14 cărți selectate pentru premiile pe 2009 ale Uniunii Scriitorilor

Pînă în acest an, doar o singură dată au mai fost făcute publice nominalizările pentru premiile Uniunii Scriitorilor. Cele 14 cărţi intrate în finala cea mare au putut fi cunoscute din timp de publicul larg. Dar care au fost criteriile de care s-au condus membrii juriului atunci cînd au făcut nominalizările?

Noutatea estetică este fruntea criteriilor de apreciere de care s-au ghidat membrii juriului atunci cînd au împărţit cele peste 100 de cărţi care au apărut în 2009 în cărţi valoroase şi cărţi ratate.

Cărţile slabe mai au însă un handicap, după cum ne-a mărturisit scriitorul Mircea V. Ciobanu, preşedintele din acest al juriului, că sînt scrise cu genunchii, iar frazele par aruncate pe pagină cu furca: „Adică mi-am zis dacă nişte cărţi au nişte fisuri vizibile din punctul de vedere al exprimării şi al logicii, despre ce poezie înaltă mai putem vorbi?”

Sunt foarte multe cărţi, ne-a mai spus Mircea V. Ciobanu la capătul lecturii a cărţilor publicate în 2009, care îşi fură singure căciula: „Sunt cărţi, şi aici e vorba şi despre foarte multe cărţi de poezie, care se autopenalizează prin incapacitatea de-a contura o frază”.

Altfel stau lucrurile cu cărţile reuşite, nominalizate pentru premii care în primul rînd sînt scrise într-o limbă îngrijită şi suculentă. Pe lîngă aceasta, cărţile ratate mai sînt, vorba lui Flaubert, nişte dicţionare de idei primite de-a gata. Ele reiau la nesfîrşit, susţine Mircea V. Ciobanu, lucruri care se tot spun de vreo treizeci sau patruzeci de ani încoace: „Adică lucruri răsuflate.”

Cu toate că majoritatea cărţilor care au apărut anul trecut sînt nişte nişte eşecuri clare, sînt şi cîteva cărţi bune sau chiar foarte bune. Este vorba despre volumele lui Emilian Galaicu-Păun, Teo Chiriac sau Eugen Lungu care se desprind de plutonul urmăritor. Ceea ce le deosebeşte de atîtea şi atîtea cărţi spălăcite publicate în 2009 e faptul că, mai susţine Mircea V. Ciobanu, sînt „artă veritabilă”.