Linkuri accesibilitate

Alianța pentru Integrarea Europeana: PDL, PL, PD şi AMN formează o coaliţie de guvernare


Liderii celor patru partide au stabilit cinci obiective prioritare ale viitorului guvern - Distribuirea funcţiilor va fi stabilită într-o a doua fază de negocieri

Liderii celor patru partide ale opozitiei intrate in noul Parlament au semnat astazi, la 10 zile dupa alegeri, acordul de infiintare a unei coalitii de guvernare, intitulata Alianta pentru Integrarea Europeana. Liderii Partidului Liberal Democrat, Partidului Liberal, Partidului Democrat si Aliantei Moldova Noastra au semnat acordul in prezenta presei. El contine 5 obiective prioritare ale viitoarei guvernari, dar nu se refera la impartirea functiilor intre cele patru formatiuni, care au obtinut impreuna o majoritate de cel putin 53 de mandate in viitorul Parlament.

Principiile de baza ale Aliantei pentru Integrarea Europeana sunt restabilirea statului de drept, depasirea crizei social economice si asigurarea cresterii economice, descentralizarea puterii si asigurarea autonomiei locale, reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova, integrarea europeana si promovarea unei politici externe echilibrate.

Semnarea acordului de constituire a viitoarei coalitii de guvernare marcheaza sfarsitul primei etape de negocieri, dupa cum au anuntat liderii celor patru formatiuni. Liderul PD, Marian Lupu: “Astazi am pus temelia acestei prime etape si vreau sa va spun ca este o temelie foarte si foarte solida in mod evident discutiile noastre continua. Vom pune in continuare accentual pe asigurarea calitatii functionarii si consolidarii acestei functionalitati a aliantei pentru viitor…”

In cea de-a doua etapa urmeaza a fi negociate viitoarele candidaturi la functiile de sef al statului, presedinte al Parlamentului si premier. Doar dupa ce vor ajunge la un compromis, PLDM, PL, PD si AMN vor trece la discutii cu Partidul Comunistilor pe tema alegerii unui nou sef al statului, pentru care este nevoie de 61 de voturi in Parlament.

Vlad Filat, presedintele PLDM a declarat: “Noi nu ii vom trata pe comunistia asa cum au tratat ei in perioda anterioara pe ceilalti cetateni ai R. Moldova. Noi vom dialoga. Ceea ce tine de colaborare, ceea ce inseamna co-participare la o guvernare comuna, sigur, noi nu acceptam acest punct de vedere. Dialog – da, in sensul in care urmeaza sa asiguram un transfer civilizat de putere in R. Moldova si speram foarte mult ca si cei din PCRM, inteleg ca R. Moldova e un stat de drept, ei sunt obligati sa respecte legislatia RM si in acest sens vom si dialoga.”

Un lider comunist a declarat vineri Europei Libere ca Partidul Comunistilor ar putea accepta un dialog cu opozitia pentru a sprijini un candidat comun. Vladimir Turcan a spus ca viitorii deputati comunisti au purtat discutii pe aceasta tema si ca ar putea fi de acord cu un candidat apolitic, care sa nu faca parte din nici un partid parlamentar. Vladimir Turcan a mai spus ca partidul sau ar avea si alte conditii, dar nu a oferit detalii.
XS
SM
MD
LG