Linkuri accesibilitate

21.09.99 - Eforturi europene de reglementare a problemei transnistrene


In ajunul vizitei grupului „Iniţiativa Central Europeană” în Transnistria

21.09.1999

Iniţiativa Central Europeana în Transnistria

(Moderator: Dan Ionescu; reporter: Radu Benea)

Dan Ionescu: Marti, a continuat vizita primului ministru Ion Sturza la Vilnius. Astazi, el s-a întîlnit cu membrii confederaţiei industriaşilor, cea mai influentă organizaţie a oamenilor de afaceri din Lituania. Tema principală a discuţiilor a constituit-o impulsionarea relatiilor economice şi, mai ales, comerciale dintre cele doua ţări. Ion Sturza a menţionat în acest context impactul pe care criza rusă l-a avut asupra economiilor fostelor republici sovietice. El a spus însă că Republica Moldova a adoptat o serie de măsuri pentru amortizarea acestor efecte negative şi a lăudat cu aceeaşi ocazie climatul investiţional din ţara sa, insistînd asupra stabilităţii monedei naţionale şi a sistemului bancar. Tot marţi, mediile de informare lituaniene au scris pe larg despre întîlnirile pe care premierul moldovean le-a avut în ziua precendentă cu preşedintele Valdas Adamkus, primul ministru şi preşedintele Seimului, Vitautas Landsbergis. In convorbirea cu acesta din urma, Ion Sturza a evocat un eveniment istoric şi anume împlinirea a 500 de ani de la semnarea primului acord dintre Moldova lui Stefan cel Mare şi Lituania.

Trecind, de la istorie la actualitate, cei doi oficiali, au discutat, printre altele stadiul în care se află procesul de retragere a trupelor ruse din Transnistria. Lansbergis s-a arătat surprins de lipsa de interes a Rusiei în a-şi respecta propriul angajament de a-şi retrage trupele din aceasta regiune, angajament luat in 1997 cu ocazia admiterii sale în Consiliul Europei.

Nu numai liderii lituanieni dar şi o serie de organizatii internaţionale sau regionale se arată preocupate de lipsa de entuziasm a Rusiei în a-şi îndeplini promisiunile legate de Transnistria. Printre acestea, se numară şi Iniţiativa Central Europeană. Ministerul afacerilor externe de la Chisinau a anunţat astazi că o delegaţie a organizaţiei va sosi in Moldova spre a se documenta asupra situaţiei din Transnistria. Mai multe de la corespondentul nostru, Radu Benea
:

La briefingul de astazi de la Ministerul Afacerilor Externe a fost anunţată vizita la Chişinau, in intervalul 26 - 29 septembrie, a unei delegatii a Iniţiativei Central Europene, care va avea ca scop evaluarea posibilităţilor acestei organizatii de a contribui la soluţionarea diferendului transnistrean. Din delegaţie fac parte, reprezentati ai asa numitei troici - Cehia, Croatia, Ungaria, precum şi ai Italiei şi Austriei, cele doua state ale Uniunii Europene, parte la aceasta organizaţie.

Vizita coincide cu alte cîteva acţiuni ale organizatiilor europene în vederea soluţionării problemei transnistrene, precum şi pe fondul unor declaraţii ale oficialităţilor de la Chişinău, conform cărora, la apropiatul summit OSCE de la Istanbul, din luna noiembrie urmează a fi luate decizii extrem de importante pentru Republica Moldova, atit privitoare la statutul regiunii din stînga Nistrului căt şi la retragerea arsenalului militar şi a trupelor ruse din regiunea transnistreana. Nu s-a precizat de anume decizii ar fi de aşteptat, dar s-a vorbit despre faptul că toate aceste eforturi sunt circumscrise summitului OSCE.

Intre acestea se numara şi vizita in Transnistria a unei delegatii a Consiliului Europei. In acelaşi timp, la 23 - 25 septembrie, se va desfaşura un seminar internaţional în problema respectării drepturilor omului in Republica Moldova, cu participarea unei delegatii a Federaţiei Internaţionale Helsinki, care se va deplasa in stînga Nistrului pentru discutii cu autorităţile tiraspolene şi cu persoane care au declarat că le-au fost încălcate drepturile, precum şi cu soţiile deţinuţilor politici din grupul Ilaşcu.

Experţii Federaţiei Internaţionale Helsinki vor elabora un raport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova şi recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei. Tot aici vom menţiona faptul ca misiunea OSCE în Republica Moldova are intenţia de a organiza în octombrie, la Tiraspol, o conferinţă internaţională în problema diferendului transnistrean. Tot în octombrie urmeaza sa sosească o delegaţie din experţi militari, reprezentînd 10 state donatoare dispuse să sprijine financiar evacuarea şi casarea arsenalului militar al fostei armate ruse a 14-a. Evaluarea urmeaza sa fie incheiata pina la summitul OSCE din luna noiembrie.

Revenind la misiunea Initiativei Central Europene, vom preciza că şi aceasta va face o evaluare a situaţiei privind retragerea forţelor militare ruse şi a armamentului, oferindu-şi sprijinul în negocierile privind statutul regiunii transnistrene. Misiunea va intocmi un raport pentru summitul sefilor de state si de guverne din cadrul organizatiei care va avea loc la Praga la 5 - 6 noiembrie. Vor fi facute recomandari atit statelor membre ale Initiativei cit si OSCE şi Uniunii Europene.

Valeriu Gheorghiu şeful direcţiei relatii economice din cadrul ministerului de externe: „Pe parcurs s-a constatat, şi asta este un fapt imbucurator, că fără implicarea organizaţiei in problemele securităţii regionale nu poate fi vorba de o dezvoltare economica durabilă, integrare europeana şi în acest plan misiunea troicăi Initiativei Central Europene nu este ceva nou. La începutul acestui an, Initiativa Central Europeana a fost una din organizatiile care s-au adresat mai multor state si au ajutat refugiatii din Kosovo, deci s-au implicat, sa zicem, nemijlocit şi, în legatura cu aceasta, as vrea sa atrag atenţia asuora faptului ca tocmai aceasta implicare denota faptul că misiunea Initiativei nu vine sa dubleze eforturile OSCE sau altor organizatii, fiindca şi in Albania exista misiunea OSCE, dar nu a fost o dublare, ci o completare. Si, in plus, este normal ca în preajma sumitelor de la Praga al OSCE-ului de la Istanbul sa fie intensificate activităţile. Nu vad nimic rău în acest fapt, tot aşa cum văd positiv faptul ca noi ridicam problema asta nu numai la OSCE, sau ICE, dar si la ONU şi la Uniunea Europeana, fiindca, asa cum ne dam cu totii seama, problema este foarte complicata şi cu cît mai mult sprijin o sa avem, cu atit mai reale devin şansele de soluţionare.”
XS
SM
MD
LG