Linkuri accesibilitate

Voronin sugera la 29 iulie nevoia reducerii pragului electoral la alegerea preşedintelui


Vladimir Voronin
Vladimir Voronin

Într-un interviu acordat în ziua alegerilor, Voronin a susţinut cauza majorităţii simple în eventualitatea unui al treilea scrutin în parlament

Într-un interviu pe care Vladimir Voronin l-a acordat în ziua alegerilor parlamentare, liderul comuniştilor anticipa un nou impas post-electoral şi sugera o soluţie salvatoare pentru alegerea şefului statului. Aceea ca viitorul Parlament să modifice procedura. Nu pentru revenirea la alegerea preşedintelui prin votul popular, ci pentru micşorarea numărului de voturi necesare în Parlament, de la 61 la 52.

„De regulă ar trebui să fie aşa: dacă preşedintele nu este ales din primul tur, rămân doi candidaţi. Dacă nu este ales nici în turul doi, de ce n-am coborî minimul de voturi necesare până la majoritatea simplă, adică jumătate de parlament + un vot? Ce-ar fi nedemocratic în această soluţie?”, se întreba în interviu Vladimir Voronin.

Printr-o ironie a sorţii, el a avansat soluţia cu doar câteva ore înainte să fi aflat rezultatul alegerilor, la care nu comuniştii, ci partidele opoziţiei, luate împreună, au obţinut majoritatea în Parlament.

În interviul cu serviciul rusesc al postului nostru de radio, Vladimir Voronin a fost întrebat dacă Partidului Comuniştilor i-ar fi uşor să ţină piept unei opoziţii unite.

El a spus că ceea ce uneşte opoziţia ar fi „interesele înguste care nu coincid cu cele ale majorităţii cetăţenilor, care nu reflectă specificul şi realităţile ţării. Sunt interese impuse din afară, în primul rând de forţe româneşti şi alte structuri, între care structuri internaţionale criminale şi corupte”.

Vladimir Voronin a mai descris un scenariu al divizării opoziţiei în timpul negocierilor pentru alegerea unui nou şef al statului. Politicienii opoziţiei, a spus el, „se vor prezenta la început frumoşi, deştepţi şi cumsecade, dar când vor vedea că nu le este de ajutor vor începe a se mânca între ei. Cunoaştem cam ce hram poartă opoziţia şi pe cine are de gând să ni-l propună. Dar şi noi le vom organiza un concurs pe cinste, ameninţa Vladimir Voronin. Lasă-i să se certe pentru unire şi pentru cine să voteze. Las că vedem noi la ce se va ajunge până la urmă”.

Vladimir Voronin a mai spus că partidul său va înainta din nou candidatura Zinaidei Greceanîi la preşedinţie. În ceea ce-l priveşte, Voronin a susţinut, tot aşa cum a făcut-o înainte de alegerile din aprilie, că ar prefera să fie un simplu deputat, continuînd să conducă partidul. Pentru că astăzi, spunea Voronin „într-adevăr sunt ca un dictator cu cele trei funcţii: preşedinte în exerciţiu, preşedinte al Parlamentului şi lider al partidului de guvernare”.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG