La Chişinău se reunesc azi şefi de stat din CSI, iar prima chestiune pe care urmează să o abordeze ţine de criza financiară mondială şi modalităţile prin care statele membre ar putea să depăşească consecinţele ei. Chiar dacă a deţinut preşedinţia CSI pe parcursul acestui an, Chişinăul, potrivit unor experţi, n-a reuşit să intermedieze în interes propriu soluţionarea unor probleme cum ar fi consolidarea securităţii energetice, dezvoltarea cooperării în problema asigurării securităţii alimentare; dinamizarea procesului de constituire a zonei comerţului liber în regiune şi racordarea acesteia la rigorile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Tot experţii spun că în calitate de organizaţie internaţională CSI nu a reuşit să intermedieze conflicte de genul celui energetic de la începutul anului dintre Rusia şi Ucraina, de pe urma căruia a avut de suferit şi Republica Moldova. Invitatul emisiunii este preşedintele comisiei parlamentare pe probleme economice, Veaceslav Ioniţă.
Elena Cioina: Domnule Ioniţă, dumneavoastră cum credeţi, este CSI un organism viabil, de pe seama căruia R. Moldova a obţinut avantaje economice pe parcursul anilor sau nu?
Veaceslav Ioniţă: Nu prea. CSI este o structură foarte interesantă, pornind de la aceea că a încercat să menţină nişte relaţii, care s-au destrămat odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Şi aici voi da doar câteva exemple, care din păcate au fost intenţii bune, dar nu s-au materializat. Prima este accesul la reţelele magistrale de gaz, când R. Moldova în cadrul CSI ar fi trebuit să poată să procure gaz de la toţi producătorii independenţi din Rusia şi în felul acesta să aibă un preţ mai mic, lucru care din păcate s-a întâmplat la mijlocul anilor 1990, dar în prezent nu mai avem aşa ceva. Al doilea, criza din 2006, cu vinurile. În cadrul CSI există o înţelegere, care nu s-a respectat, privind recunoaşterea reciprocă a tuturor documentelor emise de organele abilitate ale membrilor. Cred că CSI este unica din puţinele structuri, unde membrii săi se bucură că relaţiile economice scad în cadrul ei. Uitaţi-vă în Moldova, în ultimii ani cum raportăm că creşte ponderea comerţului nostru cu UE şi nu cu CSI. Suntem în CSI, dar ne bucurăm şi urmărim cum creşte ponderea comerţului cu UE. Cam aşa stau lucrurile la capitolul aflării R. Moldova în CSI.
Elena Cioina: Şi totuşi foarte multe produse moldoveneşti sunt orientate anume spre acest spaţiu, care se numeşte CSI. Cum rămâne cu acest lucru?
Veaceslav Ioniţă: A fost lucrul acesta. Noi am deţinut peste 70 la sută, sau chiar aproape 80 la sută din produsele noastre erau în CSI. Acum, mai mult de jumătate din producţia noastră este în spaţiul UE. Unicul lucru pe care îl avem de la CSI este că importurile noastre prevalează, de fapt, ponderea mare este CSI şi nu atât CSI, cât Ucraina. Deci, cam la capitolul importuri stăm mai bine cu CSI. La capitolul exporturilor, noi urmărim deja de mult timp o tendinţă clară de creştere a exporturilor în UE şi în special în România, care este ţara cea mai apropiată, vecina noastră şi membru a UE. Deci, încă o dată vreau să repet, că chiar dacă CSI a avut şi intenţii bune, din păcate nu s-a prea reuşit. Şi uitaţi-vă, summit-ul de acum nu vine cu anumite soluţii privind, să zicem, un fond, care ar permite accesul la resurse financiare al membrilor CSI sau alte soluţii concrete, dar este mai mult o discuţie amicală privind cât de greu îi e la toată lumea şi ce face lumea în aceste cazuri...
Elena Cioina: De ce atunci ministrul de externe Leancă a spus că R. Moldova va rămâne fidelă relaţiilor comerciale cu CSI şi a lăsat să se înţeleagă chiar, că Moldova nu va părăsi această organizaţie?
Veaceslav Ioniţă: Dacă vorbim strict economic, fără a atinge problemele politice, chiar ar fi o greşeală să nu încerci să foloseşti anumite oportunităţi, care ar putea fi dezvoltate. Acuma nu prea sunt. Chiar recent am dat aviz pozitiv la un acord, evaluarea unui acord a Moldovei în cadrul CSI, unde se vorbeşte despre importul anumitor utilaje fără taxă, dar este atât de minor acest acord, încât mă întreb de ce nu se încearcă dezvotarea acestui segment. Ar fi bine să poţi să ai nişte relaţii bune.
Vitalie Enache: Domnule Ioniţă, premierul Vlad Filat spunea recent despre necesitatea reformării CSI. În opinia dumneavoastră, poate fi reformat CSI astfel încât să devină o structură economică viabilă în viitorul apropiat sau mai îndepărtat?
Veaceslav Ioniţă: În momentul în care se doreşte, orice lucru poate fi făcut. Noi vorbim despre ce este de facto CSI şi alta e ce ar trebui să fie, şi a spus-o şi domnul Leancă, şi domnul Filat. Şi eu mi-aş dori ca acest CSI... În primul rând să rezolvăm problema energetică. Asta înseamnă accesul tuturor. Lucrul acesta poate fi rezolvat, dar trebuie cineva să-l promoveze. Din păcate Rusia nu este vocea numărul 1, care ar trebui să fie, trebuie să fie alte ţări. Pe agenda CSI, de cât să-l declari mort sau viu, eu aş pune trei, patru subiecte cheie, care să testeze dacă este viu sau mort acest CSI. Aş pune problema energetică, crearea unui fond de stabilitate...
Elena Cioina: Domnule Ioniţă, de ce atunci nu se face acest lucru?
Veaceslav Ioniţă: Sper că noua guvernare din Chişinău şi apoi şi din alte ţări vor face acest lucru. De ce nu au făcut ceilalţi? Nu aş vrea acum să evaluez, dar încă o dată repet, sunt anumite probleme, care pot fi ridicate şi se va vedea dacă este sau nu viu acest CSI. Dar eu cred că R. Moldova ar putea ridica multe lucruri, care ar fi favorabile pentru noi.
Elena Cioina: Ştiţi ce discurs vor avea avea autorităţile astăzi în cadrul acestei reuniuni?
Veaceslav Ioniţă: Nu cunosc, dar ţinând cont că nu am semnat nici un document în cadrul comisiei mele, îmi dau seama că toate discursurile doar se vor marginaliza doar la aceea că pe viitor vom face ceva.
Elena Cioina: Domnule Ioniţă, vă mulţumim. Vă reamintim că am discutat cu Veaceslav Ioniţă, preşedinte al comisiei parlamentare pe probleme economice, despre relaţiile economice în cadrul CSI.