Ca să te bucuri de visul românesc al împlinirii nu trebuie să câştigi potul cel mare la loto. Până şi candidatura la preşedinţie este pentru unii doar o ambiţie costisitoare şi deloc rentabilă. Notorietatea se poate câştiga doborând una dintre performanţele inutile din Cartea recordurilor.
Mânaţi de setea de bani sau de notorietate, românii se îmbulzesc să intre în clubul recordmenilor. Anul acesta, românii au reuşit să pregătească o tochitură imensă, cea mai mare din lume. Tot în acest an a fost preparat cel mai lung cârnat din lume, corectând un record care ne aparţine tot nouă, ceea ce ne transformă în cei mai de temut cârnăţari din istorie. Am bătut recordul la moşi Crăciuni ieşiţi pe străzi, iar primăria vrea să facă cea mai lungă autostradă aeriană care să străbată Bucureştiul, de la un capăt la altul. Tot Bucureştiul se laudă cu cel mai mare ecran de cinema din lume.
Recent un şofer român căpăta o reputaţie penală şi internaţională cu un film în care, deşi conducea un coşcogea Tirul, îşi găsea timp să danseze o învârtită pe covoraşul de cauciuc din maşină şi să-i tragă o bătută pe lângă volan. Omul a fost botezat, nu degeaba, Tarzan din Carpaţi şi a devenit, în mod unanim, prototipul şoferului român scăpat pe autostrăzile occidentale. Recent, televiziunile şi presa din România au prezentat un nou record, acela al celui mai puternic copil din lume care este, cum altfel, un pui de leu ieşit întărit din lupta cu alte valute. Părinţii l-au antrenat de la doi ani să devină cel mai puternic Tarzan din lume. Mai are până devine om, dar a căpătat deja, la vârsta lui, o musculatură de invidiat. Se pregăteşte să bată acest record fratele lui, şi el în vârstă de doi ani, vârsta îndoielilor, când se strâmbă prima potcoavă şi se bate primul cui cu pumnul gol.
Să nu uităm că România deţine recordul la cel mai lung şi adânc plonjon economic pe timp de criză, dar l-a bătut şi pe acela de ţară cu cele mai multe distracţii organizate pe bani publici. Românii sunt pregătiţi să depăşească recorduri după recorduri şi să ocupe primele locuri la acrobaţii inutile. Se simt inspiraţi de liderii lor dintre care unul a devenit campion la promisiuni, altul recordman la numărul de lansări în competiţia electorală, cu toţii îmbulzindu-se pe şoselele patriei, aceste momente fiind singurele în care regretă că banii destinaţi asfaltului patriei au ajuns în buzunarele clienţilor de partid şi nu în pavaj.
Cu toate acestea, au reuşit ca, în prima săptămână, să se întreacă la kilometri electorali străbătuţi şi, cu obrajii lor groşi, sunt pe punctul să bată recordul la pupături primite din partea fanilor. Şi, pentru că s-a umplut ţara de oameni notorii, nu se mai miră nimeni că glasul oamenilor obişnuiţi se aude tot mai puţin. Poate pentru că nu mai are nimeni vreme de oamenii obişnuiţi. Sau poate că mai toţi oamenii obişnuiţi strâng din dinţi şi încearcă să devină faimoşi.
Mânaţi de setea de bani sau de notorietate, românii se îmbulzesc să intre în clubul recordmenilor. Anul acesta, românii au reuşit să pregătească o tochitură imensă, cea mai mare din lume. Tot în acest an a fost preparat cel mai lung cârnat din lume, corectând un record care ne aparţine tot nouă, ceea ce ne transformă în cei mai de temut cârnăţari din istorie. Am bătut recordul la moşi Crăciuni ieşiţi pe străzi, iar primăria vrea să facă cea mai lungă autostradă aeriană care să străbată Bucureştiul, de la un capăt la altul. Tot Bucureştiul se laudă cu cel mai mare ecran de cinema din lume.
Recent un şofer român căpăta o reputaţie penală şi internaţională cu un film în care, deşi conducea un coşcogea Tirul, îşi găsea timp să danseze o învârtită pe covoraşul de cauciuc din maşină şi să-i tragă o bătută pe lângă volan. Omul a fost botezat, nu degeaba, Tarzan din Carpaţi şi a devenit, în mod unanim, prototipul şoferului român scăpat pe autostrăzile occidentale. Recent, televiziunile şi presa din România au prezentat un nou record, acela al celui mai puternic copil din lume care este, cum altfel, un pui de leu ieşit întărit din lupta cu alte valute. Părinţii l-au antrenat de la doi ani să devină cel mai puternic Tarzan din lume. Mai are până devine om, dar a căpătat deja, la vârsta lui, o musculatură de invidiat. Se pregăteşte să bată acest record fratele lui, şi el în vârstă de doi ani, vârsta îndoielilor, când se strâmbă prima potcoavă şi se bate primul cui cu pumnul gol.
Să nu uităm că România deţine recordul la cel mai lung şi adânc plonjon economic pe timp de criză, dar l-a bătut şi pe acela de ţară cu cele mai multe distracţii organizate pe bani publici. Românii sunt pregătiţi să depăşească recorduri după recorduri şi să ocupe primele locuri la acrobaţii inutile. Se simt inspiraţi de liderii lor dintre care unul a devenit campion la promisiuni, altul recordman la numărul de lansări în competiţia electorală, cu toţii îmbulzindu-se pe şoselele patriei, aceste momente fiind singurele în care regretă că banii destinaţi asfaltului patriei au ajuns în buzunarele clienţilor de partid şi nu în pavaj.
Cu toate acestea, au reuşit ca, în prima săptămână, să se întreacă la kilometri electorali străbătuţi şi, cu obrajii lor groşi, sunt pe punctul să bată recordul la pupături primite din partea fanilor. Şi, pentru că s-a umplut ţara de oameni notorii, nu se mai miră nimeni că glasul oamenilor obişnuiţi se aude tot mai puţin. Poate pentru că nu mai are nimeni vreme de oamenii obişnuiţi. Sau poate că mai toţi oamenii obişnuiţi strâng din dinţi şi încearcă să devină faimoşi.
