Pavel Brăila este singurul artist contemporan moldovean ale cărui lucrări, în acest moment, sunt expuse în mai multe oraşe europene, printre care Vilnus şi Milano, iar, de curînd, şi în în galeria Ian Dhaese, din oraşul Gent, din Belgia. Lucrarea pe care a prezentat-o publicului belgian se cheamă Sursa.
Materia de bază din care este compusă instalaţia lui Pavel Brăila este cernoziomul, împrăştiat în trei încăperi, pe o suprafaţă de optzeci de metri pătraţi, avînd o grosime de 25 de centimetri şi tot cernoziomul reprezintă subiectul şi substratul lucrării.
De la bun început, se impune caracterul iniţiatic şi metafizic al instalaţiei. Trecerea dintr-o cameră în alta reprezintînd diferite etape ale cunoaşterii, seamănă pe undeva cu o călătorie iniţiatică ce pune în discuţie raportul dintre prezent şi istorie, dintre civilizaţie şi natură, dar şi cel dintre viaţă şi moarte.
Lucrarea mai are şi un substrat politic şi social, întrucît subiectul instalaţiei e chiar pămîntul, adică istoria, şi mai exact, bulboanele agitate ale acesteia cînd s-au purtat atîtea războaie sîngeroase pentru acapararea de teritorii.
În acelaşi timp, instalaţia lui Pavel Brăila e şi polemică: artistul se războieşte cu modul în care semănătoriştii şi proletcultiştii împărţiseră pămîntul, în pămînt al patriei şi al străinătăţii sau al duşmanilor.
Pămîntul din lucrarea lui Pavel Brăila, nu este de undeva anume şi nu reprezintă nu ştiu care ţară. E un pămînt al tuturor, el putînd fi la fel de bine adus de pe un ogor din Republica Moldova, ca şi de pe o cîmpie din Belgia.
Pe de altă parte, lucrarea sa mai are şi un pronunţat accent protestar faţă de această epocă a încălzirii globale, aşa cum au observat şi unii comentatori occidentali care au analizat lucrarea sa.
Una peste alta, Pavel Brăila a realizat o instalaţie foarte complexă în care susţine că angoasele lumii contemporane sunt aceleaşi, indiferent că locuim la Chişinău, Berlin sau Gent.
Materia de bază din care este compusă instalaţia lui Pavel Brăila este cernoziomul, împrăştiat în trei încăperi, pe o suprafaţă de optzeci de metri pătraţi, avînd o grosime de 25 de centimetri şi tot cernoziomul reprezintă subiectul şi substratul lucrării.
De la bun început, se impune caracterul iniţiatic şi metafizic al instalaţiei. Trecerea dintr-o cameră în alta reprezintînd diferite etape ale cunoaşterii, seamănă pe undeva cu o călătorie iniţiatică ce pune în discuţie raportul dintre prezent şi istorie, dintre civilizaţie şi natură, dar şi cel dintre viaţă şi moarte.
Lucrarea mai are şi un substrat politic şi social, întrucît subiectul instalaţiei e chiar pămîntul, adică istoria, şi mai exact, bulboanele agitate ale acesteia cînd s-au purtat atîtea războaie sîngeroase pentru acapararea de teritorii.
În acelaşi timp, instalaţia lui Pavel Brăila e şi polemică: artistul se războieşte cu modul în care semănătoriştii şi proletcultiştii împărţiseră pămîntul, în pămînt al patriei şi al străinătăţii sau al duşmanilor.
Pămîntul din lucrarea lui Pavel Brăila, nu este de undeva anume şi nu reprezintă nu ştiu care ţară. E un pămînt al tuturor, el putînd fi la fel de bine adus de pe un ogor din Republica Moldova, ca şi de pe o cîmpie din Belgia.
Pe de altă parte, lucrarea sa mai are şi un pronunţat accent protestar faţă de această epocă a încălzirii globale, aşa cum au observat şi unii comentatori occidentali care au analizat lucrarea sa.
Una peste alta, Pavel Brăila a realizat o instalaţie foarte complexă în care susţine că angoasele lumii contemporane sunt aceleaşi, indiferent că locuim la Chişinău, Berlin sau Gent.
