Primul lucru care-ţi sare în ochi atunci cînd citeşti cartea jurnalistului ieşean Ştefan Susai - Ultima casă din URSS- e autenticitatea ei. Absolut toate tabletele, schiţele şi interviurile incluse în acest volum au la origine un fapt trăit de către autor. Ştefan Susai nu vorbeşte despre Republica Moldova şi despre diaspora românească din Rusia din auzite, ci plecînd de la propriile sale experienţe pe care le-a avut la Chişinău, Mingir, Tiraspol sau Moscova.
De aceea, de multe ori, punctul său de vedere este insolit şi surprinzător. În acelaşi timp, însă, autorul acestei mici enciclopedii care ar mai putea fi întitulată şi aşa: Republica Moldova văzută de un cetăţean roman timp de aproape două decenii, nu îşi impune făţiş concluziile sale, el pur şi simplu înfăţişează o realitate, pe cînd concluziile le trage singur cititorul.
Cartea lui Ştefan Susai e un dicţionar relevant şi bulversant de detalii, din care se configurează un tablou convingător şi emoţionant. Iată doar cîteva dintre ele. Scriitorul Ion Druţă nu s-a întîlnit niciodată cu reprezentanţii Ambasadei Române din Moscova sau cu diaspora românească din Rusia şi nu a participat la nici o întîlnire organizată de aceştia. Sau un alt amănunt. Cînd a auzit că a introdus un cetăţean român în Tighina, şoferului taxiului au început să-i tremure mîinile. Sau un alt detaliu. Cu toate că filmau stema transnistreană de pe teritoriul controlat de organele de drept ale Republicii Moldova, grănicerul transistrean s-a repezit spre camera de filmat acoperind-o cu mîinile.
Başca spiritul său de atent observator, Ştefan Susai mai are şi capacitatea de-a fi sincer, astfel încît tabletele trec uşor în spovedanii, iar măturisirile în nişte mici povestiri autobiografice în care acesta povesteşte, de exemplu, cum i-a fost refuzat permisul de şedere în Republica Moldova sau cum era privit ponciş de către grănicerii moldoveni.
În acelaşi timp cartea lui Ştefan Susai ar trebui citită în paralel cu volumul lui Constantin Cheianu Sex-perestroika, căci ambele vorbesc despre cum pot fi subminate şi spulberate ideile preconcepute şi clişeele pe care le au cetăţenii moldoveni faţă de cetăţenii români şi invers.
De aceea, de multe ori, punctul său de vedere este insolit şi surprinzător. În acelaşi timp, însă, autorul acestei mici enciclopedii care ar mai putea fi întitulată şi aşa: Republica Moldova văzută de un cetăţean roman timp de aproape două decenii, nu îşi impune făţiş concluziile sale, el pur şi simplu înfăţişează o realitate, pe cînd concluziile le trage singur cititorul.
Cartea lui Ştefan Susai e un dicţionar relevant şi bulversant de detalii, din care se configurează un tablou convingător şi emoţionant. Iată doar cîteva dintre ele. Scriitorul Ion Druţă nu s-a întîlnit niciodată cu reprezentanţii Ambasadei Române din Moscova sau cu diaspora românească din Rusia şi nu a participat la nici o întîlnire organizată de aceştia. Sau un alt amănunt. Cînd a auzit că a introdus un cetăţean român în Tighina, şoferului taxiului au început să-i tremure mîinile. Sau un alt detaliu. Cu toate că filmau stema transnistreană de pe teritoriul controlat de organele de drept ale Republicii Moldova, grănicerul transistrean s-a repezit spre camera de filmat acoperind-o cu mîinile.
Başca spiritul său de atent observator, Ştefan Susai mai are şi capacitatea de-a fi sincer, astfel încît tabletele trec uşor în spovedanii, iar măturisirile în nişte mici povestiri autobiografice în care acesta povesteşte, de exemplu, cum i-a fost refuzat permisul de şedere în Republica Moldova sau cum era privit ponciş de către grănicerii moldoveni.
În acelaşi timp cartea lui Ştefan Susai ar trebui citită în paralel cu volumul lui Constantin Cheianu Sex-perestroika, căci ambele vorbesc despre cum pot fi subminate şi spulberate ideile preconcepute şi clişeele pe care le au cetăţenii moldoveni faţă de cetăţenii români şi invers.
