În Taraclia am fost întîmpinaţi de un panou piblicitar care ne dădea de înţeles că schimbările nu s-ar fi lăsat aşteptate aici şi că investitorii ar veni cu duiumul. Panoul făcea publicitate unui proiect grandios al Kuwaitului de aprovizionare cu apă. Prima impresie pare mai curînd idilică, întrucît ajunsă în centrul oraşului remarc că Taraclia a rămas aproape neschimbată din perioada sovietică. “Un fel de închisoare...Fără un lift care să funcţioneze, uneori fără lumină şi fără apă la robinet.” m-a dumerit mai tîrziu Ivan, tehnicianul la televiziunea locală STV41 şi postul de radio Albena.
“Trei ani ne-au zăpăcit cu proiectul Kuwaitului, că vom avem apă de izvor la robinet, dar nu s-a făcut nimic. La robinetul din apartamentul meu nici nu picură apă.” se arată ferm în aprecieri Ivan. Este imobilizat într-un cărucior cu rotile şi locuieşte la etajul opt, într-un bloc aciuat pe cea mai înaltă colină din Taraclia. În locuinţa lui se fac ştiri şi reportaje pentru posturile locale de radio şi televiziune. Iar în apartamentul de alături, din 24 în 24 de ore, sunt emise programele radio în trei limbi: rusă, bulgară şi română. Ivan povesteşte că a ajuns în audiovizual mai mult din întîmplare, dar şi din pasiune. E un hobby, adaugă el.
Cum liftul nu funcţionează de ani buni, spune Ivan, s-a resemnat să trăiască izolat, într-o lume a ştirilor, a reportajelor şi a muzicii. Prin geamul apartamntului său vede zi de zi aceiaşi privelişte - un tanc cocoţat pe un piedestal, în memoria celor care au luptat în Afganistran, iar la parter - cîrduri de pui care mişună în poieţele, păzite de cîţiva căţei. În Taraclia, care este capitala neoficială a comunităţii bulgare din sudul Republicii Moldova, preocupările faţă de omul de rînd ar fi de tip comunist sau socialist, conchide ironic Ivan.
Totuşi, mai mulţi locuitori îmi zic că nu pierd speranţa că deputaţii pe care i-au ales luna trecută, vor aduce reforme şi la Taraclia: „Suntem departe de politica din Chişinău, dar am vrea ca deputaţii să aibă grijă şi de etnicii bulgari. Să ne trimită fonduri în regiune ca să avem drumuri bune, apă la robinet, instituţii transparente.”
„Aş vrea să fie locuri de muncă şi salarii mari. Să ne dea pensii bune. Suntem săraci. Am vrea să avem măcar jumătate din traiul bulgarilor din Uniunea Europeană. „
Problemele etnicilor bulgari din sudul Moldova rămîn aproape un tabu, atîta timp cît autorităţile locale ar dosi infomaţiile ce nu le convin, ne spune Cristina Reabuhina, singurul redactor la televiziunea locală STV41. Cristina a studiat filologia în Rusia. Acolo ar vrea să se întoarcă ca să-şi continue cariera de jurnalistă, adaugă ea, după ce ar fi constatat că Taraclia rămîne totuşi o lume uitată. “Pur şi simplu autorităţile ne ignoră.” conchide ziarista din Taraclia. Colegii ei par însă mai optimişti şi îmi zic că au de gînd să rămînă la Taraclia ca să promoveze democraţia.
“Trei ani ne-au zăpăcit cu proiectul Kuwaitului, că vom avem apă de izvor la robinet, dar nu s-a făcut nimic. La robinetul din apartamentul meu nici nu picură apă.” se arată ferm în aprecieri Ivan. Este imobilizat într-un cărucior cu rotile şi locuieşte la etajul opt, într-un bloc aciuat pe cea mai înaltă colină din Taraclia. În locuinţa lui se fac ştiri şi reportaje pentru posturile locale de radio şi televiziune. Iar în apartamentul de alături, din 24 în 24 de ore, sunt emise programele radio în trei limbi: rusă, bulgară şi română. Ivan povesteşte că a ajuns în audiovizual mai mult din întîmplare, dar şi din pasiune. E un hobby, adaugă el.
Cum liftul nu funcţionează de ani buni, spune Ivan, s-a resemnat să trăiască izolat, într-o lume a ştirilor, a reportajelor şi a muzicii. Prin geamul apartamntului său vede zi de zi aceiaşi privelişte - un tanc cocoţat pe un piedestal, în memoria celor care au luptat în Afganistran, iar la parter - cîrduri de pui care mişună în poieţele, păzite de cîţiva căţei. În Taraclia, care este capitala neoficială a comunităţii bulgare din sudul Republicii Moldova, preocupările faţă de omul de rînd ar fi de tip comunist sau socialist, conchide ironic Ivan.
Totuşi, mai mulţi locuitori îmi zic că nu pierd speranţa că deputaţii pe care i-au ales luna trecută, vor aduce reforme şi la Taraclia: „Suntem departe de politica din Chişinău, dar am vrea ca deputaţii să aibă grijă şi de etnicii bulgari. Să ne trimită fonduri în regiune ca să avem drumuri bune, apă la robinet, instituţii transparente.”
„Aş vrea să fie locuri de muncă şi salarii mari. Să ne dea pensii bune. Suntem săraci. Am vrea să avem măcar jumătate din traiul bulgarilor din Uniunea Europeană. „
Problemele etnicilor bulgari din sudul Moldova rămîn aproape un tabu, atîta timp cît autorităţile locale ar dosi infomaţiile ce nu le convin, ne spune Cristina Reabuhina, singurul redactor la televiziunea locală STV41. Cristina a studiat filologia în Rusia. Acolo ar vrea să se întoarcă ca să-şi continue cariera de jurnalistă, adaugă ea, după ce ar fi constatat că Taraclia rămîne totuşi o lume uitată. “Pur şi simplu autorităţile ne ignoră.” conchide ziarista din Taraclia. Colegii ei par însă mai optimişti şi îmi zic că au de gînd să rămînă la Taraclia ca să promoveze democraţia.
