Reprezentanţii celor 4 partide din AIE spun că numărul viitorilor vice premieri s-a decis în cadrul negocierilor purtate de către liderii coalitiei, astfel încât fiecărei formaţiuni să-i revină câte una din aceste funcţii. Ei susţin că partajarea respectivelor funcţii s-a făcut în corespundere cu anumite criterii de competenţă pe care le deţin candidaţii propuşi.
Vicepremierul anunţat din partea AMN urmează să se ocupe de problemele de reintegrare teritoriala a RM. Preşedintele fracţiunii parlamentare a acestui partid, Veaceslav Untilă se arată sigur că reprezentantul lor va face faţă reglementării conflictului transnistrean: "Unul din primii paşi ar fi reluarea negocierilor şi anume în formatul 5 plus 2. Am studiat programul şi am văzut că este o propunere ca guvernarea să aibă în următorii paşi şi propunerea ca cei doi participanţi la negocieri cum sunt SUA şi UE să obţină statut nu de observator, dar să fie deja mediatori în conflictul transnistrean, care ne va ridica statutul pe de o parte, pe de altă parte ne va permite o implicare plenară în soluţionarea conflictului. Ce nu s-ar spune, dar primul lucru pe care trebuie să-l facem noi, trebuie să reluăm negocierile. Când acestea vor începe, eu sunt sigur că o să apară soluţiile necesare şi care pas cu pas, guvernul susţinut de Alianţa din parlament, va duce lucrurile pe calea cea bună".
Vicepremierul din partea PD ar urma să răspundă de domeniul economic, lucru absolut firesc, la părerea preşedintelui de onoare al formaţiunii, Dumitru Diacov. El precizează că PD a înaintat candidatura lui Valeriu Lazăr ţinând cont de experienţa lui în acest domeniu. Dumitru Diacov: "Domnul Lazăr a fost ministru al economiei şi va fi ministru al economiei şi e normal ca domnul Lazăr să răspundă în guvern în calitate de vicepremier de domeniul economiei. Nu poate să răspundă ministrul ramural, nu ştiu care. Primii paşi sunt legaţi de situaţia reală în care ne află astăzi: mizeria economică, lipsă de bani în buget, necesitatea deschiderii Moldovei către lume, relansarea discuţiilor cu structurile financiare internaţionale. Avem o sumedenie de probleme care pur şi simplu ard".
Responsabil de problemele politicii externe, urmează a fi vicepremierul înaintat de PLDM, care este pregătit să refacă relaţiile cu partenerii externi, după cum susţine prim-vicepreşedintele partidului Alexandru Tănase: "Sigur că paşii care urmează să-i întreprindă următoarea guvernare, care va fi instaurată mâine, în domeniul politicii externe ţin de relaţiile cu vecinii noştri, e vorba de România şi Ucraina în primul rând. Din alt punct de vedere, toate eforturile diplomaţiei moldoveneşti vor fi concentrate asupra scopului nostru strategic, care ţine de integrarea europeană. Un rol absolut deosebit în acest context ţine şi de restabilirea unor relaţii pragmatice şi normale cu Federaţia Rusă în calitate de partener strategic al RM".
Candidatul la funcţia de vicepremier al PL va fi responsabil de rezolvarea problemelor sociale, iar priorităţile în acest sens sunt incluse în viitorul program de guvernare, care va fi anunţat mâine, după cum ne-a declarat preşedintele fracţiunii liberale din Parlament, Anatol Şalaru.