10 martie 2000
Actualitatea românească. (Moderator : Sabina Fati; corespondent: Dan Tăpălaga).
Preşedintele Emil Constantinescu discută despre starea coaliţiei de guvernare.
Preşedintele Romaniei, Emil Constinescu le-a cerut liderilor coaliţiei să se mai intilnească o data pentru a discuta despre cazul ministrului apărării Victor Babiuc, considerînd că „nu este acum momentul pentru crize politice sterile”.
Preşedintele le-a amintit liderilor coaliţiei că bugetul trebuie votat cît mai rapid pentru ca guvernul Mugur Isarescu să poată să încheie un nou acord cu Fondul Monetar International, iar săptămîna viitoare, Romania va trebui să prezinte la Comisia Europeana strategia de dezvoltare pe termen mediu, solicitata de Bruxelles.
In aceste condiţii, purtătorul de cuvînt al preşedinţiei, Răzvan Popescu a spus că preşedintele Constinaescu crede că actuala criza din cadrul coaliţiei a durat prea mult. Premierul Isărescu i-a cerut preşedintelui să accepte demisia domnului Victor Babiuc, cerută de Partid Democrat şi să accepte numirea lui Sorin Frunzăverde în funcţia de ministru al apărării.
Analistul politic Cristian Parvulescu crede că în Romania, dupa demisia guvernului Radu Vasile, preşedinţia a început să îşi depăşească atribuţiile, dar este de părere că invitaţia pentru noi discutii şi pentru evitarea plecării Partidului Democrat din coaliţie este o decizie necesara, deoarece, crede Parvulescu, „in absenţa sprijinului parlamentar o serie de legi importante nu vor putea fi votate”, într-un an extrem de important pentru Romania şi pentru eforturile ei de aderare la Uniunea Europeana.