O dimineaţă pan-europeană la Bruxelles

9 dimineaţa, cu toate zgomotele de trafic pe care un oraş clasic le trimite pentru a semna de urbanitate. Tramvaie scrîşnind a tren la viraje, claxoane împletite cu frînele şi manevrele şoferilor care caută loc de descărcat mărfuri, lovituri metalice care răzbat, din cînd în cînd, de pe schelele şantierului din apropiere.

Semnătura sonoră a Bruxelles-ului, seamănă mult cu înregistrările recoltate în Bucureştiul, încă respirabil, al copilăriei mele. Prima cafea şi pima ţigară, se înşiră plăcut după ritual cunoscut: la geam, cu privirea aţintită într-o doară spre vreunul din punctele în mişcare din piaţa vecină.

Mă aud strigat sau mai degrabă văd o mînă care îmi face semn de jos, de sub fereastră. Un muncitor, în salopetă şi cu casca dată pe ceafă, îmi face semn. Mă uit intrigat. Gestul e clar: mîna dusă ritmic la buze. M-a văzut fumînd la geam şi cere o ţigară. Încuvinţez cu o înclinare a capului şi arunc o ţigară. O pală de vînt duce ţigara, pe trotuar, la cîţiva metri de locul în care aştepta, la intercepţie, muncitorul.

Mă aud spunînd fără să ştiu: „Pardon! Îmi pare rău!”. În aceşi clipă aud de jos: „Lăsaţi, că e bună şi aşa!”. Urmez automat conversaţia neprogramată şi întreb: „De unde sînteţi?”. Aud imediat: „Vîlcea”. Îl văd culegînd ţigara şi aşezînd-o cu o mişcare uşoară după ureche. Face un semn cu mîna şi se duce înapoi la lucru.

O dimineaţă pan-europeană la Bruxelles.