Gheorghe Cojocaru: Cu o zi înainte de convocarea noului Parlament, temperatura vieţii politice a crescut la maximum, anunţând un sezon politic extrem de fierbinte şi tensionat. Partidul Comuniştilor contra-atacă în forţă, cel puţin aceasta este impresia pe care vor s-o acrediteze public liderii acestei formaţiuni, sfidând invitaţia la dialog din partea Alianţei pentru Integrare Europeană şi urmărind să scindeze unitatea coaliţiei democratice de guvernare.
Radu Benea: Dacă după alegerile trecute, comuniştii declarau că nu vor discuta cu partidele politice de opoziţie, ci cu unii membri aparte ai acestora, iată că de această dată ei ar fi dispuşi deja să discute şi cu partidele aparte, nu însă şi cu Alianţa pentru Integrare Europeană, în ansamblu...
Gheorghe Cojocaru: Da, dacă facem această comparaţie putem constata o evoluţie în comportamentul comuniştilor faţă de partidele parlamentare de opoziţie, de unde, cel puţin, teoretic vorbind, până la realizarea necesităţii de a sta de vorbă cu Alianţa pentru Integrare Europeană nu e decât un singur pas. Reacţia de răspuns a celor patru lideri din Alianţă a fost univocă, ei respingând, la rândul lor, această diponibilitate declarată a comuniştilor de a discuta tete-a-tete cu partidele pe care le reprezintă. Între altele, nu este sigur că liderii comunişti ar vrea într-adevăr să se întâlnească cu toate cele patru partide parlamentare sau, mai curând, doar cu unul-două dintre ele.
Radu Benea: Comuniştii au interpretat refuzul Alianţei de a da curs contra-invitaţiei lor de a discuta într-o formulă bilaterală drept un gest de slăbiciune din partea celor patru lideri ai Alianţei. Pe cât de plauzibilă credeţi că este o asemenea interpretare?
Gheorghe Cojocaru: Cred că strategii comunişti s-au aşteptat la o asemenea reacţie din partea liderilor Alianţei şi şi-au pregătit din timp şi răspunsul la această reacţie, încercând să puncteze în favoarea lor în ochii opiniei publice. Nu se ştie, însă, dacă şi Alianţa a fost pegătită pentru o asemenea mişcare. Sigur, dacă, pentru moment, s-ar face o comparaţie între coeziunea internă a comuniştilor şi a Alianţei, nu putem fi siguri că Alianţa celor patru partide şi-ar putea asuma întâietatea la acest capitol. Comuniştii mizează pe slăbicinile interne ale Alianţei, inerente oarecum în această fază, le vor identifica cu punctualitate şi vor urmări să le amplifice şi să extragă toate beneficiile posibile de pe urma acestor speculaţii.
Radu Benea: De ce s-ar teme, aşa cum afirmă PCRM, liderii celor patru formaţiuni liberale şi democrate din Alianţa pentru Integrare Europeană de nişte discuţii bilaterale cu comuniştii?
Gheorghe Cojocaru: Nu cred că se tem de aceste discuţii, după cum încearcă să ne convingă liderii comunişti, cu atât mai mult că trei dintre actualele partide parlamentare s-au întâlnit cu Vladimir Voronin şi după alegerile din 5 aprilie. Poate că nu este momentul acum pentru iniţierea acestor discuţii, poate că Alianţa are pentru acest moment alte priorităţi, poate că se aşteaptă convocarea Parlamentului şi alegerea preşedintelui instituţiei legislative, după care se va acţiona în funcţie de noua situaţie politică. La urma urmei, se poate ajunge şi la un compromis, odată ce toate formaţiunile politice – şi comuniştii şi democraţii nu doresc noi alegeri anticipate – democraţii să se întâlnească fiecare în parte cu comuniştii, fapt care se va constitui într-un test al durabilităţii Alianţei pentru Integrare Europeană, după care Alianţa in corpore să se întâlnească cu Partidul Comuniştilor. Şi atunci, vom vedea cine de cine se teme sau nu, în realitate.
Radu Benea: Dacă după alegerile trecute, comuniştii declarau că nu vor discuta cu partidele politice de opoziţie, ci cu unii membri aparte ai acestora, iată că de această dată ei ar fi dispuşi deja să discute şi cu partidele aparte, nu însă şi cu Alianţa pentru Integrare Europeană, în ansamblu...
Gheorghe Cojocaru: Da, dacă facem această comparaţie putem constata o evoluţie în comportamentul comuniştilor faţă de partidele parlamentare de opoziţie, de unde, cel puţin, teoretic vorbind, până la realizarea necesităţii de a sta de vorbă cu Alianţa pentru Integrare Europeană nu e decât un singur pas. Reacţia de răspuns a celor patru lideri din Alianţă a fost univocă, ei respingând, la rândul lor, această diponibilitate declarată a comuniştilor de a discuta tete-a-tete cu partidele pe care le reprezintă. Între altele, nu este sigur că liderii comunişti ar vrea într-adevăr să se întâlnească cu toate cele patru partide parlamentare sau, mai curând, doar cu unul-două dintre ele.
Radu Benea: Comuniştii au interpretat refuzul Alianţei de a da curs contra-invitaţiei lor de a discuta într-o formulă bilaterală drept un gest de slăbiciune din partea celor patru lideri ai Alianţei. Pe cât de plauzibilă credeţi că este o asemenea interpretare?
Gheorghe Cojocaru: Cred că strategii comunişti s-au aşteptat la o asemenea reacţie din partea liderilor Alianţei şi şi-au pregătit din timp şi răspunsul la această reacţie, încercând să puncteze în favoarea lor în ochii opiniei publice. Nu se ştie, însă, dacă şi Alianţa a fost pegătită pentru o asemenea mişcare. Sigur, dacă, pentru moment, s-ar face o comparaţie între coeziunea internă a comuniştilor şi a Alianţei, nu putem fi siguri că Alianţa celor patru partide şi-ar putea asuma întâietatea la acest capitol. Comuniştii mizează pe slăbicinile interne ale Alianţei, inerente oarecum în această fază, le vor identifica cu punctualitate şi vor urmări să le amplifice şi să extragă toate beneficiile posibile de pe urma acestor speculaţii.
Radu Benea: De ce s-ar teme, aşa cum afirmă PCRM, liderii celor patru formaţiuni liberale şi democrate din Alianţa pentru Integrare Europeană de nişte discuţii bilaterale cu comuniştii?
Gheorghe Cojocaru: Nu cred că se tem de aceste discuţii, după cum încearcă să ne convingă liderii comunişti, cu atât mai mult că trei dintre actualele partide parlamentare s-au întâlnit cu Vladimir Voronin şi după alegerile din 5 aprilie. Poate că nu este momentul acum pentru iniţierea acestor discuţii, poate că Alianţa are pentru acest moment alte priorităţi, poate că se aşteaptă convocarea Parlamentului şi alegerea preşedintelui instituţiei legislative, după care se va acţiona în funcţie de noua situaţie politică. La urma urmei, se poate ajunge şi la un compromis, odată ce toate formaţiunile politice – şi comuniştii şi democraţii nu doresc noi alegeri anticipate – democraţii să se întâlnească fiecare în parte cu comuniştii, fapt care se va constitui într-un test al durabilităţii Alianţei pentru Integrare Europeană, după care Alianţa in corpore să se întâlnească cu Partidul Comuniştilor. Şi atunci, vom vedea cine de cine se teme sau nu, în realitate.
