10 iulie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Neculai Constantin Munteanu).
Politicieni de împrumut.
De mai multe ori in ultimii ani s-a vorbit despre necesitatea ca Romania să fie guvernată de tehhnocrati. Spectacolul împărţirii posturilor, imaginea clasei politice disputîndu-şi faxurile şi maşinile de scris, i-a scîrbit pe toţi. Cind Mugur Isarescu l-a inlocuit pe Radu Vasile, o mare parte a scenei politice a răsuflat uşurată spunînd: în fine, un tehnocrat!
Nostalgia tehnocraţiei i-a rămas pe semne, romanului, dacă nu din perioada activiştilor care se pricepeau la ce făceau, adică la propagandă, în care forţau producţiile la hectar să crească o data cu paginile din discursurile oficiale, atunci din perioada lui Teodor Stolojan premierul care n-a vrut nimic, a dus ţara de la mineriada din 91 la alegerile generale şi apoi s-a retras, spunînd cîteva fraze prolixe pe care nu le-a înţeles nimeni. Stolojan a făcut după aceea carieră la Banca Mondială, a strîns din dinţi şi a spus tot timpul că el nu se complace în apariţii pasagere pe scena politică romanească. El a ajuns, pentru multi dintre cei care se zbat pentru un loc de rangul trei în partid, un mit de neinplicare politică, de dăruire şi de înţelepciune.
La rîndul lor, sindicaliştii regretă şi acum şedinţele maraton în care cădeau epuizaţi sub mese, fără a fi ajuns la un compromis cu premierul de gumilastic, rămînînd însă cu plăcerea de a se fi aşezat la masa tratativelor şi de a fi fost trataţi ca nişte fiinţe umane. Partidele politice suspină şi ele după Stolojan, considerîndu-l unul dintre tehnocratii pricepuţi la toate şi în special la tergiversări, mai cu seamă ca lipsa culorii politice l-a făcut şi îl poate face şi mai departe, un aliat de nădejde al oricui, oricînd. (...)
Apoliticul Teodor Stolojan a avut mereu puncte de vedere politice. Şi are şi astăzi. El a afirmat în nenumăratele interviuri acordate după ce a decis să se implice în campania electorală din toamna acestui an, că scena politică este dominată de un singur partid cu şanse reale de cîştig. Pentru Teodor Stolojan PDSR rămîne marea provocare şi, în acelaşi timp, marea ispită, de-ar fi să credem că zilele trecute l-a întîlnit chiar şi pe Ion Iliescu. Dar Stolojan şi-a negociat apolitismul şi cu Valeriu Stoica sau cu Teodor Meleşcanu. (...)
S-ar zice că prin simpla sa prezenţă, Stolojan problematizează viaţa politică romanească. Spunînd des şi pe diverse tonuri că nu are nimic de pierdut, Stolojan a cîştigat, cel puţin in faza negocierilor preliminare... tot! Dacă nu pare a mira pe nimeni înverşunarea cu care este disputat Teodor Stolojan sub diverse steaguri si la felurite mese de dialog, stîrneşte o clipă mirarea fexibilitatea partidelor politice gata să sprijine un cvasi necunoscut care, in perioada de un an cît a fost premier, s-a mulţumit să constate că economia se duce de rîpă, încercînd s-o stabilizeze undeva la cota 0, adică, atît cît să plutească.
În căutarea unui premier, partidele par a-şi pune, pentru prima data cu seriozitate problema identităţii lor politice, încercînd să pună cap la cap din ce a mai rămas un program politic, o platformă electorală, o alianţă contra naturii, dar... profitabilă.
