Jiří Našinec traduce foarte mult din literatura română contemporană, dar nu numai din cea din România. Jiří Našinec a tradus primul roman din literatura română din Republica Moldova în cehă, „Zbor frînt”, de Vladimir Beşleagă. Şi tot el, acum cîţiva ani, a tradus „Pactizînd cu diavolul” al lui Aureliu Busuioc. Iar anul acesta a publicat versiunea în limba cehă a romanului lui Iulian Ciocan „Înainte să moară Brejnev”. Dumitru Crudu i-a luat un interviu despre activitatea sa de traducător și recepția literaturii moldovene în Cehia.
Dumitru Crudu: Cum au fost primite cărţile autorilor moldoveni în Cehia?
Jiří Našinec: Ambele cărţi au fost primite surprinzător de bine având în vedere faptul că literatura basarabeană e foarte puţin cunoscută în Cehia.
Până în 1989, în afară de romanul „Zbor frânt” de Vladimir Beşleagă, tradus de mine, n-au apărut decât trei volume din opera lui Ion Druţă, toate
traduse, bineînţeles, din limba rusă.
Din cele patruzeci de cărţi pe care le-am tradus până acum, cele mai multe cronici, opt în total, le-a avut tocmai cartea d-lui Aureliu Busuioc,
acestea apărând în periodice de orientare diferită de la „Ziarul economic” până la „Săptămânalul catolic.” Postul de radio "Radioul ceh nr. 6", fosta Europă liberă, i-a dedicat romanului cincizeci de minute în cadrul emisiunii "Literatura şi politica".
Cât priveşte cartea lui Iulian Ciocan, trebuie să recunosc că la început proprietarul Editurii Dybbuk se cam temea de titlul ei fiindcă multor cehi
li se face şi acum pielea de găină la simpla menţiune a numelui lui Leonid Ilici, dar recepţia cărţii de către critică şi public a depăşit aşteptările
cele mai optimiste. În timp ce discutam mereu cu proprietarul editurii unde ar trebui organizată lansarea, la un moment dat ne-am dat seamă că nu mai avem ce lansa. Tirajul s-a epuizat printre altele şi datorită faptului că "Brejnev" a văzut lumina tiparului imediat după alegerile din Moldova când Basarabia era în centrul atenţiei mass-mediei. La popularizarea cărţii a contribuit fără îndoială şi scurta ei prezentare la televiziune în cadrul
emisiunii "Lumea cărţii" şi citirea la radio a tuturor episoadelor unde apare Iulian ca personaj principal.
Dumitru Crudu: Ce diferenţe şi similitudini există între literatura română din Republica Moldova şi cea din România şi literatura cehă?
Jiří Našinec: E greu să generalizezi când nu apuci să citeşti decât o fracţiune neglijabilă din producţia literarară a celor trei ţări dar un numitor comun mi se pare incontestabil: străduinţa autorilor de a înţelege just trecutul, tendinţă care pare acum mai scăzută în Cehia pentru că majoritatea operelor manifestând o atitudine critică la adresa fostului regim apăruseră deja în anii '70 -'80 sub formă de samizdat sau la una din editurile exilului ceh din Germania, Elveţia, Anglia sau Canada, majoritatea acestor cărţi fiind reeditate încă la începutul anilor '90. În momentul de faţă autorii ca Pavel Brycz în romanul „Slava de mult apusă a patriarhatului” sau Jiri Pehe cu „Cele trei ipostaze ale îngerului” nu se limitează la
perioada comunistă ci încearcă să ilustreze, la trei generaţii de cehi, evrei şi nemţi, zbuciumata istorie a întregului secol XX.
Principalele diferenţe dintre literatura română şi cea cehă constau după părerea mea mai ales în felul diferit de a aborda realitatea. În timp ce proza cehă în marea ei majoritate de la Karel Capek încoace tinde spre formula să zicem englezească a epicului pur, românii, având încă din a doua jumătate a secolului XIX ca model de cultură şi civilizaţie Franţa, tind mai mult spre experimentul la nivelul tehnicii narative şi spre romanul-eseu.
În ceea ce priveşte literatura din Basarabia, mă bucură foarte mult faptul că a depăşit definitiv, pare-mi-se, faza lirismului post-semănătorist desuet,
s-a sincronizat nu numai cu literatura română, ci şi cu cea europeană şi devine conştientă de valoarea sa. În unele cazuri se adevereşte faptul că influenţa rusească, măcar la nivelul literar, nu trebuie să fie neapăpat nefastă.
Dumitru Crudu: Ce traduceţi acum din literatura română?
Jiří Našinec: Tot în Basarabia am rămas: acum câteva luni am terminat de tradus romanul lui Nicolae Rusu „Şobolaniada” iar acum lucrez la continuarea ei, intitulată „Revelion pe epavă.” În perspectivă aş vrea să public o antologie a nuvelei fantastice româneşti şi o selecţie de nuvele şi
povestiri din opera lui Vasile Voiculescu. Mă tentează, de asemenea, romanul „Spune-mi Gioni” al maestrului Aureliu Busuioc iar cu redactorul-şef al revistei lunare „Plav” am stabilit să publicăm un număr special dedicat în exclusivitate fenomenului literar din Republica Moldova.
Dumitru Crudu: Cum au fost primite cărţile autorilor moldoveni în Cehia?
Jiří Našinec: Ambele cărţi au fost primite surprinzător de bine având în vedere faptul că literatura basarabeană e foarte puţin cunoscută în Cehia.
Până în 1989, în afară de romanul „Zbor frânt” de Vladimir Beşleagă, tradus de mine, n-au apărut decât trei volume din opera lui Ion Druţă, toate
traduse, bineînţeles, din limba rusă.
Din cele patruzeci de cărţi pe care le-am tradus până acum, cele mai multe cronici, opt în total, le-a avut tocmai cartea d-lui Aureliu Busuioc,
acestea apărând în periodice de orientare diferită de la „Ziarul economic” până la „Săptămânalul catolic.” Postul de radio "Radioul ceh nr. 6", fosta Europă liberă, i-a dedicat romanului cincizeci de minute în cadrul emisiunii "Literatura şi politica".
Cât priveşte cartea lui Iulian Ciocan, trebuie să recunosc că la început proprietarul Editurii Dybbuk se cam temea de titlul ei fiindcă multor cehi
li se face şi acum pielea de găină la simpla menţiune a numelui lui Leonid Ilici, dar recepţia cărţii de către critică şi public a depăşit aşteptările
cele mai optimiste. În timp ce discutam mereu cu proprietarul editurii unde ar trebui organizată lansarea, la un moment dat ne-am dat seamă că nu mai avem ce lansa. Tirajul s-a epuizat printre altele şi datorită faptului că "Brejnev" a văzut lumina tiparului imediat după alegerile din Moldova când Basarabia era în centrul atenţiei mass-mediei. La popularizarea cărţii a contribuit fără îndoială şi scurta ei prezentare la televiziune în cadrul
emisiunii "Lumea cărţii" şi citirea la radio a tuturor episoadelor unde apare Iulian ca personaj principal.
Dumitru Crudu: Ce diferenţe şi similitudini există între literatura română din Republica Moldova şi cea din România şi literatura cehă?
Jiří Našinec: E greu să generalizezi când nu apuci să citeşti decât o fracţiune neglijabilă din producţia literarară a celor trei ţări dar un numitor comun mi se pare incontestabil: străduinţa autorilor de a înţelege just trecutul, tendinţă care pare acum mai scăzută în Cehia pentru că majoritatea operelor manifestând o atitudine critică la adresa fostului regim apăruseră deja în anii '70 -'80 sub formă de samizdat sau la una din editurile exilului ceh din Germania, Elveţia, Anglia sau Canada, majoritatea acestor cărţi fiind reeditate încă la începutul anilor '90. În momentul de faţă autorii ca Pavel Brycz în romanul „Slava de mult apusă a patriarhatului” sau Jiri Pehe cu „Cele trei ipostaze ale îngerului” nu se limitează la
perioada comunistă ci încearcă să ilustreze, la trei generaţii de cehi, evrei şi nemţi, zbuciumata istorie a întregului secol XX.
Principalele diferenţe dintre literatura română şi cea cehă constau după părerea mea mai ales în felul diferit de a aborda realitatea. În timp ce proza cehă în marea ei majoritate de la Karel Capek încoace tinde spre formula să zicem englezească a epicului pur, românii, având încă din a doua jumătate a secolului XIX ca model de cultură şi civilizaţie Franţa, tind mai mult spre experimentul la nivelul tehnicii narative şi spre romanul-eseu.
În ceea ce priveşte literatura din Basarabia, mă bucură foarte mult faptul că a depăşit definitiv, pare-mi-se, faza lirismului post-semănătorist desuet,
s-a sincronizat nu numai cu literatura română, ci şi cu cea europeană şi devine conştientă de valoarea sa. În unele cazuri se adevereşte faptul că influenţa rusească, măcar la nivelul literar, nu trebuie să fie neapăpat nefastă.
Dumitru Crudu: Ce traduceţi acum din literatura română?
Jiří Našinec: Tot în Basarabia am rămas: acum câteva luni am terminat de tradus romanul lui Nicolae Rusu „Şobolaniada” iar acum lucrez la continuarea ei, intitulată „Revelion pe epavă.” În perspectivă aş vrea să public o antologie a nuvelei fantastice româneşti şi o selecţie de nuvele şi
povestiri din opera lui Vasile Voiculescu. Mă tentează, de asemenea, romanul „Spune-mi Gioni” al maestrului Aureliu Busuioc iar cu redactorul-şef al revistei lunare „Plav” am stabilit să publicăm un număr special dedicat în exclusivitate fenomenului literar din Republica Moldova.
