Elena Cioina: Domnule Nantoi, cine a avut de pierdut şi cine de cîştigat de pe urma războiului dintre Georgia şi Rusia?
Oazu Nantoi: În acest război nu sînt cîştigători. Rusia şi-a demonstrat esenţa administraţiei pe care o are – un regim politic care sfidează dreptul internaţional şi Georgia a pierdut controlul, pentru mult timp, asupra teritoriilor Abhaziei şi Osetiei de Sud, în situaţia cînd în Osetia de Sud era mai aproape de integrarea cu Georgia. Să nu uităm că Georgia a reuşit să realizeze nişte proiecte de infrastructură în zona conflictului, să nu uităm că a fost creată o administraţie de alternativă în frunte cu domnul Sanakoiev. Una dintre cauzele declanşării conflictului, în opinia mea, a fost că Rusia simţea că riscă să piardă controlul asupra Osetiei de Sud, ceea ce ar fi putut să schimbe ireversibil atmosfera în Caucaz şi a purces la acest act de agresiune.
Valeriu Caţer: Dar judecînd după presa rusească, aşa cum tratează ea problema, zice-se că Moscova a cîştigat un război militar şi a pierdut unul informaţional. Pe cît de adevărat poate fi o asemenea aserţiune, domnule Nantoi?
Oazu Nantoi: Este vorba nu doar de războiul informaţional deoarece noi cînd vorbim despr război informaţional riscăm să uităm despre cele zeci de mii de oameni care şi-au pierdut toate bunurile şi au fost nevoiţi să devină persoane intern strămutate în ţara lor, ceea ce s-a întîmplat în Abhazia cu epurări etnice, etc.
Alta este că Rusia a demonstrat că nu există normele de drept internaţional şi acele 5 principii ale politicii externe ale Federaţiei Ruse care au fost anunţate ulterior de preşedintele Dmitrii Medvedev vorbesc despre faptul că Rusia a declarat deschis că politica de standarde duble în spaţiul ex-sovietic a devenit o normă pentru ea, ceea ce e abosolut inadmisibil; dar, mă rog, noi cei din R. Moldova ar trebui să ţinem cont de aceste duble standarde.
Elena Cioina: Situaţia de anul trecut s-ar putea repeta, avînd în vedere noile tensiuni de la graniţa ruso-georgiană? Care sunt pericolele pentru regiune în general?
Oazu Nantoi: Pericolele pentru regiune sunt legate de faptul că Rusia n-a renunţat la ideea ei de a fi un concurent cu Statele Unite şi cu restul lumii în spaţiul ex-sovietic. Doar că Federaţia rusă promovează politica de anexare de facto a acestor teritorii, cu instalarea unor baze militare, cu preluarea aşa-ziselor frontiere cu Georgia şi sigur că acesta este un factor de destabilizare pe termen lung în Caucaz. Alta este că, după cum am scris eu un comentariu pentru un site din Georgia, unica soluţie pentru Georgia este să-şi consolideze statul de drept, democraţia pentru ca în Georgia problemele să se hotărască nu în stradă, nu prin revoluţii, ci, repet, prin aplicarea instituţiilor statului de drept şi doar pe această cale se poate de mizat într-o perspectivă îndelungată că vor fi restabilite normele de drept internaţional şi Georgia îşi va restabili integritatea şi în Caucaz vom avea pace şi stabilitate.
Valeriu Caţer: Adică Rusia oricum nu este atotputernică avînd în vedere că dincolo de dorinţa sa nu a reuşit să treacă, să anexeze prin recunoaşterea independenţei decît Abhazia şi Osetia de Sud, nu a reuşit să-şi supună şi cealaltă parte a Georgiei.
Oazu Nantoi: Nu e vorba de supunere, e vorba de un act de ocupaţie militară care a dorit să-l realizeze administraţia de la Kremlin. Probabil avînd în vedere să impună un regim de marionete la Tbilisi, un regim loial Federaţiei Ruse, ceea ce ar fi însemnat eliminarea Occidentului şi îndeosebi a Statelor Unite ca actor geopolitic din Caucaz. Dar cum s-a spus în cadrul acestei emisiuni, doar graţie intervenţiei hotărîte a Occidentului, graţie faptului că Franţa deţinea preşedinţia la acel moment în Uniunea Europeană, s-a reuşit încetarea conflictului în faza ceea care a permis păstrarea Georgiei ca stat suveran, fie şi cu pierderi teritoriale, dar ca subiect al dreptului internaţional.
Elena Cioina: Administraţia de la Tiraspol a acuzat şi ea acum un an Georgia de declanşarea conflictului. Ce ar trebui să înţeleagă transnistrenii din acest conflict şi în ce masura el ar putea fi folosit la un moment dat din nou ca o speritoare?
Oazu Nantoi: Voi începe cu situaţia de pe malul drept. În octombrie 2008, IPP a realizat Barometrul de Opinie Publică unde au fost formulate întrebări în legătură cu conflictul ruso-georgian şi este foarte îngrijorător faptul că peste 32 la sută dintre cei chestionaţi consideră că Georgia este responsabilă de declanşarea conflictului, în situaţia în care doar 20 la sută consideră că Rusia este responsabilă. Ceilalţi nu au nici o opinie. Deci, populaţia de pe malul drept al Nistrului trăieşte într-un mediu informaţional care în mare parte este modelat de mass-media ruseşti şi respectiv percepe situaţia din Georgia prin prisma Federației Ruse. Cu atît mai mult aceasta se referă la populaţia din stînga Nistrului, ceea ce este comun în opiniile care au răsunat că ei se simt ca un teritoriu al nimănui, pierdut şi uitat, dar totodată ei nu sînt capabili să-şi dea seama că această pretinsă statalitate n-are nici o perspectivă şi sunt alimentaţi de 20 de ani de zile cu această iluzie de recunoaştere cîndva. E trist, mi-e milă de aceşti oameni, dar trebuie să spun că cheia succesului pentru rezolvarea acestei probleme trebuie să o căutăm totuşi la Chişinău, unde timp de 20 de ani n-avem o guvernare capabilă să elaboreze o politică coerentă în raport cu aceşti oameni.
Oazu Nantoi: În acest război nu sînt cîştigători. Rusia şi-a demonstrat esenţa administraţiei pe care o are – un regim politic care sfidează dreptul internaţional şi Georgia a pierdut controlul, pentru mult timp, asupra teritoriilor Abhaziei şi Osetiei de Sud, în situaţia cînd în Osetia de Sud era mai aproape de integrarea cu Georgia. Să nu uităm că Georgia a reuşit să realizeze nişte proiecte de infrastructură în zona conflictului, să nu uităm că a fost creată o administraţie de alternativă în frunte cu domnul Sanakoiev. Una dintre cauzele declanşării conflictului, în opinia mea, a fost că Rusia simţea că riscă să piardă controlul asupra Osetiei de Sud, ceea ce ar fi putut să schimbe ireversibil atmosfera în Caucaz şi a purces la acest act de agresiune.
Valeriu Caţer: Dar judecînd după presa rusească, aşa cum tratează ea problema, zice-se că Moscova a cîştigat un război militar şi a pierdut unul informaţional. Pe cît de adevărat poate fi o asemenea aserţiune, domnule Nantoi?
Oazu Nantoi: Este vorba nu doar de războiul informaţional deoarece noi cînd vorbim despr război informaţional riscăm să uităm despre cele zeci de mii de oameni care şi-au pierdut toate bunurile şi au fost nevoiţi să devină persoane intern strămutate în ţara lor, ceea ce s-a întîmplat în Abhazia cu epurări etnice, etc.
Alta este că Rusia a demonstrat că nu există normele de drept internaţional şi acele 5 principii ale politicii externe ale Federaţiei Ruse care au fost anunţate ulterior de preşedintele Dmitrii Medvedev vorbesc despre faptul că Rusia a declarat deschis că politica de standarde duble în spaţiul ex-sovietic a devenit o normă pentru ea, ceea ce e abosolut inadmisibil; dar, mă rog, noi cei din R. Moldova ar trebui să ţinem cont de aceste duble standarde.
Elena Cioina: Situaţia de anul trecut s-ar putea repeta, avînd în vedere noile tensiuni de la graniţa ruso-georgiană? Care sunt pericolele pentru regiune în general?
Oazu Nantoi: Pericolele pentru regiune sunt legate de faptul că Rusia n-a renunţat la ideea ei de a fi un concurent cu Statele Unite şi cu restul lumii în spaţiul ex-sovietic. Doar că Federaţia rusă promovează politica de anexare de facto a acestor teritorii, cu instalarea unor baze militare, cu preluarea aşa-ziselor frontiere cu Georgia şi sigur că acesta este un factor de destabilizare pe termen lung în Caucaz. Alta este că, după cum am scris eu un comentariu pentru un site din Georgia, unica soluţie pentru Georgia este să-şi consolideze statul de drept, democraţia pentru ca în Georgia problemele să se hotărască nu în stradă, nu prin revoluţii, ci, repet, prin aplicarea instituţiilor statului de drept şi doar pe această cale se poate de mizat într-o perspectivă îndelungată că vor fi restabilite normele de drept internaţional şi Georgia îşi va restabili integritatea şi în Caucaz vom avea pace şi stabilitate.
Valeriu Caţer: Adică Rusia oricum nu este atotputernică avînd în vedere că dincolo de dorinţa sa nu a reuşit să treacă, să anexeze prin recunoaşterea independenţei decît Abhazia şi Osetia de Sud, nu a reuşit să-şi supună şi cealaltă parte a Georgiei.
Oazu Nantoi: Nu e vorba de supunere, e vorba de un act de ocupaţie militară care a dorit să-l realizeze administraţia de la Kremlin. Probabil avînd în vedere să impună un regim de marionete la Tbilisi, un regim loial Federaţiei Ruse, ceea ce ar fi însemnat eliminarea Occidentului şi îndeosebi a Statelor Unite ca actor geopolitic din Caucaz. Dar cum s-a spus în cadrul acestei emisiuni, doar graţie intervenţiei hotărîte a Occidentului, graţie faptului că Franţa deţinea preşedinţia la acel moment în Uniunea Europeană, s-a reuşit încetarea conflictului în faza ceea care a permis păstrarea Georgiei ca stat suveran, fie şi cu pierderi teritoriale, dar ca subiect al dreptului internaţional.
Elena Cioina: Administraţia de la Tiraspol a acuzat şi ea acum un an Georgia de declanşarea conflictului. Ce ar trebui să înţeleagă transnistrenii din acest conflict şi în ce masura el ar putea fi folosit la un moment dat din nou ca o speritoare?
Oazu Nantoi: Voi începe cu situaţia de pe malul drept. În octombrie 2008, IPP a realizat Barometrul de Opinie Publică unde au fost formulate întrebări în legătură cu conflictul ruso-georgian şi este foarte îngrijorător faptul că peste 32 la sută dintre cei chestionaţi consideră că Georgia este responsabilă de declanşarea conflictului, în situaţia în care doar 20 la sută consideră că Rusia este responsabilă. Ceilalţi nu au nici o opinie. Deci, populaţia de pe malul drept al Nistrului trăieşte într-un mediu informaţional care în mare parte este modelat de mass-media ruseşti şi respectiv percepe situaţia din Georgia prin prisma Federației Ruse. Cu atît mai mult aceasta se referă la populaţia din stînga Nistrului, ceea ce este comun în opiniile care au răsunat că ei se simt ca un teritoriu al nimănui, pierdut şi uitat, dar totodată ei nu sînt capabili să-şi dea seama că această pretinsă statalitate n-are nici o perspectivă şi sunt alimentaţi de 20 de ani de zile cu această iluzie de recunoaştere cîndva. E trist, mi-e milă de aceşti oameni, dar trebuie să spun că cheia succesului pentru rezolvarea acestei probleme trebuie să o căutăm totuşi la Chişinău, unde timp de 20 de ani n-avem o guvernare capabilă să elaboreze o politică coerentă în raport cu aceşti oameni.
