Pedagogi pensionari - unica salvare în condiţiile lipsei de cadre didactice

Deficitul de cadre didactice pare să fie rezolvat cu pensionari. Statisticile oficiale ar arăta că fiecare al şaptelea învăţător din Moldova este la pensie. Asta în ciuda ultimelor iniţiative ale fostului Guvern de a asigura tinerii pedagogi de la sate cu locuinţe şi de a le plăti indemnizaţii de zeci de mii de lei. Elena Moldoveanu a fost în satul Bursuc, raionul Nisporeni şi s-a interesat de ce tinerii învăţători nu acceptă să muncească în şcoli şi ce îi motivează pe pensionari să revină la catedră.

Profesoara Maria Tudos din satul Bursuc a ieşit la pensie acum opt ani şi zice că nu ar mai ţine-o sănătatea să vină la şcoală. Totuşi a revenit în faţa elevilor la insistenţa administraţiei. Directorul institutiei i-ar fi spus că nu ar avea cine s-o înlocuiască: ”Anul ista am vrut să renunţ că aveam şi o problemă de sănătate, însă directorul m-a chemat să predau pentru că tinerii specialişti nu vin în şcoală. Cred că i-ar motiva salariile mai mari, că acum un dascăl tînăr primeşte în jur de o mie de lei. Nici 2 mii de lei pe lună nu i-ar satisface pe tineri.”

Învăţătoarea de matematică şi fizică, Lidia Zamfir trecută şi ea de 60 de ani, se arată la fel de necăjită că pînă acum nu i s-a găsit un înlocuitor: “Suferă învăţămîntul. În primul rînd suferă elevii.”

La gimnaziul din Bursuc învaţă 166 de elevi, care sunt instruiţi de 11 dascăli. Directorul Petru Profire zice că de ani buni scoala se confruntă cu problema deficitului de cadre:” În fiecare an dau comandă de 3-4 cadre dar nu se prezintă niciunul, fiindcă salariul este mizer. Nu am profesor de clasa I, nu am profesor de muzică. Nu am adjunct. Majoritatea obiectelor sunt citite de nespecialişti. De exemplu limba franceză este predată de o învăţătoare care a absolvit facultatea contabilitate şi audit. Se primeşte că un profesor predă 3-4 discipline. Bunăoară are clasa IV şi predă geografia, ştiinţe, educaţie civică, istorie. Noi suntem mai mult fermieri decît profesori. Nu avem cînd să citim o carte, să studiem calculatorul.”

În faţa şcolii, pe un drum prăfuit de ţară tînărul pedagog, Ion Magomir făcea ora de sport. El ne-a povestit că a acceptat activitatea în şcoală ca să primească 30 de mii de lei, indemnizaţie pe care statul o garanteaza tinerilor specialişti din mediul rural, obligîndu-i în schimb să profeseze trei ani după absolvire: ”Statul ar trebui să acorde profesorilor condiţii de muncă şi salarii dacă vor să aibă educaţie de calitate.” Tînărul angajat spune că la anul, cînd îşi va ridica banii din ultima tranşă a ajutorului financiar, ar putea abandona şcoala împreună cu soţia sa, care la fel e învăţătoare şi îşi vor căuta o slujbă în statele europene.

De altfel, precizează şefa direcţiei de educaţie din raionul Nisporeni, Maria Ciobanu, cazul tînărului pedagog din satul Bursuc nu ar fi unicul: „Noi le dăm dreptate şi nu îi putem învinui, pentru că tinerii specialişti vor să îşi întemeieze familie, să aibă casă, masă şi bani din ce să-şi cumpere literatură de specialitate. Şi atunci pleacă peste hotare. Mulţi nici nu au răbdare să ridice banii din a doua tranşă că abandonează şcoala. În consecinţă, cele mai multe cadre didactice sunt pensionarii. Dar nu aşa că au 60 de ani, ci unii au 80 de ani. Unii sunt depăşiţi de timp. Şi atunci constatăm că educaţia pierde din calitate, dar cum statul le dă învăţătorilor pensii mizere, într-un fel salariul le asigură bătrîneţea.”

În ultimii ani, numai în jur de 30 la sută dintre absolvenţii cu burse la facultăţilor pedagogice au acceptat să muncească în şcoli, adică au mers la instituţia preuniversitară unde au fost repartizaţi obligatoriu. Asta în ciuda iniţiativelor guvernului de a plăti indemnizaţie şi a asigura tinerii specialişti de la sate cu locuinţe gratuite, constată consiliera fostului ministru al educaţiei, Agnesa Eftodi: „Ne stabilim nişte standarde de calitate pentru o perioadă, le evaluăm şi dacă nu asigurăm creşterea acestora în continuare, nu mai considerăm că e calitate.”

Mai mulţi directori de şcoli săteşti constată însă că iniţiativele guvernamentale ar fi fost gîndite pe termen scurt, întrucît, locuinţe nu ar fi îndeajuns, iar după ce îşi primesc indemnizaţia, cei mai mulţi învăţători iau calea pribegiei în căutarea unor munci ilegale, însă bine plătite în străinătate.