Într-un singur mandat, fostului senator Şerban Brădişteanu i-a crescut averea cu patru milioane de euro. Nu din leafă, nici din moştenire La mijloc ar fi o sfântă mită pentru favorizarea unor firme de apartură medicală.
Averile care cresc într-un an cât altele în şapte sunt în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate. Susţinută de Uniunea Europeană în procesul de aderare, pentru a stăvili corupţia, agenţia verifică averile dobândite în perioada exercitării mandatelor şi îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice. Senatorul a fost invitat să justifice plusul de avere. N-a justificat nimic, dar şi-a luat un avocat, Alice Draghici, care ştia cazul. Lucrase la Agenţie, de unde a demisionat, după o încercare de intervenţie în favoarea clientului.
Cum suntem în ţara minunilor juridice, Alice a atacat la Curtea Constituţională chiar legea de funcţionare a Agenţiei. Şi, altă minune, Curtea Constituţională i-a dat dreptate. Ca bonus a scos în afara legii puterile de control ale Agenţiei şi a dispus secretizarea declaraţiilor de avere. Publicarea ar încălcă „dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private”.
Cum deciziile Curţii Costituţionale sunt irevocabile, se păre că trăim într-o monarhie de drept constituţional, cu un rege cu nouă capete, judecători de la Curtea Constituţională, care nici măcar nu gândesc la fel. Interpretarea abuzivă a dreptului la viaţa privată, în defavoarea dreptului de acces la informaţia de interes public, pune în inferioritate pe judecători cu opinie separată şi pe Avocatul Poporului, pentru care legea este constituţională. Nu mai vorbim de moralitatea actului juridic. Secretizarea declaraţiilor de avere, ce pare a încuraja corupţia, va afecta imaginea şi încrederea cetăţenului în justiţie, şi aşa destul de deteriorate.
Uniunea Europeană şi-a arătat deja îngrijorarea faţă de soarta Agenţiei, deşi Adrian Severin a solicitat instituţiilor europene să se abţină de la a cere revizuirea deciziei Curţii, invocând standardele europene ale Constituţiei Romaniei. Însă în multe ocazii Constituţia s-a dovedit nu numai imperfectă, dar şi confuză, după cum legi europene bune au devenit în România forme fără fond.
Dacă tot se vorbeşte de revizuirea Constituţiei, de ce n-am discuta şi capitolele referitoare la justiţie? Începând cu Curtea Constituţională, puternic politizată. Acum trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedinte. Insă numirile de către Parlament sunt rezultatul târguielilor politice. Şi ce încredere poţi avea în independenţa şi obiectivitatea unei Curţi cu un singur judecător cu preocupări vag constuţionaliste, şi acelea exercitate la Ştefan Gheoghiu, şi cu alţii care ani de zile au făcut politică de partid?
O Curte Constituţională cu adevărat independentă politic, cu jurişti mai presus de orice bănuială, la standarde profesionale care să se bucure de respectul şi de încrederea breslei şi a cetăţeanuluii, ar fi o garanţie pentru un stat de drept eficient şi credibil. Şi prin care o avocată nu s-ar mai plimba ca Alice în ţara minunilor.
