Linkuri accesibilitate

12.10.99 - Camera deputaților și proiectul legii accesului la propriul dosar de Securitate


Un pas înainte spre deconspirarea celor care au colaborat cu Securitatea în anii ceaușismului.

12 octombrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (moderator: R. C. Cristea; reporter: Petru Ionescu).

Camera deputaților și proiectul legii accesului la propriul dosar
.

Camera deputaţilor a adoptat, într-o unanimitate „stranie”, raportul de mediere la proiectul de lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică.

Proiectul de lege, care a asteptat ani de zile în Parlament, l-a determinat pe iniţiatorul ei, senatorul Constantin Ticu Dumitrescu să părăsească partidul ţărănist, a provocat dispute interminabile între partidele parlamentare. Acum, raportul de mediere a fost adoptat în unanimitate. Dacă va fi adoptat şi de Senat, legea urmează să fie promulgată de preşedintele ţării.

Astfel, cu un an înainte de alegerile generale, cei care au colaborat cu Securitatea, vor putea fi deconspiraţi. Şi ar putea plăti preţul electoral pentru această colaborare.

Numai că legea rămâne controversată, deşi a fost votată în unanimitate.
XS
SM
MD
LG