Acum vreo cîțiva ani, în dramaturgia moldoveneascã, a avut loc o trãdare spectaculoasã a esteticii absurdului în favoarea unei scriituri adresate realitãții imediate. Pe neobservate, unul cîte unul, cu purcel și cățel, dramaturgii moldoveni au trecut în barca unei dramaturgii orientate spre marile probleme ale tranziției moldovenești.
Aproape cã pocnind din degete, au apãrut texte despre revoluția antisovieticã moldoveneascã, despre comerțul cu carne vie, despre Transnistria sau despre copiii abandonați, cînd, pînã acum vreo șase, șapte ani la modã era sã localizezi acțiunea dramaticã undeva în Anglia sau Danemarca, numai nu în Republica Moldova.
În rãspãr cu aceastã tradiție livrescã unde accentul era pus mai ales pe stil, cîțiva dramaturgi moldoveni din toate generațiile au coborît în stradã și și-au îmbibat textele cu marile supãrãri și necazuri ale contemporanilor lor.
Cel mai tare s-au lãțit textele despre migrație pe care cei mai mulþi dintre critici nu le creditau cu prea multe șanse de supraviețuire, deoarece considerau cã tema este prea „publicisticã” și prea seamãnã a „comandã socialã”.
Dar, iatã, cã la vreo patru-cinci ani de cînd aceastã temã a dat buzna în literaturã, încingînd imaginația scriitorilor a produs și cele mai rezistente piese de teatru, acestea fiind și cele mai montate.
Iatã cã dupã ce piesa lui Constantin Cheianu În containãr a fost pusã în scenã la Teatrul Odeon din București, a trecut granița și piesa lui Val Butnaru „Avant de mourir” fiind montatã la Teatrul Național Radiofonic in seria Dramaturgi români contemporani. Ceea ce le leagã este aplecarea lor spre tema exodului moldovenilor. Dar mai mult decît atît, cele douã texte care au migrat în România demonstreazã cã pentru a fi montat în București sau în Europa un autor moldovean de astãzi nu e musai sã sacrifice realitatea moldoveneascã, ci chiar, dimpotrivã, anume datoritã ei poate fi interesant și dincolo de hotarele Republicii Moldova.
Aproape cã pocnind din degete, au apãrut texte despre revoluția antisovieticã moldoveneascã, despre comerțul cu carne vie, despre Transnistria sau despre copiii abandonați, cînd, pînã acum vreo șase, șapte ani la modã era sã localizezi acțiunea dramaticã undeva în Anglia sau Danemarca, numai nu în Republica Moldova.
În rãspãr cu aceastã tradiție livrescã unde accentul era pus mai ales pe stil, cîțiva dramaturgi moldoveni din toate generațiile au coborît în stradã și și-au îmbibat textele cu marile supãrãri și necazuri ale contemporanilor lor.
Cel mai tare s-au lãțit textele despre migrație pe care cei mai mulþi dintre critici nu le creditau cu prea multe șanse de supraviețuire, deoarece considerau cã tema este prea „publicisticã” și prea seamãnã a „comandã socialã”.
Dar, iatã, cã la vreo patru-cinci ani de cînd aceastã temã a dat buzna în literaturã, încingînd imaginația scriitorilor a produs și cele mai rezistente piese de teatru, acestea fiind și cele mai montate.
Iatã cã dupã ce piesa lui Constantin Cheianu În containãr a fost pusã în scenã la Teatrul Odeon din București, a trecut granița și piesa lui Val Butnaru „Avant de mourir” fiind montatã la Teatrul Național Radiofonic in seria Dramaturgi români contemporani. Ceea ce le leagã este aplecarea lor spre tema exodului moldovenilor. Dar mai mult decît atît, cele douã texte care au migrat în România demonstreazã cã pentru a fi montat în București sau în Europa un autor moldovean de astãzi nu e musai sã sacrifice realitatea moldoveneascã, ci chiar, dimpotrivã, anume datoritã ei poate fi interesant și dincolo de hotarele Republicii Moldova.
