După un congres care a dat câştig de cauză unui imberb politic, pentru a bara calea unui prostănac şi unui arogant corupt, Partidul Social Democrat a intrat în năpârlirea de primăvară. A rămas fără opt membri în zece zile, între care şapte parlamentari care vor îngroaşa grupul independenţilor şi vor asigura o majoritatea necesară partidului la putere. Se vorbeşte de un nou partid de stânga şi chiar de un mecena care i-ar putea asigura logistica financiară.
Hemoragia de personal, între care şi nume cu greutate, a fost pusă de Ion Iliescu pe seama manevrelor de la Cotroceni, uitând că şi PSD a făcut acelaşi lucru când era la putere. În cazurile a doi oameni onorabili care au părăsit PSD-ul, Ion Iliescu şi-a ieşit din pepeni, acuzînd degradarea morală, oportunismul, arivismul, lipsa de caracter. De pracă a fi coleg de partid cu Vanghelie, Mazăre, Mitrea, Năstase şi chiar cu Ion Iliescu, profitorul revoluţiei şi al mineriadelor, ar fi o dovadă de convingeri ferme, de dezinteres, de caracter şi de probitate morală.
Toate partidele au încurajat traseismul, au practicat racolarea când s-au aflat la putere şi au fost victime în opoziţie. Toate au denunţat procedeul. Nu există o statistică a traseiştilor. Contabilizarea celor care şi-au schimbat partidul în cursul excercitării mandatului în teritoriu, în primării, consilii locale, judeţene, nu este posibilă. Dar ne putem face o idee din ceea ce se întâmplă la nivel central. Coaliţia „România curată” a stabilit că la alegerile parlamentare din 2008 au candidat 146 de politicieni care au trecut prin două sau trei partide.
Între ei Dan Ilie Morega pare un caz unic în istoria cameleonismului politic naţional, poate şi mondial. De la stânga, la dreapta, n-a iertat nimic. A trecut prin APR, PDSR, PNL Câmpeanu, PRM şi PNL. Cinci partide. De fapt, şase. Liberalul Morega, ca şi social-democratul Iliescu, uită să-şi treacă în palmares că a făcut parte şi din Partidul Comunist, înainte de 1989. Există şi un campion absolut la traseism-vieteză, un deputat care în doi ani a schimbat patru partide, iar într-unul a stat doar două săptămâni! La viteza cu care omul îşi schimba culoarea politică un cameleon adevărt ar putea trece drept model de consecvenţă şi de stabilitate.
Boala traseismului politic nu-i de azi, de ieri. A evoluat ceva mai accelerat cam de pe vremea când Ion Iliescu a descoperit ravagiile pe care la făcea „capitalismul de cumetrie” în PSD. Generoşii de stânga aveau mai mult interese şi mai puţin convingeri. Nu binele public îi interesa, ci mai binele personal. Lista traseiştilor politici e o călătorie în ţara minunilor, populată de mătuşi, mame, soţii, veri, naşi, fini şi afini cu grandioase succese în afaceri în perioada în care soţii, taţii şi fii au ocupat funcţii publice.
Cum scopul scuză mijloacele, politicianul a început să schimbe partidele, şi odată cu ele şi convingerile, mai des decât ciorapii. Stânga sau dreapta sunt noţiuni fără sens. Esenţial este să fii mai în faţă. La putere şi aproape de bani.
