14 iunie 2000
Semne de întrebare.
Un comentariu de Octavian Paler.
„Mă gîndeam zilele trecute, amintindu-mi că au trecut 10 ani de la ceea ce a fost manifestatia maraton din Piata Universităţii, la un sondaj posibil: cîţi din cei care acum 10 ani au fost seară de seară în Piata Univesităţii s-au numarat printre bucureştenii care n-au vrut, la primul tur al alegerilor locale, să meargă la vot... Impresia mea este că au fost nu puţini. Si că, întrebaţi, ei şi-ar motiva cam in acelaşi fel refuzul de a merge la urne: altceva am visat acum 10 ani..altceva am aşteptat... şi altceva se întîmplă... Imi amintesc cu melancolie de după-amiezile si serile petrecute în Piaţa Universităţii. A fost nu numai cea mai lunga manifestatie din istoria Romaniei, ci, cu siguranţa, cea mai romantica, mai idealistă şi mai naivă.” (...)
„Piaţa Universităţii a fost, în primul rînd, un eveniment moral. Acolo se afirmau principii, nu se urmareau cariere...Acolo, libertatea nu era fracţionată de grupuri de interese. Se vorbea de adevăr şi nimeni nu bănuia că el va avea un preţ din ce în ce mai mic. Naivă, idealistă, nepragmatică, Piaţa Universităţii a fost o instanţă morală. Poate chiar excesivă, caci istoria nu-i obişnuită să dea o prea mare importantă imperativelor morale şi cerului înstelat deasupra noastră."(...)
Putem vorbi la aceasta ora de o mizerie endemică în categorii largi ale populaţiei şi de o mare mizerie morală a clasei politice. Aceşti 10 ani au demonstrat că între principii şi realitate e o cale lungă şi dificilă, dar ei au demonstrat totodată că mulţi, prea mulţi politicieni ieşiţi pe valurile tranzitiei, nu sunt cîtuşi de puţin dispuşi să meargă pe aceasta cale. Reforma morală, de care s-a făcut de atîtea ori caz, a rămas o vorbă goală. Si nu mai e un secret pentru nimeni că între Romania reală şi clasa politica s-a adîncit o prăpastie. O dovadă a acestei rupturi se poate avea ieşind la marginile Bucureştiului: o secetă cumplită, cum n-a mai fost de 50 de ani pustieşte cîmpul. Tăranii se uită la cerul pîrjolit şi la pămîntul bolnav, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru un strop de ploaie. Si ce fac politicienii ? Îi mişcă, îi sensibilizează, cumva această tragedie ?! Ministrul agriculturii, lider al unui partid ce-şi zice şi tărănist pare preocupat, în apariţiile sale televizate doar de calcule electorale. De fapt, nimeni, din clasa politică, n-a întors spatele bursei electorale pentru a privi cu îngrijorarea cuvenită drama ţăranului roman luat în seamă doar ca votant şi batjocorit prin nepăsare între alegeri...Acest simplu fapt spune, după părerea mea, tot... „
