Situat în nord-vestul Franţei, Sainte Honorine des Pertes este un sătuc din Normandia, care m-a impresionat prin faptul că adună la un loc marea, lanurile de grîu şi cirezile de vaci, care pasc liniştite lingă marea zbuciumată.
În luna iunie, am petrecut un weekend în acest sătuc într-o casă construită la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Gazda mea, Anne d’Ursel – locuieşte la Bruxelles, dar în fiecare an vine în Normandia la începutul verii, să facă ultimele pregătiri pentru a închiria turiştilor casa de vacanţă situată la cîţiva metri de plaja Oceanului Atlantic.
La o plimbare pe plajă, mi-a povestit cîte ceva despre viaţa ei. Anne are 57 ani şi provine dintr-o familie aristrocrată franceză: „Bunica mea a cumpărat o casă în Normandia. Ea trăia la Paris şi a dorit ca nepoţii şi copiii ei să respire aer curat în timpul vacanţei. Avem, aşadar, o casă de vacanţă la mare”.
„La Grande Maison” sau Casa Mare – aşa numeşte familia casa bunicii, care are trei etaje şi vedere spre mare. Este înconjurată de alte case mai mici, care aparţin de asemenea familiei d’Ursel. „Am mai mulţi veri care au cumpărat case în acest sat. Avem 14 case într-o rază de 10 km”.
Anne îmi spune că au fost 11 copii la părinţi şi cele mai frumoase aminitiri din copilărie sunt verile petrecute în Normandia: „Cum eram o familie numeroasă, veneam în două sau trei maşini, aşezaţi strîns unul lîngă altul, de parca am fi fost într-o cutie de chibrituri. Cînd ajungeam aici, aveam impresia că suntem în paradis. Regăseam toţi verii noştri germani şi francezi... Era un loc minunat”.
Casa ei din Normandia a primit-o moştenire din partea unei mătuşi: „Am mult noroc, dar chiar şi cu noroc, nu este întotdeauna uşor”. Anne a cumpărat în rate o casă şi la Bruxelles, pe care trebuie să o plătească încă timp de doi ani. Îmi spune că îi este greu să întreţină două case mari.
Pe lîngă faptul că lucrează în calitate de soră medicală într-un cabinet medical din Bruxelles, o altă sursă de venit este casa din Normandia, pe care o dă în chirie în fiecare an – fie vara, fie în timpul sărbătorilor de iarnă. Preţurile sunt diferite, depind de sezon şi de numărul de turişti. Atunci cînd casa nu e solicitată pentru o perioadă mai lungă de timp, ofer turiştilor un preţ ceva mai avantajos.
O casă de familie, aşa îşi caracterizează gazda mea locuinţa din Normandia. Turiştii o închiriază de obicei pentru cîte o săptămînă şi plătesc în jur de 600 euro. „Este primul an cînd îmi merge foarte bine. Cred că din cauza crizei, oamenii nu au prea multe mijloace să călătorească prea departe. Normandia, chiar şi cu timpul său nu întotdeauna frumos, e un loc unde poţi să vii cu maşina. E mult mai uşor să ajungi aici, decît să mergi în Spania, Africa sau Statele Unite. Prioritatea mea este ca oamenii să se simtă fericiţi în casa mea. Îmi place să ţin casa aranjată şi confortabilă, astfel încît să le facă plăcere oamenilor”.
Anne are doi copii: fiul ei este inginer, iar fiica – fotograf. Am întrebat-o dacă se consideră bogată şi cum sunt oamenii bogaţi în Belgia: „Nu cred că sunt foarte bogată, dar sunt înstărită. O persoană bogată în Belgia are mai multe case, are o viaţă socială plină de evenimente, iubeşte maşinile mari, călătoreşte mult şi are şi mulţi bani”.
La sfîrşitul plimbării pe plajă, Anne mi-a spus că bogăţia ei nu se măsoară în numărul de case şi de maşini luxoase: „Cred că ceea ce îmi face cea mai mare plăcere în viaţă este contactul cu oamenii, familia, copiii mei. Îmi place să împărtăşesc cu cei din jur emoţiile, viaţa, bucuria”.
Mi-a mai mărturisit că în momentele grele din viaţă, citeşte şi coase haine pentru rudele ei.
În luna iunie, am petrecut un weekend în acest sătuc într-o casă construită la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Gazda mea, Anne d’Ursel – locuieşte la Bruxelles, dar în fiecare an vine în Normandia la începutul verii, să facă ultimele pregătiri pentru a închiria turiştilor casa de vacanţă situată la cîţiva metri de plaja Oceanului Atlantic.
La o plimbare pe plajă, mi-a povestit cîte ceva despre viaţa ei. Anne are 57 ani şi provine dintr-o familie aristrocrată franceză: „Bunica mea a cumpărat o casă în Normandia. Ea trăia la Paris şi a dorit ca nepoţii şi copiii ei să respire aer curat în timpul vacanţei. Avem, aşadar, o casă de vacanţă la mare”.
„La Grande Maison” sau Casa Mare – aşa numeşte familia casa bunicii, care are trei etaje şi vedere spre mare. Este înconjurată de alte case mai mici, care aparţin de asemenea familiei d’Ursel. „Am mai mulţi veri care au cumpărat case în acest sat. Avem 14 case într-o rază de 10 km”.
Anne îmi spune că au fost 11 copii la părinţi şi cele mai frumoase aminitiri din copilărie sunt verile petrecute în Normandia: „Cum eram o familie numeroasă, veneam în două sau trei maşini, aşezaţi strîns unul lîngă altul, de parca am fi fost într-o cutie de chibrituri. Cînd ajungeam aici, aveam impresia că suntem în paradis. Regăseam toţi verii noştri germani şi francezi... Era un loc minunat”.
Casa ei din Normandia a primit-o moştenire din partea unei mătuşi: „Am mult noroc, dar chiar şi cu noroc, nu este întotdeauna uşor”. Anne a cumpărat în rate o casă şi la Bruxelles, pe care trebuie să o plătească încă timp de doi ani. Îmi spune că îi este greu să întreţină două case mari.
Pe lîngă faptul că lucrează în calitate de soră medicală într-un cabinet medical din Bruxelles, o altă sursă de venit este casa din Normandia, pe care o dă în chirie în fiecare an – fie vara, fie în timpul sărbătorilor de iarnă. Preţurile sunt diferite, depind de sezon şi de numărul de turişti. Atunci cînd casa nu e solicitată pentru o perioadă mai lungă de timp, ofer turiştilor un preţ ceva mai avantajos.
O casă de familie, aşa îşi caracterizează gazda mea locuinţa din Normandia. Turiştii o închiriază de obicei pentru cîte o săptămînă şi plătesc în jur de 600 euro. „Este primul an cînd îmi merge foarte bine. Cred că din cauza crizei, oamenii nu au prea multe mijloace să călătorească prea departe. Normandia, chiar şi cu timpul său nu întotdeauna frumos, e un loc unde poţi să vii cu maşina. E mult mai uşor să ajungi aici, decît să mergi în Spania, Africa sau Statele Unite. Prioritatea mea este ca oamenii să se simtă fericiţi în casa mea. Îmi place să ţin casa aranjată şi confortabilă, astfel încît să le facă plăcere oamenilor”.
Anne are doi copii: fiul ei este inginer, iar fiica – fotograf. Am întrebat-o dacă se consideră bogată şi cum sunt oamenii bogaţi în Belgia: „Nu cred că sunt foarte bogată, dar sunt înstărită. O persoană bogată în Belgia are mai multe case, are o viaţă socială plină de evenimente, iubeşte maşinile mari, călătoreşte mult şi are şi mulţi bani”.
La sfîrşitul plimbării pe plajă, Anne mi-a spus că bogăţia ei nu se măsoară în numărul de case şi de maşini luxoase: „Cred că ceea ce îmi face cea mai mare plăcere în viaţă este contactul cu oamenii, familia, copiii mei. Îmi place să împărtăşesc cu cei din jur emoţiile, viaţa, bucuria”.
Mi-a mai mărturisit că în momentele grele din viaţă, citeşte şi coase haine pentru rudele ei.
