Recent, o publicaţie occidentală avertiza că numărul bolnavilor de tuberculoză din Europa ar putea creşte pentru că importul de bacili a crescut după ce românii au venit să cucerească vestul. Conform statisticilor oficiale, fiecare al treilea caz depistat în Uniunea europeană provine din România. În Spania muncitorii agricoli români, până să arate actele de identitate, sunt verificaţi la plămâni. Procedurile par unor comentatori resentimentare şi xenofobe. Alţii au spus că imaginarul unei lumi terifiate de viruşi şi pandemii trânteşte uşa celor mai tentate pieţe ale muncii în nasul românilor. Iar românii sunt, în unele cazuri, ceva mai educaţi şi chiar mai rezistenţi la boală ca occidentali.
Nu ştim de unde vine acest optimism încrâncenat şi uşor demagogic. E suficient să depăşim marginea marilor oraşe pentru a intra în miezul statisticilor negre româneşti. Circa 90 la sută dintre casele ţărăneşti nu au sistem de canalizare, apă şi gaze. Apa menajeră şi dejecţiile sunt aruncate în gârla comunală sau în drum, în afara satului. Multe construcţii rurale sunt făcute din paiantă, iar spaţiul locuibil se învecinează cu grajdul, coteţul sau cocina. În multe sate, medicul vine o dată pe săptămână şi consultă câteva ore. Urgenţele migrează la oraş, în spitale judeţene, unde bolnavii aşteaptă cu săptămânile pentru analize banale. Această promiscuitate este girată de secătuirea fondurilor comunitare, de inexistenţa programelor de finanţare şi de complicitatea aleşilor locali. Eternitatea primarilor s-a născut la sat, iar condiţia e să-i lase pe săteni în pace.
Conform unui sondaj publicat de Societatea Academică Română, o organizaţie nonguvernamentală, în România se află de 20 de ori mai mulţi bolnavi de hepatita A şi de trei ori mai mulţi bolnavi de hepatita B decât în Uniunea Europeană. La tuberculoză nu ne întrece nimeni. Avem de 10-15 ori mai mulţi bolnavi decât media europeană. În România se înregistrează în fiecare zi 70 de noi cazuri de tuberculoză. Speranţa de viaţă este cu circa şapte ani mai mică. La această situaţie a contribuit nu doar criza endemică a sistemului sănătate, ci şi mentalitatea românului care fie bate pragul medicilor pentru toate fleacurile, fie ocoleşte cabinetul medical până când orice tratament este inutil. Aşa se face că, în pofida legilor economiei de piaţă, deşi oferta este mai mare decât în alte părţi, bolile românilor sunt mai scumpe, agravate fiind de lipsa sistemelor de prevenţie, de infecţiile intraspitaliceşti, de sărăcia sistemului sau de nepăsare.
Sănătatea a stat mereu, alături de educaţie sau cultură, cu pistolul contabililor la tâmplă. Lipsa de viziune a VIP-urilor politice ne-a dat impresia că fiecare generaţie are prezentul ei, însă niciuna nu are viitor. Nu e treaba noastră să dezamorsăm bombele cu ceas din educaţie sau medicină. E sarcina generaţiilor viitoare să le primească explozia în faţă. Până atunci, cei care ne conduc vor fi departe, la adăpost.
Nu ştim de unde vine acest optimism încrâncenat şi uşor demagogic. E suficient să depăşim marginea marilor oraşe pentru a intra în miezul statisticilor negre româneşti. Circa 90 la sută dintre casele ţărăneşti nu au sistem de canalizare, apă şi gaze. Apa menajeră şi dejecţiile sunt aruncate în gârla comunală sau în drum, în afara satului. Multe construcţii rurale sunt făcute din paiantă, iar spaţiul locuibil se învecinează cu grajdul, coteţul sau cocina. În multe sate, medicul vine o dată pe săptămână şi consultă câteva ore. Urgenţele migrează la oraş, în spitale judeţene, unde bolnavii aşteaptă cu săptămânile pentru analize banale. Această promiscuitate este girată de secătuirea fondurilor comunitare, de inexistenţa programelor de finanţare şi de complicitatea aleşilor locali. Eternitatea primarilor s-a născut la sat, iar condiţia e să-i lase pe săteni în pace.
Conform unui sondaj publicat de Societatea Academică Română, o organizaţie nonguvernamentală, în România se află de 20 de ori mai mulţi bolnavi de hepatita A şi de trei ori mai mulţi bolnavi de hepatita B decât în Uniunea Europeană. La tuberculoză nu ne întrece nimeni. Avem de 10-15 ori mai mulţi bolnavi decât media europeană. În România se înregistrează în fiecare zi 70 de noi cazuri de tuberculoză. Speranţa de viaţă este cu circa şapte ani mai mică. La această situaţie a contribuit nu doar criza endemică a sistemului sănătate, ci şi mentalitatea românului care fie bate pragul medicilor pentru toate fleacurile, fie ocoleşte cabinetul medical până când orice tratament este inutil. Aşa se face că, în pofida legilor economiei de piaţă, deşi oferta este mai mare decât în alte părţi, bolile românilor sunt mai scumpe, agravate fiind de lipsa sistemelor de prevenţie, de infecţiile intraspitaliceşti, de sărăcia sistemului sau de nepăsare.
Sănătatea a stat mereu, alături de educaţie sau cultură, cu pistolul contabililor la tâmplă. Lipsa de viziune a VIP-urilor politice ne-a dat impresia că fiecare generaţie are prezentul ei, însă niciuna nu are viitor. Nu e treaba noastră să dezamorsăm bombele cu ceas din educaţie sau medicină. E sarcina generaţiilor viitoare să le primească explozia în faţă. Până atunci, cei care ne conduc vor fi departe, la adăpost.
