17 aprilie 2000
Actualitatea românească. Comentator: Neculai Constantin Munteanu
Sacrificaţii.
Cu nimeni nu este politicianul român mai grijuliu decât cu sine însuşi. „Tocmai de aceea, când este vorba să îşi preţăluiască munca, o face cu vârf şi îndesat, trecând peste principii şi prejudecăţi”.
În această perioadă delicată pentru votarea bugetului, fiecare parlamentar a ţinut să precizeze că acesta nu trebuie să facă şi mai dificilă viaţa românului. Tocmai de aceea au fost cu greu acceptate prevederile austere ale proiectului financiar pentru acest an, astfel că negocierile parlamentare înaintează tot mai anevoios. „Însă toate au mers scârţâind, împiedicând din comisie în comisie, din amânare în amânare şi ameninţare în ameninţare, până la energizanta problemă a bugetului celor două camere”. Aici, parlamentarii s-au înţeles ca fraţii, votându-şi salarii mai mari, care să le dea un plus de motivaţie.
Recursul la comparaţia cu colegii albanezi, care câştigă de două ori mai mult decât parlamentarii români, are însă valoare de simbol, pentru că nivelul de prestigiu al instituţiilor puterii în România stă tot mai prost. „Parlamentarul nu vrea doar imunitate, dar şi prosperitate personală”. Dacă indexarea pensiilor a stârnit vâlvă în Parlament şi în guvern la fel ca şi creşterea salariului minim, problema bugetului celor două camere a dus în sfârşit la „reconciliere şi la un consens parlamentar”.
La votul pentru mărirea salariului de demnitar au ajuns la un acord cu toţii, inclusiv parlamentarii care protestează împotriva ratei şomajului, cei care au încurajat mişcările de protest social, şi cei care cred că nivelul de trai este inacceptabil la fel ca şi inflaţia ţării. „Parlamentarii au fost ceea ce au fost mereu: o adunare de păreri personale, fără principii ideologice, sau măcar sociale”.
Diferenţele de program politic apar doar când este vorba de ce este lăsat să se rezolve după alegeri, când parlamentul se scufundă în vacarm şi tot felul de moţiuni şi boicoturi. „Când îi asculţi (pe parlamentari) îţi vine să spui admirativ: «ăsta da, sacrificiu de sine!»”
