În urmă cu 34 de ani, în plin brejnevism, la Chişinău apărea cartea de interviuri AICI ŞI ACUM aparţinîndu-i, deja faimosului scriitor Serafim Saka pentru care a fost condamnat la un exil editorial de aproape12 ani. Dar, cu toate că prozatorul Serafim Saka era ţinut sub uşa editurilor, volumul său de convorbiri a făcut carieră, spărgînd toate topurile posibile în acea epocă. Deşi fusese citită cu lupa de cenzori, care au încercat să şpreieze ideile incomode ale interlocutorilor prietenului lui Alexandr Vampiolov, Andrei Bitov, Rustam Ibrahimbekov, Rezo Gabriadze şi Vladimir Macanin, iar pe alocuri au şi reuşit asta, cartea a fost percepută în acea perioadă ca o bombă aruncată în grădina realismului socialist, detunătura ei zdruncinînd serios canonul proletcultismului.
Chiar şi dacă nici unul dintre cei cu care discutase Serafim Saka nu criticase în mod direct regimul totalitar, iar unii nu au pregetat chiar să-l gîdile la subsiori, aşa cum observase undeva şi Leo Butnaru, e uimitor faptul că au putut trece o mulţime de şopîrle. Pe departe, unul dintre cele mai curajoase interviuri e cel cu Vlad Ioviţă, în care marele prozator critica fără menajamente viaţa literară împîclită de mediocritate care nu stimula apariţia unor reviste literare solide şi nu încuraja dezbaterile de idei decît, cel mult, la colţ de stradă.
În acelaşi interviu, Vlad Ioviţă mai strecurase o şopîrlă. Denunţînd inexistenţa romanului moldovenesc, de drept, autorul celor mai rezistente povestiri şi nuvele scrise în perioada sovietică, critica realismul socialist, care, se ştie, multiplicase cu toptanul romane despre mulgătoare idealiste sau preşedinţi de colhozuri care îşi sacrifică viaţa personală pentru binele comunităţii. Cei care puteau citi printre rînduri au înţeles că nemulţumirea lui Vlad Ioviţă avea o bătaie cu mult mai largă şi viza chiar înhămarea literarului la hulubele ideologiei.
Una peste alta, un personaj aparte era şi animatorul dialogurilor. Fiind student al cursurilor superioare de cinematografie din Moscova unde fusese coleg cu autorul romanului Casa Puşkin scrisese scenariul Podul lui Calistrat pentru care fusese buşit de către profesorii care purtau epoleţi de kăghebişti. Aceştia văzuseră în parabola sa despre un sat tăiat în două de un rîu apărut din nicăieri o demascare a ocupaţiei sovietice a Basarabiei şi Bucovinei. Drept urmare, acest scenariu a fost pus la index, iar autorul său îmbrîncit afară din lumea cinematografiei. Politrucii vremii i-au păducheat şi romanul Vămile în care au întrezărit o iritare antisovietică.
Ei bine, cînd un asemenea personaj incomod e autorul unei cărţi de interviuri, aceasta nu putea să nu facă o pîrtie în publicistica moldovenească. Cunoscînd trei ediţii, această carte reprezintă, după cum constatase şi Mircea V. Ciobanu, o mărturie unică despre nişte tineri minunaţi care au trăit în nişte vremuri cumplite.
Chiar şi dacă nici unul dintre cei cu care discutase Serafim Saka nu criticase în mod direct regimul totalitar, iar unii nu au pregetat chiar să-l gîdile la subsiori, aşa cum observase undeva şi Leo Butnaru, e uimitor faptul că au putut trece o mulţime de şopîrle. Pe departe, unul dintre cele mai curajoase interviuri e cel cu Vlad Ioviţă, în care marele prozator critica fără menajamente viaţa literară împîclită de mediocritate care nu stimula apariţia unor reviste literare solide şi nu încuraja dezbaterile de idei decît, cel mult, la colţ de stradă.
În acelaşi interviu, Vlad Ioviţă mai strecurase o şopîrlă. Denunţînd inexistenţa romanului moldovenesc, de drept, autorul celor mai rezistente povestiri şi nuvele scrise în perioada sovietică, critica realismul socialist, care, se ştie, multiplicase cu toptanul romane despre mulgătoare idealiste sau preşedinţi de colhozuri care îşi sacrifică viaţa personală pentru binele comunităţii. Cei care puteau citi printre rînduri au înţeles că nemulţumirea lui Vlad Ioviţă avea o bătaie cu mult mai largă şi viza chiar înhămarea literarului la hulubele ideologiei.
Una peste alta, un personaj aparte era şi animatorul dialogurilor. Fiind student al cursurilor superioare de cinematografie din Moscova unde fusese coleg cu autorul romanului Casa Puşkin scrisese scenariul Podul lui Calistrat pentru care fusese buşit de către profesorii care purtau epoleţi de kăghebişti. Aceştia văzuseră în parabola sa despre un sat tăiat în două de un rîu apărut din nicăieri o demascare a ocupaţiei sovietice a Basarabiei şi Bucovinei. Drept urmare, acest scenariu a fost pus la index, iar autorul său îmbrîncit afară din lumea cinematografiei. Politrucii vremii i-au păducheat şi romanul Vămile în care au întrezărit o iritare antisovietică.
Ei bine, cînd un asemenea personaj incomod e autorul unei cărţi de interviuri, aceasta nu putea să nu facă o pîrtie în publicistica moldovenească. Cunoscînd trei ediţii, această carte reprezintă, după cum constatase şi Mircea V. Ciobanu, o mărturie unică despre nişte tineri minunaţi care au trăit în nişte vremuri cumplite.
