Cum au de gînd să procedeze democraţii cu șantierul clădirii Parlamentului și Președinției, în cazul în care vor prelua guvernarea, având mai ales în vedere că deficitul bugetar a atins în ultimele 7 luni şi jumătate de lei. Vom discuta pe această temă cu expertul economic, Veaceslav Negruţă, membru al Partidul Liberal Democrat.
Europa Liberă: D-le Negruta, ati facut vreun calcul, e nevoie intr-adevar de atatia bani pentru reconstructia celor doua sedii – 500 de milioane de lei?
Veaceslav Negruță: De fapt niste calcule elementare au fost facute de experti in domeniul constructiilor si care au spus ca, cu acesti bani, se poate ridica o casa de la zero. Adica, cu toate lucrarile de teren, ridicarea acestei case si dotarea respectiva. O casa cu multe etaje. Ceea ce spune ca preturile sau suma invocata, de 500 de milioane, este prea mare, exagerata. Dar luand in consideratie ce se face in preajma Parlamentului – de fapt au fost demolate niste constructii capitale, se lucreaza la constructia unei anexe, care nu are nici o legatura cu ceea ce s-a intamplat in ziua de 7 aprilie – e vorba de o renovare capitala, nu doar de o reparatie.
Europa Liberă: Vreti sa spuneti ca sunt supralicitate nu doar cheltuielile, ci si volumul de lucru?
Veaceslav Negruță: Volumul lucrarilor este mult mai mare decat era necesar pentru a face acea reparatie capitala la clădirile respective.
Europa Liberă: Ce veti face, veti sista lucrarile, veti revedea cheltuielile? De unde veti lua bani?
Veaceslav Negruță: Cu siguranta reconstructia atat a Parlamentului, cat si a Presedintiei in agenda noii Guvernari. Deci nu este exclus ca vor fi inghetate lucrarile la aceste doua edificii. Pentru ca sunt multe alte prioritati, care ne fac sa relansam economia in primul rand. Pentru ca aceste doua edificii mai pot astepta pana la zile mai bune. Cand vor fi si bani mai multi la buget, ca sa poata fi finantata lucrarea respectiva.
Europa Liberă: Si totusi, d-le Negruta, inchirierea salii Palatului Republicii pentru lucrarile Parlamentului tot se pare ca nu costa prea putin?
Veaceslav Negruță: Este incomparabil cu ceea ce ne-ar costa acum sa facem acea reparatie sau renovarea Parlamentului si a Presedintiei si inchirierea salii. Pana la urma acelasi Palat al Republicii care se inchiriaza pentru sedintele Parlamentului este proprietate de stat si cheltuilile pentru energie electrica si incalzire nu sunt chiar atat de mari. In plus, vreau sa va spun despre ceea ce ati mentionat – cele 60 de milioane de lei care chipurile au fost donati nu se stie de cine. Pot sa va spun de unde de fapt sunt donatiile acestea. Stiti, la margine de strada, la margine de Chisinau sunt mai multe masini care vand nisip, pietris si alte materiale de constructie. Politia i-a colindat pe acesti oameni si li s-au dat rechizitele bancare in care sa faca niste plati periodic, lunar. De la mic si pana la intreprinderi mai mari, toti au fost obligati sa plateasca anumite sume de bani.
Europa Liberă: Dvs aveti dovezi?
Veaceslav Negruță: Da, sigur. Exista dovada, pentru ca exista contul bancar. Omului care sta cu masina i s-a indicat un cont bancar in care trebuie sa transfere banii. Deci sunt dovezi.
Europa Liberă: D-le Negruta, dar nu credeti ca e cazul sa revedeti si rezultatele concursului prin care au fost selectate firmele de constructii care azi participa la reparatia celor doua palate? Va intreb asta pentru ca in presa s-a scris deja despre interesele ministrului Baldovici in una din ele. S-ar putea poate face niste economii si de pe seama asta?
Veaceslav Negruță: Cu siguranta. Daca vom acces – iar asta se va intampla – la documentele de achizitie a materialelor de constructie vom vedea ca pentru acestea se cheltuie mult mai mult decat este pretul lor pe piata. Respectiv, cand s-a facut licitatia, s-au facut mari si mari abateri de la legislatia in vigoare cu privire la achizitiile publice. Aici sunt mai multe aspecte care se bat cap in cap. Achizitia publica se face atunci cand este alocat ban bugetar. Or, s-a spus ca bani bugetari nu vor fi atrasi pentru aceste lucrari. Cei care de fapt au si comandat devastarea acestor cladiri au incercat prin racket la nivel de stat sa culeaga bani ca sa restabileasca functionalitatea acestor doua cladiri. Iar acum se spune ca de fapt e nevoie de mijloace bugetare. Iata aici deja apare problema, necesitatea de a examina – cum s-a petrecut licitatia, cine a castigat aceasta legislatie. Si, in plus, ati vorbit despre niste salarii care se platesc acelor constructori care muncesc pe santiere. Sa stiti ca sunt probleme mult mai grave. Ati spus de 30 de firme. Intr-adevar, licitatia a fost castigata de o singura companie in conturile careia circula acesti bani. Dar cei care nemijlocit muncesc pe aceste santiere nu sunt remunerati. Li s-a spus de un salariu, dupa care cu 20 la suta sa fie redus si ca pana la urma in genere sa nu li se plateasca un salariu.
Europa Liberă: D-le Negruta, dar din bugetul de stat – cel putin asa s-a vorbit pana acum – autoritatile locale au redus din bugetele locale cu 20 la suta, bani care urmau sa fie repartizati si pentru reconstructia Parlamentului si a Presedintiei?
Veaceslav Negruță: In primul rand, bani pentru reconstructia Parlamentului si a Presedintiei in bugetul statului nu sunt prevazuti. Acea reducere cu 20 la suta din bugetele locale este o decizie ilegala, data printr-o circulara a ministrului de Fianante. Ea este ilegala si nu se inscrie nici in cadrul Legii cu privire la sistemul si procesul bugetar si nici in Legea cu privire la Bugetul de Stat pentru 2009. Acea decizie va fi atacata in judecata si deja sunt mai multi primari, mai multe organe ale administratiei publice locale care sunt gata sa o faca.