30 Septembrie 1999
Extras din emisiunea „Actualitatea românească”
Octavian Paler despre „Rostul îngrijorărilor”
„Prefer unui optimism săltăreţ, un optimism realist” – mărturiseşte Octavian Paler – „iar cei 10 ani de tranziţie mi-au oferit lecţii preţioase”.
Paler îşi aminteşte că în primele luni, după revoluţia din decembrie 1989, a crezut tot ce a văzut sau auzit; naivitatea, continuă el, a mers până acolo încât a fost „trup şi suflet” lângă Ion Iliescu în noapte de 13 iunie 1990.
Abia o săptămână mai târziu au apărut primele dubii, când FSN s-a decis să se transforme în partid. În compensaţie, a gândit pozitiv despre opoziţie din acea perioadă deşi avea anumite dubii. „Nevoia de speranţă”, spune Paler, l-a făcut să închidă ochii, să nu se uite mai atent la liberali şi ţărănişti.
Acelaşi spirit „pozitiv” l-a facut să creadă, in noapte de 17 noiembrie 1997 (noapte victoriei CDR în alegerile generale), că în viitor conducătorii se vor sacrifica pentru cetăţeni şi nu invers.
Prin primavara urmatoare au apărut indoielile. Paler precizează că nu a putut fi niciodată „avocatul dn oficiu al noii puteri” şi nici un a crezut in ideea „jurnalistului independent” pentru ca jurnalistul, în opinia sa, este dependent mereu de două lucruri „adevărul” şi „interesul naţional”.
„E preferabil, cred eu” – încheie Paler – „să indispui la timp decât să fi pe placul amatorilor de adevăruri parfumate, ce nu înţeleg nici azi că libertatea presei presupune unele exigenţe”.
Extras din emisiunea „Actualitatea românească”
Octavian Paler despre „Rostul îngrijorărilor”
„Prefer unui optimism săltăreţ, un optimism realist” – mărturiseşte Octavian Paler – „iar cei 10 ani de tranziţie mi-au oferit lecţii preţioase”.
Paler îşi aminteşte că în primele luni, după revoluţia din decembrie 1989, a crezut tot ce a văzut sau auzit; naivitatea, continuă el, a mers până acolo încât a fost „trup şi suflet” lângă Ion Iliescu în noapte de 13 iunie 1990.
Abia o săptămână mai târziu au apărut primele dubii, când FSN s-a decis să se transforme în partid. În compensaţie, a gândit pozitiv despre opoziţie din acea perioadă deşi avea anumite dubii. „Nevoia de speranţă”, spune Paler, l-a făcut să închidă ochii, să nu se uite mai atent la liberali şi ţărănişti.
Acelaşi spirit „pozitiv” l-a facut să creadă, in noapte de 17 noiembrie 1997 (noapte victoriei CDR în alegerile generale), că în viitor conducătorii se vor sacrifica pentru cetăţeni şi nu invers.
Prin primavara urmatoare au apărut indoielile. Paler precizează că nu a putut fi niciodată „avocatul dn oficiu al noii puteri” şi nici un a crezut in ideea „jurnalistului independent” pentru ca jurnalistul, în opinia sa, este dependent mereu de două lucruri „adevărul” şi „interesul naţional”.
„E preferabil, cred eu” – încheie Paler – „să indispui la timp decât să fi pe placul amatorilor de adevăruri parfumate, ce nu înţeleg nici azi că libertatea presei presupune unele exigenţe”.
