Linkuri accesibilitate

4.11.99 - București: Vesta de salvare


Romania - Octavian Paler, writer, journalist, undated
Romania - Octavian Paler, writer, journalist, undated

Octavian Paler comentează pe marginea atitudii critice a PDSR față de îndemnul la reforme al comisarului european Gunther Verheugen.

4 noiembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească”. Comentariu: Octavian Paler.

Vesta de salvare

„Nu m-a surprins faptul că preşedintele PDSR Ion Iliescu a criticat imediat oferta făcută de comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen”. În opinia lui Iliescu, formarea unui grup de experţi internationali care să ajute la elaborarea unei strategii pe termen mediu de redresare a economiei „ar descalifica guvernul Radu Vasile, demonstrând incapacitatea actualei coaliţii de a gestiona criza”.

Octavian Paler atrage atenţia că PDSR nu are nici un interes ca România sa iasă din criza economică, orice succes al actualei guvernări i-ar diminua popularitatea de care se bucură acum în sondajele de opinie, cu mai puţin de un an înainte de alegerile generale. „PDSR se teme să nu-i fie tras covorul electoral de sub picioare”.

Ion Iliescu, continuă Paler, uită însă 3 lucruri: actuala criză este rezultatul „întregii perioade de post comunism” în care nu s-au făcut reformele necesare; 7 din ultimii 10 ani, România a fost condusă de PDSR (sub diferite denumiri) ; iar oferta lui Verheugen ilustrează neîncrederea comisarului european în capacitatea întregii clase politice, de la stânga la dreapta, de a face reformele necesare.

Florin Georgescu, fost ministru de finanţe PDSR, s-a declarat însă în favoarea asistenţei externe. „Ca adevărat finanţist spre deosebire de şeful său Ion Iliescu, Florin Georgescu înţelege că oferta este... ultima vestă de salvare pentru România”.
XS
SM
MD
LG