Dreptul de a cunoaşte propria biografie sau istoria familiei nu este doar o figură de stil în condiţiile Republicii Moldova. Cei mai mulţi dintre descendenţii din familii ale unor moldoveni deportaţi sau persecutaţi din motive politice, de regulă, obţin cu greu accesul la dosarele ce atestă calvarul trăit de părinţi sau bunici. Este şi cazul Valentinei Sturza, preşedinta Asociaţiei deportaţilor din R. Moldova.
Valentina Sturza: „Am dosarele de la SIS ale părinţilor mei. Le-am recuperat foarte greu. N-am ştiut că tăticul meu a fost condamnat la împuşcare şi după aceea i s-a schimbat sentinţa pe 14 ani de închisoare. GULAG. A a stat în cel mai straşnic GULAG din Uniunea Sovietică şi 10 ani în exil”.
Valentina Sturza este una din sutele de mii de victime ale regimului comunist de pe timpul fostei Uniuni Sovietice. Era copil, în anul 1941, când împreună cu familia sa, a fost deportată în Kazahstan. Ea îşi aminteşte că a reuşit să obţină accesul la dosarele familiei sale abia în urmă cu trei ani, după multe insistenţe, scrisori, refuzuri.
Şi asta în pofida unor acte normative ce fac posibilă, cel puţin teoretic, citirea dosarelor în care se conţin dovezile inculpării nedrepte. Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, care garantează fiecărui cetăţean represat dreptul de a lua cunoştinţă cu materialele documentare în baza cărora a fost condamnat şi deportat, există încă din anul 1992. Legea spune că moștenitorii acestei categorii de oameni se bucură de acelaşi drept. La modul practic însă lucrurile stau cu totul altfel, spune Valentina Sturza.
Valentina Sturza: „Arhivele nu sunt toate deschise pentru deportaţii noştri. Primesc răspunsuri că nu s-au păstrat astfel de documente, astfel de dosare. Au spus că nu sunt în arhive dosare, că sunt la Tiraspol sau nu mai ştiu unde, numai să nu le dea acces la aceste dosare, ca fiecare persoană să afle pentru ce a fost deportată , pentru ce au fost judecaţi părinţii noştri. Pentru ce noi, copiii, am suferit”.
Dosarele celor condamnaţi politic se păstrează în depozitul arhivistic special de la Serviciul de Securitate. De regulă, aceştia au un dosar penal în baza căruia au fost „judecaţi” şi condamnaţi. Dosarele celor deportaţi se află în depozitul special de la Ministerul de Interne. Anumite informaţii privind persoanele supuse represiunilor politice se păstrează şi la Arhiva Naţională.
Mihai Taşcă: „Dosarul respectiv nu este opera celui care a fost deportat sau judecat. Este opera unui nkvd-ist. Statul care nu dă acces la aceste dosare protejează o crimă”.
Şi avocatul Alexandru Postică, care susţine cauza multor deportaţi în instanţele naţionale şi la CEDO, spune că multe din victimele represiunilor comuniste nu-şi cunosc drepturile, nu ştiu unde să se adreseze şi ce să ceară, iar dacă se adresează, li se dă selectiv informaţia. Aceasta pentru că la instituţiile în care se deţin dosarele nu există un îndrumar special şi nici o sală de lectură unde oamenii ar putea să-şi răsfoiască propriile dosare, spune Alexandru Postică.
Alexandru Postică: „Legea privind accesul la informaţie prevede expres că nu pot fi secrezizate documente ce ţin de violarea încălcarea drepturilor omului. Prin urmare, aceste dosare pot fi publice. Şi la ele ar putea avea acces orice persoană, inclusiv cercetători, inclusiv oameni de rând”.
Avocatul pledează pentru transmiterea acestor dosare, în primă etapă, la Arhiva Naţională, pentru a se asigura accesul liber la ele. După părerea sa, e timpul sa fie creat un institut de studiere a crimelor comunismului, care să preia dosarele şi să le valorifice în totalitate si cit mai curind posibil. De acceaşi părere este şi Mihai Taşcă, care susţine că se impune implementarea unui program de stat pentru restabilirea documentelor şi digitalizarea lor, dupa care ar putea fi deschise pentru publicul larg.
Serviciul de Informaţii şi Securitate spune într-o declaraţie de presă, făcută publică zilele acestea, că nu restricţionează accesul la informaţia din dosarele pe care le deţine în arhivele sale persoanelor represate şi rudelor lor, dar precizează, în acelaşi timp, că „oferă extrase de arhivă din dosare cu informaţii privind timpul, cauza morţii şi locul înmormântării persoanelor reabilitate” .
