http://www.revista22.ro/radu-popa-un-creator-de-scoala-460.html
REVISTA 22
2003 MAI 26
Radu Popa - un creator de scoala
Gabriela Adamesteanu
Intr-o tara care nu exceleaza prin respectul propriilor valori, modul in care a fost realizata conferinta internationala In memoriam Radu Popa de catre colegi (arheologi, istorici, istorici de arta) intre 15 si 17 mai la Sighisoara reprezinta un semn de normalitate culturala; probabil ca l-ar fi bucurat pe cel care a daruit atat de mult din energia si forta lui visului sau de a vedea o Romanie europeana.
Cateva institutii (Ministerul Culturii si Cultelor, Asociatia Culturala Hieronymus, Complexul Muzeal Judetean Bistrita, Primaria orasului Sighisoara, Muzeul de Istorie Sighisoara, Institutul de Arheologie “Vasile Parvan”) si cativa oameni, intre care trebuie mentionata Daniela Marcu Istrate, au construit aceasta intalnire tinand cont de multele relatii stiintifice ale lui Radu Popa (institutii, colegi), dar si de preocuparile sale (un concert de orga la Biserica din Deal avea sa incheie rememorarea celui care, daca nu ar fi ales cariera de istoric, ar fi vrut sa fie muzician).
Conferinta a fost dublata de o emisiune a Europei Libere cu participarea lui Mihnea Berindei, Victor Eskenazy si Ion Vianu. Intalnirea de la Sighisoara a debutat la 15 mai, prin dezvelirea unei placi memoriale pusa pe una din cladirile in care a locuit familia viitorului arheolog - Piata Hermann Oberth, nr. 21.
Dimineata zilei de 16 mai a fost consacrata evocarii lui Radu Popa, pe care elevii si colegii au vrut sa il serbeze: daca nu ar fi murit neasteptat de repede, la doar 59 de ani, ar fi implinit anul acesta, la 23 iulie, 70.
Treptat a prins contur portretul unuia dintre marii arheologi ai acestei tari, daruit cu pasiune muncii lui, capabil sa imparta in jur sfaturi si ajutor practic unor colegi mai tineri care azi ii recunosc statura de creator de scoala. Faptul ca la vremea aceea Facultatea de Istorie sau Academia nu i-au acordat pretuirea si locul cuvenit arata astazi lipsa de obiectivitate sau responsabilitate stiintifica a celor care au condus atunci acele institutii.
Moartea prematura si rapida a lui Radu Popa a fost poate grabita de stresul si conditiile in care a trait si a muncit - ultimul santier arheologic, cel de la Feldioara, care ar fi trebuit sa ii dea sansa sa dedice Tarii Bihorului o carte fundamentala, la fel ca si cele dedicate Maramuresului si Hategului, se pare ca se afla intr-o zona puternic iradiata si incercarile de atunci ale lui Radu Popa de a avea o informare corecta despre riscurile de acolo s-au lovit de indiferenta autoritatilor.
Tonul evocarilor a fost dat de interventia acad. Alexandru Vulpe, care a vorbit despre “prietenia umana dintre ei”. Pentru acad. Vulpe, medievistul Radu Popa a fost un deschizator de drumuri pentru ca a legat permanent documentul istoric de descoperirea arheologica. Prof. Vulpe si-a exprimat recunostinta fata de Radu Popa atat pentru faptul ca acesta l-a introdus in spatiul stiintific si cultural international, cat si pentru ca i-a fost alaturi in momentele dificile din viata.
Acad. Serban Papacostea l-a cunoscut mai bine pe Radu Popa atunci cand au impartit amandoi Premiul Academiei in anul 1970, primul cu o carte despre Oltenia sub stapanirea austriaca, celalalt cu o carte despre Tara Maramuresului in veacul al XlV-lea. Am inteles ca ma aflu in fata unei carti fundamentale - o deschidere de orizont in medievistica noastra, a spus Serban Papacostea. M-a impresionat felul cum Radu Popa a concentrat surse arheologice si istorice pentru a lamuri perioada din istoria romanilor cea mai dificil de elucidat, ca si largimea orizontului - istoria sociala, economica, politica, a bisericilor -, tinzand spre o istorie totala, visul oricarui istoric. Radu Popa a folosit aceeasi metoda, acum definitiv consacrata si urmata si de elevii sai in La inceputurile evului mediu romanesc. Tara Hategului, 1988. El (a confirmat acad. Papacostea) a fost, datorita pregatirii si entuziasmului sau, un creator de scoala, atragand in jurul lui tineri valorosi.
Prof. Papacostea a mai aratat ca ei doi s-au intalnit si pe un alt teren: cel al atasamentului fata de valorile morale, al apararii valorilor stiintifice in fata asaltului valorilor anticulturale care s-au abatut asupra domeniului istoriei. Am vazut indarjirea cu care Radu Popa isi apara valorile stiintifice pentru care a trebuit sa lupte si dupa 1989, a spus Serban Papacostea. Am asistat la Academie si la alte nedreptati comise la adresa lui. De aceea, cum apele nu s-au limpezit complet, simt puternic lipsa lui, atat ca cercetator, cat si ca om de convingere. Dar, prin exemplul sau, il simt prezent, a incheiat Serban Papacostea.
Amandoi suntem transilvaneni, a spus acad. Paul Niedermaier, si voi vorbi ca sas despre romanul Radu Popa, atribuind termenului de “roman” conotatii absolut pozitive. Atitudinea sa romaneasca nu a fost izvorata din circumstante politice, ci a fost profunda, din interiorul sau. Ea s-a manifestat in alegerea subiectelor principale - Tara Maramuresului, a Hategului. Modul in care a abordat subiectele a fost exemplar prin combinarea cercetarilor arheologice cu cele de arhiva. Atitudinea lui a fost absolut corecta, Radu Popa a incercat sa evite aprecierile subiective sau privirea unilaterala. Angajarea sa politica dupa 1989 se datora doar interesului sau pentru viitor, iar munca sa indica un drum spre viitor al acestei tari.
Radu Popa a fost important ca arheolog si pentru noi, maghiarii, a spus dr. András Román: Comisia Monumentelor de la Budapesta i-a acordat cea mai mare distinctie, numai ca, din pacate, post-mortem.
Dr. Aurelian Triscu a vorbit despre cinstea exemplara si despre tinuta morala a lui Radu Popa, care merita din plin distinctia de cetatean de onoare al orasului Sighisoara, pe care l-a iubit si aparat de amenintarea distrugerii. Radu Popa s-a simtit european si aceasta l-a ajutat sa descifreze istoria si sa participe la istorie, a concluzionat profesorul Triscu, evocand etapele infiintarii si activitatii Comisiei Nationale a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice (CNMASI), in care Radu Popa a fost foarte activ.
L-am cunoscut pe Radu Popa in anii ‘70, pe un santier scoala, a spus secretarul de stat Ioan Opris. Si-a iubit profesia cu disperare. Era un arheolog care a apelat la documentele de arhiva, cu o formatie enciclopedica, un profesionist care s-a respectat la modul superlativ. In domeniul monumentelor istorice a introdus un anume romantism, de la istoria artei, trecand de la o viziune estetista la una pragmatica. Este atipic prin felul in care a fost dinamic, prin felul cum a umblat si a vazut cu ochii lui monumentele. N-a fost deloc egoist, i-a urmarit si i-a sustinut pe altii care, multi, ii datoreaza formarea. Avea un fel de a fi al lui, greu de descris, care convingea.
Isi stapanea atat de bine argumentele, incat trebuia ascultat. Era un om cu o constiinta deosebita, o personalitate constienta de valoarea sa, pe care nu o afirma ritos, cu o adevarata atractie magnetica. A fost un risipitor, a investit urias in oameni. Sansa de a fi in preajma lui te imbogatea, a incheiat profesorul Opris.
In alocutiunea sa, consiliera ministrului Culturii, dr. Tereza Sinigalia, a spus cat de mult a insemnat pentru formarea sa colaborarea cu Radu Popa. A urmat lansarea volumului colectiv In memoriam Radu Popa si sesiunea de comunicari. Ca sa-l aduc aproape de cititorii de azi ai revistei pe unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui 22, membru fondator al GDS, reproduc fragmentar interviul pe care i l-am luat lui Radu Popa in primavara lui 1990 si l-am republicat, tot fragmentar, cu alt titlu, in nr. 8 din 1994, la un an de la moartea lui. Am pastrat chapeau-ul din 1994 pentru ca el exprima un sentiment in care ne recunoastem si azi.
REVISTA 22
2003 MAI 26
Radu Popa - un creator de scoala
Gabriela Adamesteanu
Intr-o tara care nu exceleaza prin respectul propriilor valori, modul in care a fost realizata conferinta internationala In memoriam Radu Popa de catre colegi (arheologi, istorici, istorici de arta) intre 15 si 17 mai la Sighisoara reprezinta un semn de normalitate culturala; probabil ca l-ar fi bucurat pe cel care a daruit atat de mult din energia si forta lui visului sau de a vedea o Romanie europeana.
Cateva institutii (Ministerul Culturii si Cultelor, Asociatia Culturala Hieronymus, Complexul Muzeal Judetean Bistrita, Primaria orasului Sighisoara, Muzeul de Istorie Sighisoara, Institutul de Arheologie “Vasile Parvan”) si cativa oameni, intre care trebuie mentionata Daniela Marcu Istrate, au construit aceasta intalnire tinand cont de multele relatii stiintifice ale lui Radu Popa (institutii, colegi), dar si de preocuparile sale (un concert de orga la Biserica din Deal avea sa incheie rememorarea celui care, daca nu ar fi ales cariera de istoric, ar fi vrut sa fie muzician).
Conferinta a fost dublata de o emisiune a Europei Libere cu participarea lui Mihnea Berindei, Victor Eskenazy si Ion Vianu. Intalnirea de la Sighisoara a debutat la 15 mai, prin dezvelirea unei placi memoriale pusa pe una din cladirile in care a locuit familia viitorului arheolog - Piata Hermann Oberth, nr. 21.
Dimineata zilei de 16 mai a fost consacrata evocarii lui Radu Popa, pe care elevii si colegii au vrut sa il serbeze: daca nu ar fi murit neasteptat de repede, la doar 59 de ani, ar fi implinit anul acesta, la 23 iulie, 70.
Treptat a prins contur portretul unuia dintre marii arheologi ai acestei tari, daruit cu pasiune muncii lui, capabil sa imparta in jur sfaturi si ajutor practic unor colegi mai tineri care azi ii recunosc statura de creator de scoala. Faptul ca la vremea aceea Facultatea de Istorie sau Academia nu i-au acordat pretuirea si locul cuvenit arata astazi lipsa de obiectivitate sau responsabilitate stiintifica a celor care au condus atunci acele institutii.
Moartea prematura si rapida a lui Radu Popa a fost poate grabita de stresul si conditiile in care a trait si a muncit - ultimul santier arheologic, cel de la Feldioara, care ar fi trebuit sa ii dea sansa sa dedice Tarii Bihorului o carte fundamentala, la fel ca si cele dedicate Maramuresului si Hategului, se pare ca se afla intr-o zona puternic iradiata si incercarile de atunci ale lui Radu Popa de a avea o informare corecta despre riscurile de acolo s-au lovit de indiferenta autoritatilor.
Tonul evocarilor a fost dat de interventia acad. Alexandru Vulpe, care a vorbit despre “prietenia umana dintre ei”. Pentru acad. Vulpe, medievistul Radu Popa a fost un deschizator de drumuri pentru ca a legat permanent documentul istoric de descoperirea arheologica. Prof. Vulpe si-a exprimat recunostinta fata de Radu Popa atat pentru faptul ca acesta l-a introdus in spatiul stiintific si cultural international, cat si pentru ca i-a fost alaturi in momentele dificile din viata.
Acad. Serban Papacostea l-a cunoscut mai bine pe Radu Popa atunci cand au impartit amandoi Premiul Academiei in anul 1970, primul cu o carte despre Oltenia sub stapanirea austriaca, celalalt cu o carte despre Tara Maramuresului in veacul al XlV-lea. Am inteles ca ma aflu in fata unei carti fundamentale - o deschidere de orizont in medievistica noastra, a spus Serban Papacostea. M-a impresionat felul cum Radu Popa a concentrat surse arheologice si istorice pentru a lamuri perioada din istoria romanilor cea mai dificil de elucidat, ca si largimea orizontului - istoria sociala, economica, politica, a bisericilor -, tinzand spre o istorie totala, visul oricarui istoric. Radu Popa a folosit aceeasi metoda, acum definitiv consacrata si urmata si de elevii sai in La inceputurile evului mediu romanesc. Tara Hategului, 1988. El (a confirmat acad. Papacostea) a fost, datorita pregatirii si entuziasmului sau, un creator de scoala, atragand in jurul lui tineri valorosi.
Prof. Papacostea a mai aratat ca ei doi s-au intalnit si pe un alt teren: cel al atasamentului fata de valorile morale, al apararii valorilor stiintifice in fata asaltului valorilor anticulturale care s-au abatut asupra domeniului istoriei. Am vazut indarjirea cu care Radu Popa isi apara valorile stiintifice pentru care a trebuit sa lupte si dupa 1989, a spus Serban Papacostea. Am asistat la Academie si la alte nedreptati comise la adresa lui. De aceea, cum apele nu s-au limpezit complet, simt puternic lipsa lui, atat ca cercetator, cat si ca om de convingere. Dar, prin exemplul sau, il simt prezent, a incheiat Serban Papacostea.
Amandoi suntem transilvaneni, a spus acad. Paul Niedermaier, si voi vorbi ca sas despre romanul Radu Popa, atribuind termenului de “roman” conotatii absolut pozitive. Atitudinea sa romaneasca nu a fost izvorata din circumstante politice, ci a fost profunda, din interiorul sau. Ea s-a manifestat in alegerea subiectelor principale - Tara Maramuresului, a Hategului. Modul in care a abordat subiectele a fost exemplar prin combinarea cercetarilor arheologice cu cele de arhiva. Atitudinea lui a fost absolut corecta, Radu Popa a incercat sa evite aprecierile subiective sau privirea unilaterala. Angajarea sa politica dupa 1989 se datora doar interesului sau pentru viitor, iar munca sa indica un drum spre viitor al acestei tari.
Radu Popa a fost important ca arheolog si pentru noi, maghiarii, a spus dr. András Román: Comisia Monumentelor de la Budapesta i-a acordat cea mai mare distinctie, numai ca, din pacate, post-mortem.
Dr. Aurelian Triscu a vorbit despre cinstea exemplara si despre tinuta morala a lui Radu Popa, care merita din plin distinctia de cetatean de onoare al orasului Sighisoara, pe care l-a iubit si aparat de amenintarea distrugerii. Radu Popa s-a simtit european si aceasta l-a ajutat sa descifreze istoria si sa participe la istorie, a concluzionat profesorul Triscu, evocand etapele infiintarii si activitatii Comisiei Nationale a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice (CNMASI), in care Radu Popa a fost foarte activ.
L-am cunoscut pe Radu Popa in anii ‘70, pe un santier scoala, a spus secretarul de stat Ioan Opris. Si-a iubit profesia cu disperare. Era un arheolog care a apelat la documentele de arhiva, cu o formatie enciclopedica, un profesionist care s-a respectat la modul superlativ. In domeniul monumentelor istorice a introdus un anume romantism, de la istoria artei, trecand de la o viziune estetista la una pragmatica. Este atipic prin felul in care a fost dinamic, prin felul cum a umblat si a vazut cu ochii lui monumentele. N-a fost deloc egoist, i-a urmarit si i-a sustinut pe altii care, multi, ii datoreaza formarea. Avea un fel de a fi al lui, greu de descris, care convingea.
Isi stapanea atat de bine argumentele, incat trebuia ascultat. Era un om cu o constiinta deosebita, o personalitate constienta de valoarea sa, pe care nu o afirma ritos, cu o adevarata atractie magnetica. A fost un risipitor, a investit urias in oameni. Sansa de a fi in preajma lui te imbogatea, a incheiat profesorul Opris.
In alocutiunea sa, consiliera ministrului Culturii, dr. Tereza Sinigalia, a spus cat de mult a insemnat pentru formarea sa colaborarea cu Radu Popa. A urmat lansarea volumului colectiv In memoriam Radu Popa si sesiunea de comunicari. Ca sa-l aduc aproape de cititorii de azi ai revistei pe unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui 22, membru fondator al GDS, reproduc fragmentar interviul pe care i l-am luat lui Radu Popa in primavara lui 1990 si l-am republicat, tot fragmentar, cu alt titlu, in nr. 8 din 1994, la un an de la moartea lui. Am pastrat chapeau-ul din 1994 pentru ca el exprima un sentiment in care ne recunoastem si azi.