5 noiembrie 1999
Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (Comentariu: Gabriel Andreescu)
„Numirea negociatorului şef cu Uniunea europeană”.
De ce se întârzie numirea negociatorului şef ? Din partea guvernului provin informaţii disparate: ministrul de externe Andrei Pleşu declara că aşteaptă ca numirea să fie făcută de Departamentul integrării europene. Partidele discută în interior şi mai puţin între ele.
În opinia lui Gabriel Andreescu nu este clar cui ii revine sarcina de a numi negociatorul şef: Departamentului integrării europene, Convenţiei democrate sau guvernului ? Şi cine aprobă această numire ? Preşedintele?
Cum numirea negociatorului este un act de politică externă, continuă Andreescu, există 3 instituţii, potrivit Constituţiei, cu atribuţii în acest domeniu: preşedinţia, guvernul şi ministerul de externe. În nici un caz Departamentul de integrare europeană.
Cum insă integrarea europeană este una din priorităţile programului de guvernare, datoria de a numi negociatorul şef revine tot guvernului.
Şi cum este o decizie de importanţă naţională, în care trebuie implicate partidele din CDR, G.Andreescu este de părere că negociatorul şef trebuie numit în cadrul unei şedinţe de guvern, condusă de preşedintele ţării.