Cartierul nou al Porumbenilor e ca o pereche de ghete scoase de la cutie. Totul e proaspăt şi luminos ca pe planşele arhitecţilor. În numai doi ani, ne spune Tatiana Nica, o femeie care locuieşte la bloc, mahalaua s-a ales cu reţele de apă potabilă şi canalizare, iar uliţele au fost acoperite cu pietriş: „de unde primăria să dea atîţea bani, dacă e sărcacă. Nu are de unde, aşa că am pus noi umărul şi nu am dat greş. La drumul ista am dat sute de lei, la gaz am dat mii şi tot atît la pentru aprovizionarea cu apă potabilă. Dacă vreai să ai, dă bani! Dacă nu dai bani, nu poţi să ai ce îţi doreşti. Acum gaz avem, apă avem şi drumuri bune avem, numai să trăieşti!”
Ulița cartierului nou
Sătenii din Porumbeni au ajuns să trăiască exact ca orăşenii, cu apă la robinet, gaz la bucătărie şi drumuri asfaltate, pentru ca au ştiut să beneficieze de fonduri oferite de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională şi Fondul de Investiţii Sociale. Pentru asta au pus mînă de la mînă şi au adunat partea lor de contribuţie: „nu mi-a fost jele de banii investiţi, pentru că mai mare e jelea să cari apă de la fîntînă cu găleata. Sănătatea e mai scumpă decît banii care i-am investit la construirea turnului de apă şi a reţelelor. Dacă ai dat banul, atunci eşti sigur că vei avea apă în casă. Iar dacă ai apă în casă, poţi face şi o baie normală la fel ca europenii.”
Primăriţa Lidia Lucaşenco zice că s-a ambiţionat să obţină schimbarea de mentalitate a sătenilor după o vizită în Suedia, unde a văzut cum sînt finanţate proiecte de infrastructră prin cumularea de investiţii străine şi contribuţii comunitare: „cînd am revenit din Suedia le-am spus oamenilor că dacă vor să facă viitor copiilor lor, atunci trebuie să facă investiţii în infrastructură, că dacă vom contribui mai mult, cu atît noi vom avea ceea ce ne dorim. Acum am constat că ne lipseşte o strategie de dezvoltare urbanistică şi că avem nevoie de noi proiecte, de noi investiţii.”
Liuba Bajora
Şi la grădiniţa de copii, unde am vazut o plăcuţă de metal pe care sint trecuti donatorilor străini, schimbările nu ai cum sa nu le observi, ne spune educatoarea Liuba Bajora: „tare multe idei vin din partea părinţilor. Chiar avem o grupă-model, unde s-a schimbat totul începînd de la tapete pînă la calorifere şi geamuri termopan. Plecînd peste hotare şi văzînd cum trăieşte lumea şi cum oamenii singuri îşi schimbă viaţa, revin cu idei şi propuneri.”
I-am auzit pe mai mulţi săteni, inaripaţi de ceea ce le-a reuşit, cum îşi fac noi planuri îndrazneţe: „vrem schimbări, cum să nu vrem şi vom cotiza. Tineretul ar avea nevoie de o casă de cultură, un stadion, iar bătrînii vrem să facem o biserică. Iaca eu fac o casă acum şi după ce o termin voi face şi drumul din faţa casei, că în stat nu avem încredere. Trebuie singuri să ne creăm condiţii. Dacă vrem să fim mai aproape de Europa, că doar asta ne dorim, ar trebui să facem ceva, să atragem atenţie la sat. Dar trebuie mai întîi contribuţia sătenilor, că de undeva de sus nimic nu vine.”
Sătenii din Porumbeni au ajuns să trăiască exact ca orăşenii, cu apă la robinet, gaz la bucătărie şi drumuri asfaltate, pentru ca au ştiut să beneficieze de fonduri oferite de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională şi Fondul de Investiţii Sociale. Pentru asta au pus mînă de la mînă şi au adunat partea lor de contribuţie: „nu mi-a fost jele de banii investiţi, pentru că mai mare e jelea să cari apă de la fîntînă cu găleata. Sănătatea e mai scumpă decît banii care i-am investit la construirea turnului de apă şi a reţelelor. Dacă ai dat banul, atunci eşti sigur că vei avea apă în casă. Iar dacă ai apă în casă, poţi face şi o baie normală la fel ca europenii.”
Primăriţa Lidia Lucaşenco zice că s-a ambiţionat să obţină schimbarea de mentalitate a sătenilor după o vizită în Suedia, unde a văzut cum sînt finanţate proiecte de infrastructră prin cumularea de investiţii străine şi contribuţii comunitare: „cînd am revenit din Suedia le-am spus oamenilor că dacă vor să facă viitor copiilor lor, atunci trebuie să facă investiţii în infrastructură, că dacă vom contribui mai mult, cu atît noi vom avea ceea ce ne dorim. Acum am constat că ne lipseşte o strategie de dezvoltare urbanistică şi că avem nevoie de noi proiecte, de noi investiţii.”
I-am auzit pe mai mulţi săteni, inaripaţi de ceea ce le-a reuşit, cum îşi fac noi planuri îndrazneţe: „vrem schimbări, cum să nu vrem şi vom cotiza. Tineretul ar avea nevoie de o casă de cultură, un stadion, iar bătrînii vrem să facem o biserică. Iaca eu fac o casă acum şi după ce o termin voi face şi drumul din faţa casei, că în stat nu avem încredere. Trebuie singuri să ne creăm condiţii. Dacă vrem să fim mai aproape de Europa, că doar asta ne dorim, ar trebui să facem ceva, să atragem atenţie la sat. Dar trebuie mai întîi contribuţia sătenilor, că de undeva de sus nimic nu vine.”
