Cel care-l tămîiase pe ofiţerul bolşevic Serghei Lazo, trasnformîndu-l, nici mai mult, nici mai puţin, într-un martir al războiului sovieto-japonez şi într-un erou cu însuşiri mitice, era scriitorul Gheorghe Malarciuc. Anume graţie supradimensionării acestui aventurier basarabean obscur care, tam-nisam, s-a trezit luptînd în Vladivostok, Gheorghe Malarciuc devenise un fel de guru al realismului socialist de fason moldovenesc. Paradoxul e, însă, acela că Gheorghe Malarciuc ajunsese un proletcultist celebru, fără să-şi fi dorit cu adevărat aceasta. Se pare că fusese luat în poale contrar voinţei sale. Cel puţin, asta e impresia pe care o degajă memoriile prietenului său scriitorul Gheorghe Marin, publicate de curînd la editura Pontos. Din această carte reiese că Gheorghe Malarciuc fusese mai mult decît conştient unde se termină adevărul şi unde începe minciuna. Ceea ce înseamnă că ştiuse prea bine că falsifică istoria cusînd cu aţă albă biografia picarescă a lui Serghei Lazo. Dar, totuşi, nu i-a fost jenă să-i facă platcă pe cititorii săi. Cum s-a putut oare întîmpla asta?
Citind cartea domnului Marin, am găsit cîteva explicaţii şi cea mai cutremurătoare e că Gheorghe Malarciuc a devenit o bacantă a proletcultismului de nevoie, pentru a putea supravieţui, chiar şi dacă altele erau convingerile sale estetice şi politice.
Cu cîţiva ani înainte de a-şi pierde libertatea artistică şi asta se întîmpla pe la sfîrşitul anilor cincizeci, Gheorghe Malarciuc se pregătea să debuteze ca scriitor cu volumul de povestiri “Din moşi-strămoşi” în care valorifica istoria multiseculară a Moldovei, aşa cum îşi aminteşte Gheorghe Marin. Cu toate că erau influenţate de romanele istorice ale lui Sadoveanu, textele sale erau viguroase, erau bine scrise şi anunţau un mare scriitor. Dar tot acolo, în una dintre povestiri, tînărul scriitor făcuse imprudenţa să constate, zice Gheorghe Marin, că graniţele Moldovei istorice erau altele decît ale Moldovei sovietice. Şi, instantaneu, bomboană de pe tort s-a preschimbat în bomboana de pe colivă. Iar Gheorghe Malarciuc a devenit, cît ai arunca cu o piatră, un duşman al poporului sovietic, fiind dat afară din serviciu şi nepermiţîndu-i-se să mai publice sau să mai lucreze în altă parte, după cum îşi aminteşte prietenul său Gheorghe Marin, în memoriile sale emoţionante. Pentru a-şi salva pielea, a primit ca politrucii sovietici să-i pună belciugul în nas şi aşa a ajuns proletcultist, iar cu trecerea timpului, un proletcultist greu şi faimos.
Dar aşa cum ne face să înţelegem Gheorghe Marin, toată viaţa sa a trăit o mare dramă, deoarece, pentru a supravieţui, şi-a sacrificat adevărata identitate artistică şi morală pentru una impusă din afară cu care devenise celebru şi bogat, dar nu mai era adevăratul Gheorghe Malarciuc.
Citind cartea domnului Marin, am găsit cîteva explicaţii şi cea mai cutremurătoare e că Gheorghe Malarciuc a devenit o bacantă a proletcultismului de nevoie, pentru a putea supravieţui, chiar şi dacă altele erau convingerile sale estetice şi politice.
Cu cîţiva ani înainte de a-şi pierde libertatea artistică şi asta se întîmpla pe la sfîrşitul anilor cincizeci, Gheorghe Malarciuc se pregătea să debuteze ca scriitor cu volumul de povestiri “Din moşi-strămoşi” în care valorifica istoria multiseculară a Moldovei, aşa cum îşi aminteşte Gheorghe Marin. Cu toate că erau influenţate de romanele istorice ale lui Sadoveanu, textele sale erau viguroase, erau bine scrise şi anunţau un mare scriitor. Dar tot acolo, în una dintre povestiri, tînărul scriitor făcuse imprudenţa să constate, zice Gheorghe Marin, că graniţele Moldovei istorice erau altele decît ale Moldovei sovietice. Şi, instantaneu, bomboană de pe tort s-a preschimbat în bomboana de pe colivă. Iar Gheorghe Malarciuc a devenit, cît ai arunca cu o piatră, un duşman al poporului sovietic, fiind dat afară din serviciu şi nepermiţîndu-i-se să mai publice sau să mai lucreze în altă parte, după cum îşi aminteşte prietenul său Gheorghe Marin, în memoriile sale emoţionante. Pentru a-şi salva pielea, a primit ca politrucii sovietici să-i pună belciugul în nas şi aşa a ajuns proletcultist, iar cu trecerea timpului, un proletcultist greu şi faimos.
Dar aşa cum ne face să înţelegem Gheorghe Marin, toată viaţa sa a trăit o mare dramă, deoarece, pentru a supravieţui, şi-a sacrificat adevărata identitate artistică şi morală pentru una impusă din afară cu care devenise celebru şi bogat, dar nu mai era adevăratul Gheorghe Malarciuc.
