30 mai 2000
Actualitatea în Republica Moldova.
Intrevederile lui Iuri Iarov (CSI) cu oficialitățile de la Chișinău.
Dan Ionescu: Secretarul executiv al Comunităţii Statelor Independente, Iuri Iarov, a sosit astăzi la Chişinău. Despre discuţiile purtate de acesta cu înalte oficialităţi moldovene relatează corespondentul nostru Sergiu Praporşcic.
Secretarul executiv al Comunităţii Statelor Independente, Iuri Iarov, şi-a început astăzi vizita de lucru de două zile în Republica Moldova. În cadrul întrevederilor pe care le-a avut cu preşedintele Petru Lucinschi, premierul Dumitru Braghiş şi ministrul de externe, Nicolae Tăbăcaru, care au purtat un caracter mai mult protocolar, au fost abordate aspecte legate de pregătirea viitorului summit CSI, ce va avea loc în zilele de 20 şi 21 iunie, la Moscova.
Preşedinţia a difuzat un comunicat, în care se spune, că şeful statului şi secretarul executiv al CSI au discutat în temei chestiuni economice. Potrivit comunicatului, preşedintele Petru Lucinschi a declarat, că „cooperarea în cadrul CSI poate fi eficientă numai în cazul, în care ea este avantajoasă din punct de vedere economic.” Totodată, Petru Lucinschi a spus, că Republica Moldova este interesată în procesul de colaborare reciproc avantajoasă în cadrul Comunităţii Statelor Independente.
Să menţionăm, că serviciile de presă de la Preşedinţie, Guvern şi Ministerul Afacerilor Externe nu au precizat dacă în cadrul întrevederilor pe care le a avut Iarov cu oficialii de la Chişinău, s-a abordat şi problema diferendumului transnistrean.
Ultima vizită, efectuată de Iarov la Chişinău, a fost însă consacrată anume modului în care CSI ar putea contribui la soluţionarea diferendumului. Cât priveşte problema transnistreană, astăzi, în cadrul unui briefing, şeful Direcţiei securitate europeană a Ministerului Afacerilor Externe, Ion Stăvilă, a declarat, că este posibil, ca săptămâna viitoare Federaţia Rusă să prezinte graficul evacuării armamentului din stânga Nistrului. Ion Stăvilă nu a dat alte amănunte la această temă.
În cadrul briefingului şeful Direcţiei securitate europeană s-a referit la participarea delegaţiei moldovene la şedinţa plenară a miniştrilor de externe ai statelor membre ai Consiliului parteneriatului euroatlantic, care s-a desfăţurat la Florenţa, în perioada 24-25 mai. În cadrul reuniunii, ministrul de Externe, Nicolae Tăbăcaru a ţinut un discurs, în care a atras atenţia asupra poziţiei dure a separatiştilor transnistreni, care au respins proiectul, în baza căruia urma să fie elaborat statutul special al regiunii transnistrene. La Florenţa ministrul Nicolae Tăbăcaru a avut o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Madeleine Albright, cu care a discutat problema evacuării trupelor ruse din teritoriul Republicii Moldova şi cea a soluţionării diferendumului transnistrean.
Referindu-se la această întrevedere, Ion Stăvilă a declarat: „Subiectul principal al acestor consultări a fost cooperarea noastră, în vederea promovării procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Un alt subiect – implementarea deciziilor de la Istanbul referitoare la Moldova. În particular, este vorba de problema retragerii trupelor ruse în contextul implementării acestor decizii, în special sub aspectul contribuţiei statelor membre ale OSCE din punct de vedere financiar în vederea realizării procesului de retragere, sau distrugere a muniţiilor şi a armamentului stocat în regiunea transnistreană. Statele Unite şi de data aceasta au reiterat disponibilitatea lor de a ne acorda tot sprijinul în vederea atingerii acestor obiective.”
Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă.
*
Dan Ionescu: Marţi agenţiile de presă de la Chişinău au reprodus fragmente din declaraţiile făcute luni seara de preşedintele Petru Lucinschi pe postul naţional de televiziune. Preşedintele a spus cu această ocazie, că nu are obiecţii la ţinerea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, care ar trebui, însă, cuplate cu un referendum privind forma de guvernământ. El a adăugat, că acest lucru este greu de realizat din punct de vedere juridic şi că o asemenea variantă este posibilă doar în baza unei înţelegeri între preşedinte, Parlament şi forţele politice. În altă ordine de idei, domnul Lucinschi a declarat, că aşteaptă o clarificare în problema transnistreană în luna iulie şi că se contează foarte mult în acest sens pe rolul mediatorilor în negocierile între Chişinău şi Tiraspol, adică Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Preşedintele a mărturisit, că a avut o conversaţie telefonică luni cu omologul său rus, Vladimir Putin, care a promis intensificarea eforturilor în vederea soluţionării diferendumului transnistrean.
Tot în legătură cu problema transnistreană, preşedintele Lucinschi a avut o întrevedere astăzi cu şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, William Hill. Referindu-se la apropiata întrunire al Consiliului permanent al OSCE, şeful statului a accentuat importanţa conştientizării faptului, că lichidarea focarelor de tensiune constituie o problemă a întregii Europe. La rândul său, William Hill a promis, că OSCE-ul va continua să pledeze pentru conjugarea eforturilor tuturor părţilor implicate în conflict, remarcând, că onorarea de către Rusia a angajamentelor de retragere a trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova va facilita soluţionarea definitivă a diferendumului transnistrean.