării Negre pentru securitatea europeană. Insistența pozitivă a cancelarului german a plasat Rusia, sau mai degrabă aparatul președintelui Medvedev, într-o poziție cu care diplomația rusă nu e obișnuită. Mingea și replica sînt în terenul Rusiei. Germania are inițiativa dar această formă de avantaj nu promite neapărat rezolvarea situației.
Răspunsul Rusiei ar putea lua forma cunoscută din precedentele runde de negociere și proiecte de asanare a problemei transnistrene. Rusia ar putea semna un acord de principiu. Însă semnătura Rusiei nu valorează nimic mai mult decît cerneala din stiloul semnatarului. În locul retragerii, Rusia va inventa rapid complicații și mecanisme suplimentare de consultare sau va pretexta noua criză, la timp provocată de slugile de la Tiraspol. Rusia va încerca, după vechiul ei obicei doctrinar, să obțină avantaje, fără să ofere ceva în schimb.
În cazul de față, abolirea regimului de vize ar putea fi declarată o chestiune de importanță europeană și umanitară majoră care are prioritate absolută. În timp ce retragerea armată din Transnistria ar putea fi plasată între chestiunile „tehnice” de rezolvat ulterior. La fel de bine, Rusia ar putea trreansforma retragerea într-o operație de substituire a stării militare de fapt. Astfel, UE ar putea primi privilegiul de a trimite o forță de control și supraveghere în zonă. Asta ar scuti UE de o situație penibilă și ar permite Rusiei să își mențină trupele.
Inițiativa Merkel e salutară dar riscantă, în lipsa prudenței obligatorii în raporturile de lucru cu Federația rusă.