O singură certitudine obiectivă, aproape de sfîrşitul Cupei Mondiale 2010: pentru prima oară în istoria de 80 de ani a Cupei Mondiale, o echipă europeană va cîştiga titlul, jucînd în afara Europei. Asta, în termeni statistici. În plan mult mai general dar şi mai important: fotbalul de mare densitate tactică, iniţiat în Europa de Jose Mourinho şi Inter Milano, a fixat o direcţie globală. Toată lumea joacă o variantă sau alta a acestui sistem de organizare defensivă amfibie (cu trecerea instantanee din regim de apărare în expanisune pe contre). Aici e noutatea, nu în profilul geografic al performanţei.
Discuţia prelungită şi obositoare pe tema Europa sau America de Sud a mascat aproape în întregime, ascensiunea solidă a fotbalului asiatic. Japonia şi Coreea de Sud au făcut nu numai un Turneu foarte bun dar au şi anunţat integrarea în sistemul pretenţios al fotbalului de mare performanţă.
Cupa Mondială se va încheia, foarte probabil, cu o nouă serie de meciuri de mare calitate, după ce monotonia din Grupe a fost măturată de explozia declanşată în sferturi.
În rest, certitudini strict subiective: favorita personală - Olanda, pe motive care ţin de istoria frustrată şi fenomenală a şcolii olandeze, cea mai bună echipă - Germania, în ciuda antipatiei de rigoare şi, în principal, pe bază de Schweinsteiger, cea mai uitlă lecţie - fiasco-ul analiştilor profesionişti.
Prognozele au oscilat nepermis între două formule de mare nesiguranţă sau, dacă vreţi, ignoranţă: cartea sud-americană şi cartea europeană. Nu e surprinzător. Ştiinţa predicţiei a reintrat pe scena mare, remorcată de avalanşa teosofico-literară consacrată crizei economice. Figuri de guru economici au devenit brusc autori de best-seller. Editorialele care prevăd viitorul apocalips sau, dimpotrivă, reîntoarcerea în paradis sînt citite cu dezamăgire sau speranţă înaintea şedinţelor de Guvern. Majoritatea acestor eseuri care susţin că aduc precizie dar promovează diverse nuanţe de obscurantism scientist se hrănesc din prejudecţi majore. Înainte de toate, din aplecarea spre exotism şi din ideologie pură. Obsesia chineză e produsul combinat al acestor tendinţe care mărturisesc atît fascinaţia depărtării, cît şi plictisul în faţa „limitelor” democraţiei occidentale.
În fotbal, aceeaşi inflaţie teoretică şi manie predictivă tind să complice inutil lucruri simple. Dar asta nu e vina jocului. E vina şi mania celor ce încearcă să facă din joc o oglindă şi se silesc să vadă în ea exact ce îşi doresc.
Discuţia prelungită şi obositoare pe tema Europa sau America de Sud a mascat aproape în întregime, ascensiunea solidă a fotbalului asiatic. Japonia şi Coreea de Sud au făcut nu numai un Turneu foarte bun dar au şi anunţat integrarea în sistemul pretenţios al fotbalului de mare performanţă.
Cupa Mondială se va încheia, foarte probabil, cu o nouă serie de meciuri de mare calitate, după ce monotonia din Grupe a fost măturată de explozia declanşată în sferturi.
În rest, certitudini strict subiective: favorita personală - Olanda, pe motive care ţin de istoria frustrată şi fenomenală a şcolii olandeze, cea mai bună echipă - Germania, în ciuda antipatiei de rigoare şi, în principal, pe bază de Schweinsteiger, cea mai uitlă lecţie - fiasco-ul analiştilor profesionişti.
Prognozele au oscilat nepermis între două formule de mare nesiguranţă sau, dacă vreţi, ignoranţă: cartea sud-americană şi cartea europeană. Nu e surprinzător. Ştiinţa predicţiei a reintrat pe scena mare, remorcată de avalanşa teosofico-literară consacrată crizei economice. Figuri de guru economici au devenit brusc autori de best-seller. Editorialele care prevăd viitorul apocalips sau, dimpotrivă, reîntoarcerea în paradis sînt citite cu dezamăgire sau speranţă înaintea şedinţelor de Guvern. Majoritatea acestor eseuri care susţin că aduc precizie dar promovează diverse nuanţe de obscurantism scientist se hrănesc din prejudecţi majore. Înainte de toate, din aplecarea spre exotism şi din ideologie pură. Obsesia chineză e produsul combinat al acestor tendinţe care mărturisesc atît fascinaţia depărtării, cît şi plictisul în faţa „limitelor” democraţiei occidentale.
În fotbal, aceeaşi inflaţie teoretică şi manie predictivă tind să complice inutil lucruri simple. Dar asta nu e vina jocului. E vina şi mania celor ce încearcă să facă din joc o oglindă şi se silesc să vadă în ea exact ce îşi doresc.