Cînd a venit în luna ianuarie a anului trecut la Chişinău, Ion Sapdaru a avut impresia că s-a reîntors în Uniunea Sovietică, adică într-o societate totalitară în care oamenii erau la fel de deprimaţi şi de speriaţi şi erau trataţi cu acelaşi cinism şi cu aceeaşi indiferenţă de către guvernanţi ca şi în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Senzaţia sa fusese că doar mecanismele de fraudare se schimbaseră pe cînd şmenarii şi cei înşelaţi au rămas aceiaşi. Instantaneu, în spectacolul său s-a strecurat ceea ce vedea şi auzea pe străzile oraşului. Mai ales că multe lucruri din piesa lui Gogol se suprapuneau peste atmosfera aia de gheaţă şi şoricie din Chişinău. Realitatea moldoveanscă concurînd cu succes celebrul text rus.
Chiar mai mult decît atît, în urmă cu cîţiva ani nişte şturlubatici afacerişti moldoveni şi-au rotunjit binişor burţile dirijînd cu iscusinţă o afacere similară celei descrise de Gogol. Frica faţă de şef, de autoritate, poliţie, securitate, frica faţă de cei care au puterea de-a decide, manipularea la scară largă, obedienţa, laşitatea, minciuna, corupţia păreau desprinse din textul lui Gogol. De aceea, spectacolul creat de Ion Sapdaru pe scena Naţionalului chişinăuian a devenit unul prin excelenţă politic, în care erau denunţate schemele frauduloase de a prinde rapid la seu ale unor parveniţi politici care nu se sfiau să dea nişte tunuri de pomină. Aşa sau altfel, şmecherii venali de pe vremea marelului dramaturg rus semănau izbitor de tare cu şmecherii politici din zilele noastre.
Spectacolul lui Sapdaru mergea şi mai departe, fiind o răfuială cu dictatura, căci, marele afacerist din piesa lui Gogol pentru care poporul nu valora mai mult decît o ceapă degerată era, nici mai mult, dar nici mai puţin, un dictator în carne şi oase care putea fi lesne identificat, chiar şi de spectatorii fără de imaginaţie, cu unii dintre conducătorii Moldovei sovietice sau post-sovietice.
Una peste alta, spectacolul său s-a dovedit a fi unul vizionar anticipînd şi anunţînd fierberea din societatea moldovenească şi revolta din aprilie cînd, zice Ion Sapdaru, oamenii nu mai voiau să fie consideraţi o simplă adunătură de suflete moarte. Ion Sapdaru ne-a spus că se bucură că atitudinea, stările şi dispoziţia protestatară din spectacolul său au trecut şi pe străzile oraşului.
În timp ce conducea repetiţiile, regizorul Sapdaru a simţit că în Chişinău se va produce ceva şi anume în jurul acestei presimţiri şi-a construit spectacolul său care a prevestit marea explozie socială şi politică din luna aprilie.
Chiar mai mult decît atît, în urmă cu cîţiva ani nişte şturlubatici afacerişti moldoveni şi-au rotunjit binişor burţile dirijînd cu iscusinţă o afacere similară celei descrise de Gogol. Frica faţă de şef, de autoritate, poliţie, securitate, frica faţă de cei care au puterea de-a decide, manipularea la scară largă, obedienţa, laşitatea, minciuna, corupţia păreau desprinse din textul lui Gogol. De aceea, spectacolul creat de Ion Sapdaru pe scena Naţionalului chişinăuian a devenit unul prin excelenţă politic, în care erau denunţate schemele frauduloase de a prinde rapid la seu ale unor parveniţi politici care nu se sfiau să dea nişte tunuri de pomină. Aşa sau altfel, şmecherii venali de pe vremea marelului dramaturg rus semănau izbitor de tare cu şmecherii politici din zilele noastre.
Spectacolul lui Sapdaru mergea şi mai departe, fiind o răfuială cu dictatura, căci, marele afacerist din piesa lui Gogol pentru care poporul nu valora mai mult decît o ceapă degerată era, nici mai mult, dar nici mai puţin, un dictator în carne şi oase care putea fi lesne identificat, chiar şi de spectatorii fără de imaginaţie, cu unii dintre conducătorii Moldovei sovietice sau post-sovietice.
Una peste alta, spectacolul său s-a dovedit a fi unul vizionar anticipînd şi anunţînd fierberea din societatea moldovenească şi revolta din aprilie cînd, zice Ion Sapdaru, oamenii nu mai voiau să fie consideraţi o simplă adunătură de suflete moarte. Ion Sapdaru ne-a spus că se bucură că atitudinea, stările şi dispoziţia protestatară din spectacolul său au trecut şi pe străzile oraşului.
În timp ce conducea repetiţiile, regizorul Sapdaru a simţit că în Chişinău se va produce ceva şi anume în jurul acestei presimţiri şi-a construit spectacolul său care a prevestit marea explozie socială şi politică din luna aprilie.
