La Centrul de plasament temporar al minorilor din Chişinău au fost aduşi acum câteva zile doi băieţi din oraşul Râbniţa. Ei au fost găsiţi de poliţie în Ucraina şi transmişi autorităţilor de la Chişinău. Unul din ei, Dmitri Gonza,de 16 ani, a acceptat să discute cu noi. Dmitri Gonza: „Am pornit împreună cu prietenul meu spre Rusia, vroiam să ajung la tatăl meu care munceşte la Moscova. În Ucraina prietenul meu a nimerit sub maşină, a trebuit să mergem la un spital, de acolo ne-a luat poliţia, ne-a dus la un centru de plasament, de acolo, la Kiev şi de la Kiev ne-au adus aici, la Chişinău”.
Dmitri se arată destul de bun cunoscător al metodelor ilegale de trecere a frontierei. Şi pare să nici nu realizeze că trecerea ilegală este infracţiune: „Am ocolit punctele de control. Cum? Sunt sate şi păduri prin care poţi traversa graniţa fără să treci prin punctele de control. Am vorbit cu o persoană care ne-a explicat pe unde să mergem ca să ajungem în Rusia, prin ce localităţi să trecem. Dar nimeni nu ne-a însoţit, am pornit doar noi doi. Vroiam să ajung mai repede la Moscova. Tatăl meu lucrează acolo, el nu ne aştepta, el nu şti nimic de spre ce mi se întâmplă acum mie. Speram să o găsesc la Moscova pe o femeie care ştiu că ţine legături cu tatăl meu. El şi mama sunt divorţaţi. Mama mea trebuie să fie în Transnistria acum, dar nu ştiu exact unde e în acest moment. Am părăsit casa la 1 august, în ziua mea de naştere, când am împlinit 16 ani. Mamei nu i-am spus nimic, mă cert des cu ea şi nu am vrut să-i spun că plec. I-am zis că mă duc la plimbare. Am terminat 8 clase. Am susţinut examenele de promovare şi am plecat de acasă. La Moscova am prieteni care lucrează la o staţie de alimentare cu benzină şi planificam să mă angajez acolo, ştiu că după legislaţia Rusiei mie, ca minor, mi se permite să muncesc câte 34 de ore pe săptămînă. Şi vroiam să-mi găsesc tatăl. Nu l-am văzut de doi ani. Am pornit cu bani transnistreni, pe care îi cîştigaserăm, eu şi prietenul meu, ajutându-l pe un om de la Râbniţa să care nişte nisip. Rublele transnistrene nu le-am schimbat nicăieri pe grivne, aşa că în Ucraina nu puteam cumpăra nimic cu bani transnistreni. Un bărbat i-a dat prietenului meu 20 de grivne şi am putut cumpăra câte ceva. Acum nu ştiu ce voi face, m-aş întoarce acasă, dar nu ştiu cum mă vor primi mama şi tatăl vitreg”.
Când am vorbit cu el, Dmitri se afla de două zile la Centrul de plasament temporar al minorilor din Chişinău. Asistenţii sociali de acolo urmau să-i găsească familia la Râbniţa şi să-l redea familiei. Prietenul lui Dmitri, Artiom Lozan, fusese luat de rude a doua zi după internarea în Centrul de plasament.
Statisticile Ministerului de Interne de la Chişinău arată că numărul copiilor depistaţi în ultimii ani fără supraveghere peste hotare creşte. Numai de la începutul acestui an au fost repatriaţi 16 minori moldoveni – 4 din Federaţia Rusă şi 12 din Ucraina. Din numărul total de copii repatriaţi în anii 2007-2009, 12 sunt originari din regiunea transnistreană, arată datele Guvernului de la Chişinău.
Dmitri se arată destul de bun cunoscător al metodelor ilegale de trecere a frontierei. Şi pare să nici nu realizeze că trecerea ilegală este infracţiune: „Am ocolit punctele de control. Cum? Sunt sate şi păduri prin care poţi traversa graniţa fără să treci prin punctele de control. Am vorbit cu o persoană care ne-a explicat pe unde să mergem ca să ajungem în Rusia, prin ce localităţi să trecem. Dar nimeni nu ne-a însoţit, am pornit doar noi doi. Vroiam să ajung mai repede la Moscova. Tatăl meu lucrează acolo, el nu ne aştepta, el nu şti nimic de spre ce mi se întâmplă acum mie. Speram să o găsesc la Moscova pe o femeie care ştiu că ţine legături cu tatăl meu. El şi mama sunt divorţaţi. Mama mea trebuie să fie în Transnistria acum, dar nu ştiu exact unde e în acest moment. Am părăsit casa la 1 august, în ziua mea de naştere, când am împlinit 16 ani. Mamei nu i-am spus nimic, mă cert des cu ea şi nu am vrut să-i spun că plec. I-am zis că mă duc la plimbare. Am terminat 8 clase. Am susţinut examenele de promovare şi am plecat de acasă. La Moscova am prieteni care lucrează la o staţie de alimentare cu benzină şi planificam să mă angajez acolo, ştiu că după legislaţia Rusiei mie, ca minor, mi se permite să muncesc câte 34 de ore pe săptămînă. Şi vroiam să-mi găsesc tatăl. Nu l-am văzut de doi ani. Am pornit cu bani transnistreni, pe care îi cîştigaserăm, eu şi prietenul meu, ajutându-l pe un om de la Râbniţa să care nişte nisip. Rublele transnistrene nu le-am schimbat nicăieri pe grivne, aşa că în Ucraina nu puteam cumpăra nimic cu bani transnistreni. Un bărbat i-a dat prietenului meu 20 de grivne şi am putut cumpăra câte ceva. Acum nu ştiu ce voi face, m-aş întoarce acasă, dar nu ştiu cum mă vor primi mama şi tatăl vitreg”.
Când am vorbit cu el, Dmitri se afla de două zile la Centrul de plasament temporar al minorilor din Chişinău. Asistenţii sociali de acolo urmau să-i găsească familia la Râbniţa şi să-l redea familiei. Prietenul lui Dmitri, Artiom Lozan, fusese luat de rude a doua zi după internarea în Centrul de plasament.
Statisticile Ministerului de Interne de la Chişinău arată că numărul copiilor depistaţi în ultimii ani fără supraveghere peste hotare creşte. Numai de la începutul acestui an au fost repatriaţi 16 minori moldoveni – 4 din Federaţia Rusă şi 12 din Ucraina. Din numărul total de copii repatriaţi în anii 2007-2009, 12 sunt originari din regiunea transnistreană, arată datele Guvernului de la Chişinău.
