Preşedintele Ucrainei va fi ales în turul doi de scrutin, pe 7 februarie, între candidaţii Victor Ianukovici şi Iulia Timoşenko situaţi pe primele două locuri la alegerile de duminică.
După numărătoarea a 55% din rezultate, Comisia Electorală Centrală de la Kiev a spus că Ianukovici a obţinut 36% din voturi, iar Timoşenko 24%. Rezultatele parţiale mai arată că fostul guvernator al Băncii centrale, Serghei Tighipko a obţinut 13% din voturi, în timp ce actualul preşedinte, Victor Iuşcenko numai 5%.
Iulia Timoşenko a declarat că va începe negocieri cu candidaţii eliminaţi din cursă pentru a o sprijini în turul doi. Ea a spus că rezultatelor exit poll-urilor ar sugera că 60 la sută din alegători au votat duminică pentru o Ucraină democratică, justă şi europeană, ceea ce i-ar asigura victoria în turul doi.
Victor Ianukovici a spus că negocierile cu alţi candidaţi ar fi premature. Adresîndu-se alegătorilor care nu l-au votat, el le-a promis că, în cazul în care învinge în turul doi, nu va repeta greşelile guvernului actual condus de Timoşenko.
În timpul alegerilor de duminică au fost semnalate unele nereguli, dar nu abateri grave. Prezenţa la vot a fost de aproximativ 67 la sută.
Victoria controversată a lui Ianucovici în scrutinul din 2004, a dat naştere la protestele de stradă care au culminat cu Revoluţia Portocalie. Victoria sa a fost anulată de Curtea Supremă, iar actualul preşedinte Victor Iuşcenco a ieşit învingător la alegerile repetate ulterioare.
Premierul Iulia Timoşenco care ar putea periclita statutul de favorit al lui Ianucovici, a fost în urmă cu 5 ani unul din liderii Revoluţiei Portocalii. Timoşenco militează între timp pentru relaţii mai strînse cu Moscova.
Corespondentul nostru la Kiev, Gregory Feifer relatează că la scrutin peste un milion de alegători utilizează urna mobilă, o practică controversată de care a avertizat Iulia Timoşenco, susţinînd că va fi exploatată de Victor Ianucovici pentru a frauda rezultatele alegerilor în fieful său Doneţk.
Acuzaţii de fraudă se fac deja auzite în mai multe zone din Ucraina. Scrutinul este monitorizat de mii de observatori internaţionali, printre care 600 trimişi de OSCE. Autorităţile electorale ucrainene au refuzat să înregistreze peste 2000 de observatori din Georgia. Victor Iuşcenco a declarat că refuzul se datorează intervenţiei rivalilor săi politici.
După ce a votat la Kiev, Iuşcenco a declarat presei că Ianucovici şi Timoşenco sunt un tandem pro moscovit care periclititează independenţa Ucrainei.
Sprijinul electoral principal al lui Victor Ianucovici vine din zonele rusofone din estul şi sudul Ucrainei. Vorbind în ruseşte după ce şi-a exercitat dreptul de vot la Kiev, Ianucovici a afirmat că vrea să amelioreze viaţa ucrainenilor.
Iulia Timoşenco a promis că va obţine aderarea Ucrainei la UE în decurs de cinci ani. „Astăzi ucrainenii nu aleg doar preşedintele ţării, ci şi cursul Ucrainei în viitoarele decenii”, a declarat Timoşenco după ce a votat în oraşul ei de baştină Dnepropetrovsk.