Tocmai trei spectacole jucate ieri în Chişinău au ca punct de plecare 7 aprilie: Şi cu bunelul ce facem? de Constantin Cheianu, Coridorul morţii de Irina Nechit şi Am ce am eu cu poliţia de MIhai Fusu, primele două fiind jucate la Teatrul Satiricus-Ion Luca Caragiale, iar ultimul pe scena unui teatru privat.
Declanşarea intempestivă şi înăbuşirea în sînge a revoluţiei din 7 aprilie este tema centrală a spectacolului Coridorul Morţii de Irina Nechit, care gondolează între un reportaj fidel şi recognoscibil al evenimentelor şi un rechizitoriu al lui Valeriu Boboc însuşi contra ucigaşilor săi după ce aceştia l-au omorît mişeleşte şi încercau să tragă muşamaua peste crima pe care au făcut-o. Spectacolul ne aruncă, brusc, într-o sală de judecată neîncăpătoare şi sufocantă din care ne mai poate scoate doar monologul melodramatic al fiului lui Valeriu Boboc care, în pofida a tot ce s-a întîmplat, mai speră că, într-o bună zi, tatăl său se va întoarce acasă.
În celelalte două spectacole, 7 aprilie e mai mult un background şi un punct de plecare pentru a trage perdeaua de pe dramele mai profunde ale societăţii moldoveneşti.
În spectacolul lui Constantin Cheianu Și cu Bunelul ce facem?, zilele alea de speranţă şi de teroare de la începutul lui aprilie acutizează un conflict ireconciliabil între tînăra generaţie şi generaţia în vîrstă, ultimii votînd pentru comunişti, iar cei dintîi pentru opoziţie. Dar, cu toate că trăiesc sub acelaşi acoperiş şi mănîncă din aceeaşi strachină, nepotul nu-şi poate convinge bunicul să nu-şi mai dea barba pe mîna comuniştilor şi să voteze opoziţia şi între ei începe o confruntare surdă şi îndelungată.
Spectacolul lui Mihai Fusu îţi dă bătăi de inimă atunci cînd ne arată foarte clar că legăturile dintre victimele şi călăii din aprilie sînt cu mult mai strînse decît ne-am fi putut imagina, aceştia fiind uniţi chiar prin legături de sînge. Adică, cei care luptau contra sistemul comunist, dar şi cei care-l reprezentau făceau parte, de multe ori, chiar din aceeaşi familie. În spectacolul său, tînărul umflat din stradă şi aruncat la hîrdău are foarte mulţi verişori şi un unchi gulerat în poliţie. Iată, deci, ne spune Mihai Fusu prin acest spectacol că, evenimentele din şapte aprilie nu a împarţit neapărat lumea în ai noştri şi ai lor, în alb şi negru, dar ne-a arătat că lucrurile sînt cu mult mai amestecate şi cu mult mai încurcate decît ne-am fi aşteptat să fie.
Declanşarea intempestivă şi înăbuşirea în sînge a revoluţiei din 7 aprilie este tema centrală a spectacolului Coridorul Morţii de Irina Nechit, care gondolează între un reportaj fidel şi recognoscibil al evenimentelor şi un rechizitoriu al lui Valeriu Boboc însuşi contra ucigaşilor săi după ce aceştia l-au omorît mişeleşte şi încercau să tragă muşamaua peste crima pe care au făcut-o. Spectacolul ne aruncă, brusc, într-o sală de judecată neîncăpătoare şi sufocantă din care ne mai poate scoate doar monologul melodramatic al fiului lui Valeriu Boboc care, în pofida a tot ce s-a întîmplat, mai speră că, într-o bună zi, tatăl său se va întoarce acasă.
În celelalte două spectacole, 7 aprilie e mai mult un background şi un punct de plecare pentru a trage perdeaua de pe dramele mai profunde ale societăţii moldoveneşti.
În spectacolul lui Constantin Cheianu Și cu Bunelul ce facem?, zilele alea de speranţă şi de teroare de la începutul lui aprilie acutizează un conflict ireconciliabil între tînăra generaţie şi generaţia în vîrstă, ultimii votînd pentru comunişti, iar cei dintîi pentru opoziţie. Dar, cu toate că trăiesc sub acelaşi acoperiş şi mănîncă din aceeaşi strachină, nepotul nu-şi poate convinge bunicul să nu-şi mai dea barba pe mîna comuniştilor şi să voteze opoziţia şi între ei începe o confruntare surdă şi îndelungată.
Spectacolul lui Mihai Fusu îţi dă bătăi de inimă atunci cînd ne arată foarte clar că legăturile dintre victimele şi călăii din aprilie sînt cu mult mai strînse decît ne-am fi putut imagina, aceştia fiind uniţi chiar prin legături de sînge. Adică, cei care luptau contra sistemul comunist, dar şi cei care-l reprezentau făceau parte, de multe ori, chiar din aceeaşi familie. În spectacolul său, tînărul umflat din stradă şi aruncat la hîrdău are foarte mulţi verişori şi un unchi gulerat în poliţie. Iată, deci, ne spune Mihai Fusu prin acest spectacol că, evenimentele din şapte aprilie nu a împarţit neapărat lumea în ai noştri şi ai lor, în alb şi negru, dar ne-a arătat că lucrurile sînt cu mult mai amestecate şi cu mult mai încurcate decît ne-am fi aşteptat să fie.
