În cadrul Festivalului Cronograf care se desfășoară între 11 și 16 mai au fost prezentate și două filme moldovenești, semnate de două tinere regizoare Otilia Babără și Olga Pascari. Cele două filme se numesc Femei pe pînză și Regina Maria și vin să-i contrazică pe cei care nu mai credeau că se pot face filme de calitate și în Republica Moldova.
Ghide într-un muzeu de artă, cele trei femei din filmul Otiliei Babără Femei pe pînză sînt influențate într-o măsură foarte mare de tablourile și sculpturile neobișnuite în mijlocul cărora își petrec cea mai mare parte a zilei, astfel încît atunci cînd traversează sălile vaste gesturile sau pasiunile lor par a fi desprinse din pînzele ce le împresoară.
Aceste femei care vor cu orice preț să rămînă anonime și pe care, deseori, și noi le privim cu ochi mici, au o viață interioară extrem de bogată. În mare cam asta e fabula filmului Otiliei Babără, dar în spatele ei am mai dibăcit regretul că, de multe ori, trecem în goana calului pe lîngă oamenii din jurul nostru, fără să observăm cît de unici sînt aceștia.
La baza filmului se află o investigație jurnalistică pe care regizoarea a realizat-o cu migală. Dar jurnalista rămîne undeva dincolo de ușă, iar în sălile muzeului pătrunde doar cineasta Otilia Babără care reușește cu foarte multă îndemînare să transforme interviurile pe care le-a luat angajatelor muzeului în niște monoloage interioare emoționante.
Filmul Olgăi Pascari Regina Maria tratează o cu totul și cu totul altă temă, dar și punctul său de plecare poate fi localizat tot într-o specie jurnalistică: ancheta. Tînăra regizoare s-a pornit să caute urme germane într-o fostă așezare nemțească din Republica Moldova și descoperă cu stupoare că istoria le-a șters aproape cu totul. În schimb, realizează un portret amplu al nisipurilor mișcătoare pe care se ridică satul moldovenesc contemporan. Pe cît de tulburătoare e natura înconjurătoare și de răscolitoare sînt peisajele din jur, pe atît de cumplită e sărăcia ce șubrezește identitatea satului Regina Maria, altădată o prosperă localitate germană. O caracteristică a localnicilor e că au umor și cred că, într-o bună zi, lucrurile se vor schimba. Dar, pînă atunci, pentru mulți dintre ei salvarea e doar individuală și unii încearcă s-o găsească garnisindu-și bătătura cu flori.
O calitate a celor două regizoare e că au reușit să găsească niște subiecte răscolitoare și să tragă perdeaua de pe stereotipurile care ne încurcă să-i vedem pe oamenii din jur așa cum sînt ei cu adevărat. Iar un alt lucru pe care îl demonstrează cu brio cele două cineaste e că, la drept vorbind, chiar și fără bani poți face filme, important e să vrei foarte mult asta și să ai idei.
Ghide într-un muzeu de artă, cele trei femei din filmul Otiliei Babără Femei pe pînză sînt influențate într-o măsură foarte mare de tablourile și sculpturile neobișnuite în mijlocul cărora își petrec cea mai mare parte a zilei, astfel încît atunci cînd traversează sălile vaste gesturile sau pasiunile lor par a fi desprinse din pînzele ce le împresoară.
Aceste femei care vor cu orice preț să rămînă anonime și pe care, deseori, și noi le privim cu ochi mici, au o viață interioară extrem de bogată. În mare cam asta e fabula filmului Otiliei Babără, dar în spatele ei am mai dibăcit regretul că, de multe ori, trecem în goana calului pe lîngă oamenii din jurul nostru, fără să observăm cît de unici sînt aceștia.
La baza filmului se află o investigație jurnalistică pe care regizoarea a realizat-o cu migală. Dar jurnalista rămîne undeva dincolo de ușă, iar în sălile muzeului pătrunde doar cineasta Otilia Babără care reușește cu foarte multă îndemînare să transforme interviurile pe care le-a luat angajatelor muzeului în niște monoloage interioare emoționante.
Filmul Olgăi Pascari Regina Maria tratează o cu totul și cu totul altă temă, dar și punctul său de plecare poate fi localizat tot într-o specie jurnalistică: ancheta. Tînăra regizoare s-a pornit să caute urme germane într-o fostă așezare nemțească din Republica Moldova și descoperă cu stupoare că istoria le-a șters aproape cu totul. În schimb, realizează un portret amplu al nisipurilor mișcătoare pe care se ridică satul moldovenesc contemporan. Pe cît de tulburătoare e natura înconjurătoare și de răscolitoare sînt peisajele din jur, pe atît de cumplită e sărăcia ce șubrezește identitatea satului Regina Maria, altădată o prosperă localitate germană. O caracteristică a localnicilor e că au umor și cred că, într-o bună zi, lucrurile se vor schimba. Dar, pînă atunci, pentru mulți dintre ei salvarea e doar individuală și unii încearcă s-o găsească garnisindu-și bătătura cu flori.
O calitate a celor două regizoare e că au reușit să găsească niște subiecte răscolitoare și să tragă perdeaua de pe stereotipurile care ne încurcă să-i vedem pe oamenii din jur așa cum sînt ei cu adevărat. Iar un alt lucru pe care îl demonstrează cu brio cele două cineaste e că, la drept vorbind, chiar și fără bani poți face filme, important e să vrei foarte mult asta și să ai idei.
