Băncile şi-au înăsprit atitudinea faţă rău-platnici. Unul dintre trei datornici are de dat sume mai mari de 20 de mii de euro. Milionul de datornici este moştenirea perioadei de trai bun din mandatul trecut când creşteam într-un an cât alţii în zece. Băncile care ţin sabia deasupra datornicilor sunt autoarele acestei stări de fapt.
După decenii de sărăcie, în care singurul împrumut la care putea spera omul de era cel făcut prin CAR, după cincinale de ţepe la jocurile piramidale, băncile au preluat controlul, promiţând românilor o viaţă de vis. A fost un eveniment istoric, declanşat de legislaţia care a facilitat creditele ipotecare. Creditul ipotecar a fost ca un vaccin antigripal, ajutând la însănătoşirea economiei şi la ridicarea nivelului de trai al omului obişnuit. A dat însă şi dependenţă ducând la invenţia altor tipuri de împrumut, la marginea prudenţei bancare. Au apărut creditele pentru nevoi personale, pentru vacanţe, pentru aparatură electronică sau bucătării italieneşti, credite acordate doar cu buletinul, reeşalonări, amânări şi variante tot mai fanteziste de plată a ratelor. Statul a pus şi încă mai pune umărul, promiţând facilităţi pentru anumite tipuri de împrumuturi. Banca Naţională a României a suferit în tăcere, avertizând cu jumătate de voce asupra posibilelor pericole.
Românii s-au obişnuit să se îndatoreze, ipotecând şi arvunind viitorul îndepărtat pentru o garsonieră sau pentru o maşină de top. Banii veniţi din cer, scutiţi pentru o vreme de dobândă sau cu o dobândă înlăturând orice concurenţă, devin, cu timpul, o povară tot mai greu de suportat pe care tot mai mulţi români o poartă din cârcă.
Însă un alt factor pare să încurajeze, chiar şi pe pustiul acesta financiar, setea de datorii a românilor şi anume exemplul statului care a reuşit să se împovăreze, în mai puţin de an, cu datorii cum n-a mai făcut-o de multă vreme. După o scurtă perioadă de graţie, adică imediat după alegeri, când totul i se părea de miere, guvernului i s-a aplecat şi a cerut înăsprirea condiţiilor de acordare a împrumuturilor. Chiar şi-aşa, datoriile statului ne-au pregătit un viitor de vis urât. Poate că datoriile românilor la bănci n-ar fi devenit o povară şi nici miză electorală dacă economia nu se poticnea în subfinanţare şi în lipsa unor programe de redresare. În absenţa lor, paradisul bancar a devenit un infern. Numărul şomerilor a crescut, fondul de salarii a scăzut la jumătate, chiar şi în afacerile de succes, ofertele de muncă în străinătate sunt tot mai puţine.
Nu e de mirare că numărul extragerilor lunare la Loto s-a dublat. Decizia răspunde, paradoxal, perioadei de criză pe care o străbatem. Numărul jucătorilor s-a dublat şi el, ca şi sumele puse în joc. Deşi au funcţionat multă vreme pe post de loterie, cu biletele plătite mult după recoltarea marelui premiu, băncile nu mai fac azi bogaţi sau fericiţi. Cel puţin nu printre oamenii obişnuiţi.
După decenii de sărăcie, în care singurul împrumut la care putea spera omul de era cel făcut prin CAR, după cincinale de ţepe la jocurile piramidale, băncile au preluat controlul, promiţând românilor o viaţă de vis. A fost un eveniment istoric, declanşat de legislaţia care a facilitat creditele ipotecare. Creditul ipotecar a fost ca un vaccin antigripal, ajutând la însănătoşirea economiei şi la ridicarea nivelului de trai al omului obişnuit. A dat însă şi dependenţă ducând la invenţia altor tipuri de împrumut, la marginea prudenţei bancare. Au apărut creditele pentru nevoi personale, pentru vacanţe, pentru aparatură electronică sau bucătării italieneşti, credite acordate doar cu buletinul, reeşalonări, amânări şi variante tot mai fanteziste de plată a ratelor. Statul a pus şi încă mai pune umărul, promiţând facilităţi pentru anumite tipuri de împrumuturi. Banca Naţională a României a suferit în tăcere, avertizând cu jumătate de voce asupra posibilelor pericole.
Românii s-au obişnuit să se îndatoreze, ipotecând şi arvunind viitorul îndepărtat pentru o garsonieră sau pentru o maşină de top. Banii veniţi din cer, scutiţi pentru o vreme de dobândă sau cu o dobândă înlăturând orice concurenţă, devin, cu timpul, o povară tot mai greu de suportat pe care tot mai mulţi români o poartă din cârcă.
Însă un alt factor pare să încurajeze, chiar şi pe pustiul acesta financiar, setea de datorii a românilor şi anume exemplul statului care a reuşit să se împovăreze, în mai puţin de an, cu datorii cum n-a mai făcut-o de multă vreme. După o scurtă perioadă de graţie, adică imediat după alegeri, când totul i se părea de miere, guvernului i s-a aplecat şi a cerut înăsprirea condiţiilor de acordare a împrumuturilor. Chiar şi-aşa, datoriile statului ne-au pregătit un viitor de vis urât. Poate că datoriile românilor la bănci n-ar fi devenit o povară şi nici miză electorală dacă economia nu se poticnea în subfinanţare şi în lipsa unor programe de redresare. În absenţa lor, paradisul bancar a devenit un infern. Numărul şomerilor a crescut, fondul de salarii a scăzut la jumătate, chiar şi în afacerile de succes, ofertele de muncă în străinătate sunt tot mai puţine.
Nu e de mirare că numărul extragerilor lunare la Loto s-a dublat. Decizia răspunde, paradoxal, perioadei de criză pe care o străbatem. Numărul jucătorilor s-a dublat şi el, ca şi sumele puse în joc. Deşi au funcţionat multă vreme pe post de loterie, cu biletele plătite mult după recoltarea marelui premiu, băncile nu mai fac azi bogaţi sau fericiţi. Cel puţin nu printre oamenii obişnuiţi.
