În data de 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldova a adoptat declaraţia de suveranitate. Acest proces a fost început în anii precedenţi de republicile baltice. Estonia a fost prima care şi-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, urmată de Lituania în aprilie 1989 şi Letonia în iulie 1989. Între timp, Lituania îşi declarase chiar independenţa de stat pe 11 martie 1990.
Declaraţia de suveranitate a RSS Moldova fusese precedată de asemenea de cea a Georgiei şi a Rusiei, respectiv pe 26 mai şi, 12 iunie 1990. Au urmat în decursul aceluiaşi an celelalte republici unionale sovietice, dar şi cele autonome din cadrul Federaţiei Ruse.
Care a fost scopul acestei declaraţii de suveranitate şi în ce context este adoptată? În primul rând amintim că în 1990 URSS se destramă încet, iar republicile unionale devin de fapt state separate, cu excepţia chestiunilor care ţin de valuta comună, apărarea şi structurile KGB, care sunt controlate încă de Centru. Din perspectiva republicilor, era important ca acestea să aibă un statut bine definit înainte să înceapă negocierile privind încheierea unui Tratat unional, pentru că altfel exista riscul ca Moscova să-şi impună punctul său de vedere în ceea ce priveşte conţinutul noii federaţii sovietice. Mai bine spus, era vorba de un veritabil tratat unional pentru că însuşi Gorbaciov a recunoscut în ianuarie 1990 în cadrul unei vizite la Vilnus că cel existent fusese impus de Centru.
Adoptarea declaraţiei de suveranitate de către legislativul de la Chişinău are loc deci în acest context. Ce prevede această declaraţie? În primul rând, în linii mari, este vorba de o declaraţie de independenţă, dar se evită cuvântul respectiv din complezenţă pentru Centru unional şi Gorbaciov personal, sugerându-se că ar mai exista o şansă ca URSS să fie păstrat într-o formulă reînnoită. Astfel, declaraţia Sovietului Suprem al RSS Moldova stipulează în mod clar supremaţia legilor RSSM asupra celor unionale, instituie cetăţenia republicană şi prevede dreptul suveran de a ţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii. Se menţionează ideea că RSS Moldova respectă statutul ONU şi îşi exprimă adeziunea faţă de principiile acestei organizaţii şi, avant la lettre, participă la crearea unui nou sistem de securitate în Europa. Este de remarcat de asemenea că „pământul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional” sunt declarate „proprietatea exclusivă necondiţionată a RSS Moldova”.
În sfârşit, dar nu în cele din urmă, se stipula că „prezenta Declaraţie serveşte drept bază pentru elaborarea noii Constituţii a R.S.S. Moldova, perfecţionarea legislaţiei republicane şi ca poziţie a RSS Moldova pentru pregătirea şi încheierea Tratatului unional în cadrul comunităţii statelor suverane”. Cu alte cuvinte, nu se excludea în principiu semnarea unui tratat între egali cu republicile unionale, dar evenimentele din anul viitor vor compromite definitiv această idee şi vor deschide drumul spre o independenţă asumată deja în plină voce şi recunoscută ca atare pe plan internaţional.
