Organizatia Promo-Lex, care monitorizează drepturile omului în regiunea transnistreană se arată îngrijorată de numărul tot mai mare de arestări abuzive şi răpiri de persoane, comise de miliţia transnistreană în ultima perioadă. Într-o conferinţă de presă, organizată ad-hoc, Promo-Lex a cerut autorităţilor moldovene să ia atitudine faţă de un nou caz, cel al unei tinere de 20 de ani din Tighina, Elena Dobroviţcaia, reţinută acum două zile.
Mama fetei, Zinainda Ciuhnenco a declarat la aceeași conferință de presă: „Eu am venit la Chişinău cu plângere, că nu mai am la cine să mă duc. La Tiraspol, unde am fost, nimeni nu mă ascultă şi nimeni nu mă aude. Deatâta a fost şi fiica mea răpită şi o ţin la secţia de poliţie. Înainte de a fi luată, ea mi-a sunat şi mi-a spus că se simte rău şi că poate fi însărcinată. Şi că are examen...”.
Ion Manole, directorul Promo-Lex, a declarat că mama tinerei este şantajată în legătură cu un dosar mai vechi legat de un accident rutier. Promo-Lex se arată îngrijorată de lipsa de reacţie a Procuraturii Generale şi-i cere să ia măsuri faţă de anchetatorul transnistrean Romanovschi, care este şi cetăţean al R.Moldova şi care a are în gestiune dosarele celor două femei din Tighina.
Doina Ioana Străisteanu, avocat la Promo-Lex: „Este regretabil faptul că după atâtea discuţii şi după cazurile Matcenco, Mozer, Vardanean, Cazac, noi continuăm să facem faţă situaţiilor în care persoanele sunt luate în detenţie de un grup de indivizi care consideră că sunt stat în regiunea transnistreană. Este inacceptabil şi faptul că ei consideră corect să ia ostateci rudele persoanelor pe care le urmăresc. Este un lucru pe care nu-l putem tolera nici ca stat democratic şi nici ca societate civilă”.