După erupţia vulcanului islandez şi norul de cenuşă care a ţintuit la pământ transportul aerian, provocând pagube de miliarde, explozia şi incendiul platformei petroliere din Golful Mexic ameninţă lumea cu o catastrofă ecologică fără precedent, cu pagube inacalculabile. În Europa, Grecia e pe marginea unui faliment financiar care pune în pericol Uniunea Europenă. Planeta a luat-o razna, lumea are probleme.
Nici noi n-am scăpat. Cum problemele noastre sunt mai serioase ca ale lor, musai să ne ocupam de ele. La douăzeci de ani de la căderea comunismului, legea lustraţiei e iar în actualitate. O vom avea într-o săptămână sau două. Cam târziu zic cârcotaşii. Cât despre reproşul că vom avea o nouă formă fără fond, să nu ne grabim. Ion Iliescu, a vorbit „de măsuri caracteristice regimurilor totalitare”, de „mentalitate stalinistă”, de o lege de „tip ceauşist”, care afectează drepturile omului. Omul ştie ce vorbeşte şi are dreptate. Poate că e la mijloc şi frustrarea pensionarului care n-o să apuce şi el un pic de lustraţie.
Şi pentru că veni vorba, musai să vorbim şi de drepturile omului Cătălin Voicu, aflat după gratii. De spinoasa problemă s-au ocupat in detaliu, colegii lui, parlamentarii, aflaţi încă în libertate. Situaţia e mai încâlcită ca nodul gordian. De descâlcire s-a ocupat Comisia juridică a Senatului. Pe perioada cât se află la pârnaie, pentru de trafic de influenţă, fals în înscrisuri şi corupţie, Cătălin Voicu are dreptul la indemnizaţia de parlamentar, la cheltuieli de cazare, la diurnă şi la sumă forfetară pentru alte activităţi? Răspunsul e simplu, fiind închis, e cazat pe gratis, deci n-ar fi cazul să primească bani de cazare, nici de diurnă de deplasare, că se deplaseaza cu duba. Cătălin, viclean copil de casă, este într-o situaţie unică, iar legea nu a prevăzut un astfel de caz.
„Arestarea unui senator este un accident regretabil şi sperăm să se întâmple foarte, foarte rar”, au oftat cei siliţi să ia în calcul şi această eventualiate. Şeful comisiei juridice şi coleg de partid cu arestatul, Toni Greblă, a fost categoric. Din motive imputabile lui, Voicu nu poate să-şi exercite mandatului, deci nu există temei să fie plătit. Şi ce se întâmplă cu oameni de la cabinetul din teritoriu, angajaţii Senatului, nu ai sanatoriului? Trebuie plătiţi. De ce nu? Dacă mafioţii îşi conduc afacerile de după gratii, de ce n-ar face acelaşi lucru şi un senator?
Au apărut şi opinii contarare. Alt coleg de partid al senatorului a ridicat o problemă de principiu. Indemnizaţia este legată de calitatea de senator rezultată din alegeri, nu de prezenţa la şedinţe. Singura instituţie care ar putea tăia nodul gordian ar fi Curtea Constituţională. Acolo există înţelegere pentru dreptul la intimitate al omului, cum s-a văzut odată cu castrarea legii Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Cătălin Voicu a fost arestat în urma ascultării convorbirilor sale telefonice, deci prin violarea dreptului la intimitate. De mirare că nici un avocat isteţ nu s-a gîndit şi la asta!