8 februarie 2000
Actualitatea românească.
Cum ar trebui să arate Parlamentul care ar trebui să guverneze România?
Comentariu de Horia Roman Patapievici
Actuala coaliţie guvernamentală şi-a pierdut majoritatea în Senat, respectiv „votarea iniţiativelor sale legislative nu mai depind de voinţa sa politică, ci de jocul împrejurărilor”.
Comentatorul aduce în discuţie structura politică a naţiunii române, la bază cu electoratul, şi organizată prin existenţa unor partide politice şi prin posibilitatea de a trimite în parlament un număr de reprezentanţi. Între aceştia din urmă şi oamenii de masă se află instanţa intermediară a partidelor politice. Astfel, „voinţa politică a cetăţenilor este reprezentată de structura Parlamentului prin intermediul vorbelor de expresie politică promovate de partidele politice”.
Cum s-a ajuns aici şi ce reprezintă de fapt Parlamentul ? „Reprezintă voinţa politică a cetăţenilor, exprimată prin intermediul ofertei politice a partidelor politice. „În actuala dispoziţie a legii electorale, un cetăţean ajunge în Parlament fie pe o listă de partid fie pe o listă de independenţi.
Dacă un cetăţean doreşte să ajungă în Parlament depinzând doar de conştiinţa şi voinţa sa politică, acesta trebuie să candideze ca independent. „Altminteri, cine acceptă să candideze pe o listă de partid, acela e ţinut să respecte şi să promoveze ideile politice şi solidaritatea politică a partidului pe lista căruia candidează”.
În aceste condiţii, Patapievici consideră că este imoral să intri în Parlament pe listele unui partid ca apoi, să continui să activezi ca independent, invocând libertate de conştiinţă. Dezertarea dintr-un partid însemnă pentru Patapievici să înşeli aşteptările electoratului care votând lista partidului tău şi-a exprimat o opţiune politică destul de clară.
„Dezertarea de partidul prin care ai ajuns în Parlament înseamnă să nesocoteşti voinţa alegătorului, (...) să declari, în mod tiranic şi arbitrar, că voinţa ta este mai importantă decât voinţa zecilor de mii de voturi care au fost necesare pentru a te trimite pe tine în parlament”.
În condiţii de democraţie, aminteşte Patapievici, „parlamentarul este un reprezentant politic al naţiunii, nu unul de conştiinţă”.
Referitor la schimbările din ultimul timp, se observă trei fenomene. Primul este fărâmiţarea partidelor „cu consecinţa scandaloasă că un partid care nu a fost votat de un electorat în 1996 are acum totuşi parlamentari care influenţează decizia politică, fără ca aceasta să reprezinte naţiunea”.
Al doilea fenomen este trecerea unor parlamentari de la un partid altul, „ceea ce modifică fără mandat din partea electoratului acea pondere politică a programelor politice, care a fost sancţionată prin alegeri”.
Al treilea fenomen este înmulţirea aşa-zişilor independenţi, al căror caz este comparat cu cel al funcţionarilor de stat. „Nimeni nu ar tolera ca aceştia (n.r. funcţionarii) să-şi folosească funcţia publică, pe care o ocupă, acţionând cum îi taie capul, potrivit interesului propriu. Ceea ce îi este pe bună dreptate refuzat funcţionarului public, îi este tacit acceptat parlamentarului care se auto-proclamă independent”.
Proliferarea independenţilor după alegeri nu demonstrează libertatea de conştiinţă, scrupulele sau moralitatea, ci „radiografiază necruţător slăbiciunea democraţiei noastre şi precaritatea reprezentativităţii de care, ca cetăţeni de rând, ne bucurăm prin alegeri libere”.
