Recent au încetat din viaţă trei extraordinari gînditori europeni, ancoraţi profund în viaţa publică a timpului lor: Bronislaw Geremek, Lezsek Kolakowski, Ralf Dahrendorf.
Scrierile lor pe filosofice, istorice, sociologice şi politice pot umple cîteva rafturi de bibliotecă. În momente critice, 1956, 1868, 1989 angajamentul lor politic a ajutat la scrierea istoriei europene.
De unde vine Europa de azi
Odată cu ei se duce ultima generaţie de europeni formaţi de ororile celui de-al doilea război mondial şi urmările sale în Europa centrală. Au înţeles cu fiecare părticică din fiinţa lor de ce avem nevoie de o Europă a libertăţii, unde domneşte legea, pentru că, adolescenţi fiind au trăit exact opusul acestei Europe.
Iar noi, copii ai unor timpuri mai norocoase, continuă istoricul britanic, trebuie să susţinem această Europă fără acel fel de impuls care vine din experienţa personală.
Au vorbit rar şi cu reticenţă despre întîlnirea lor cu Răul, pe vremea cînd erau copii. Şi de aceea există unele lucruri, probabil inclusiv ororile cele mai fără de seamăn, pe care nu o să le ştim niciodată, şi nici n-avem dreptul să le ştim.
Cu toate astea, în ultimii lor ani de viaţă, în fragmente autobiografice, sau în frînturi de conversaţie, au lăsat să se întrezărească puţin din Gheena din care s-a născut Europa de azi.
Bronislav Geremek
Cel care a trecut prin cele mai cumplite experienţe a lăsat cele mai puţine mărturii. Bronislav Geremek, istoric al Evului Mediu devenit consilier al Solidarităţii şi mai apoi ministru de externe al Poloniei, a vorbit puţin despre cum erau viaţa şi moartea pe vremea copilăriei lui în gehtto-ul din Varşovia. „Am închis cutia asta şi am întors cheia în broască”, a raspuns Geremek la întrebrea unui ziarist.
Lezsek Kolakowski
Într-o lungă conversaţie autobiografică publicată acum cîţiva ani, filosoful, istoricul de idei, analistul, criticul şi unul din „terminatorii” intelectuali ai comunismului, Lezsek Kolakowski, vorbeşte despre viaţa sa în Polonia ocupată.
Despre cum a fost pus să facă jucării din lemn cînd avea 15 ani, şi despre cum învăţa pe ascuns într-o bibliotecă pe jumătate îngropată în moloz, după ce naziştii au închis şcolile poloneze (din enciclopedie ştia tot ce era scris la literele A, D si E, şi nimic din ce scria la literele B şi C, pentru că ţăranii locali au folosit volumele cu pricina să facă focul).
Despre cum a văzut cu ochii lui caruselul care continua să se învîrtă în piaţa Krasinski din Varşovia în timp ce ghetto-ul ardea cîţiva paşi mai încolo, „şi în aer zburau fîşii arse de haine” (o scenă imortalizată de Czeslaw Milos în poemul „Campo di Fiori”).
Sau despre cum, întoteauna cînd vedea un avion zburînd la joasă înălţime, chiar şi bătrîn fiind, se aştepta din clipă-n clipă să arunce bombe.
Şi despre cum tatăl său a fost arestat şi ucis de ocupanţii germani ai Varşoviei în 1943.
Ralf Dahrendorf
Gînditorul social, politicianul şi profesorul german Ralf Dahrendorf a lăsat cele mai substanţiale mărturii din anii de Gheenă ai Europei, în memoriile sale.
Tatăl lui, un politican social democrat, a fost arestat pentru că a participat la complotul de a-l ucide pe Hitler de la 20 iulie 1944, dar a scăpat cu viaţă.
Cînd avea 15 ani, Dahrendorf a făcut parte dintr-o mişcare de rezistenţă anti-nazistă înfiinţată de nişte şcolari (micii conspiratori îşi scriau mesaje secrete în limba latină, crezînd că agenţii Gestapo-ului nu vor fi în stare să le citească; doar că aceştia au găsit soluţia foarte uşor: l-au arestat pe profesorul de latină).
Cele 10 zile de arest în izolare totală care au urmat, avea să-şi amintească peste ani Dahrendorf, au trezit în el „o dorinţă aproape claustrofobică de libertate, o rezistenţă viscerală la a fi obligat să stea într-un spaţiu închis, fie prin puterea personală a unor indivizi, fie prin puterea anonimă a organizaţiilor – şi de aici se trage pasiunea lui de-o viaţă pentru libertate.
Bronek, Leszek, Ralf şi Europa lor
Fiecare din aceşti trei băieţi extraordinar de talentaţi ar fi putut cu uşurinţă fi omorît, aruncat în jarul dementei autodistrugeri a Europei, aşa cum s-a întîmplat cu mulţi dintre prietenii şi rudele lor.
Fiecare din ei a trăit în schimb o viaţă lungă, o viaţă plină, şi a creat o operă durabilă. Fiecare a contribuit cu strălucire, claritate, curaj şi umor la Europa liberă pe care o locuim azi.
Cei trei profesori n-au avut nici pe departe aceeaşi opinie despre proiectul european comun. Geremek a fost un optimist convins, Dahrendorf era moderat, Kolakowski sceptic total.
Dar cînd vorbim de Europa aici, nu ne referim la instituţiile de la Bruxelles, scrie Timothy Garton Ash. Europa, continuă istoricul britanic, este totalitatea, de-a lungul tuturore naţiunilor europene, a unui sistem juridic, politic şi economic, a unei forme de societate, a unui etos, a unui angajament, care pune demnitatea şi libertatea umană individuală în centru.
Asta e Europa în care au crezut şi pentru care au luptat cei trei.
Concluzia lui Tinothy Garton Ash e simplă, spune el, deşi poate mai puţin simplu de pus în practică. Din cauză că nu ne mai putem baza pe memoria personală, şi nici pe forţa întîlnirilor personale cu aceşti ultimi reprezentanţi ai generaţiei din timpul războiului, e nevoie ca o istorie mai bună să fie predată în şcoli.
Istoria pentru fiecare. Istoria adusă acasă prin poveşti individuale. Un bun profesor ar începe cu aceste trei poveşti: a lui Bronek, a lui Leszek, a lui Ralf.
Scrierile lor pe filosofice, istorice, sociologice şi politice pot umple cîteva rafturi de bibliotecă. În momente critice, 1956, 1868, 1989 angajamentul lor politic a ajutat la scrierea istoriei europene.
De unde vine Europa de azi
Odată cu ei se duce ultima generaţie de europeni formaţi de ororile celui de-al doilea război mondial şi urmările sale în Europa centrală. Au înţeles cu fiecare părticică din fiinţa lor de ce avem nevoie de o Europă a libertăţii, unde domneşte legea, pentru că, adolescenţi fiind au trăit exact opusul acestei Europe.
Iar noi, copii ai unor timpuri mai norocoase, continuă istoricul britanic, trebuie să susţinem această Europă fără acel fel de impuls care vine din experienţa personală.
Au vorbit rar şi cu reticenţă despre întîlnirea lor cu Răul, pe vremea cînd erau copii. Şi de aceea există unele lucruri, probabil inclusiv ororile cele mai fără de seamăn, pe care nu o să le ştim niciodată, şi nici n-avem dreptul să le ştim.
Cu toate astea, în ultimii lor ani de viaţă, în fragmente autobiografice, sau în frînturi de conversaţie, au lăsat să se întrezărească puţin din Gheena din care s-a născut Europa de azi.
Bronislav Geremek
Cel care a trecut prin cele mai cumplite experienţe a lăsat cele mai puţine mărturii. Bronislav Geremek, istoric al Evului Mediu devenit consilier al Solidarităţii şi mai apoi ministru de externe al Poloniei, a vorbit puţin despre cum erau viaţa şi moartea pe vremea copilăriei lui în gehtto-ul din Varşovia. „Am închis cutia asta şi am întors cheia în broască”, a raspuns Geremek la întrebrea unui ziarist.
Lezsek Kolakowski
Într-o lungă conversaţie autobiografică publicată acum cîţiva ani, filosoful, istoricul de idei, analistul, criticul şi unul din „terminatorii” intelectuali ai comunismului, Lezsek Kolakowski, vorbeşte despre viaţa sa în Polonia ocupată.
Despre cum a fost pus să facă jucării din lemn cînd avea 15 ani, şi despre cum învăţa pe ascuns într-o bibliotecă pe jumătate îngropată în moloz, după ce naziştii au închis şcolile poloneze (din enciclopedie ştia tot ce era scris la literele A, D si E, şi nimic din ce scria la literele B şi C, pentru că ţăranii locali au folosit volumele cu pricina să facă focul).
Despre cum a văzut cu ochii lui caruselul care continua să se învîrtă în piaţa Krasinski din Varşovia în timp ce ghetto-ul ardea cîţiva paşi mai încolo, „şi în aer zburau fîşii arse de haine” (o scenă imortalizată de Czeslaw Milos în poemul „Campo di Fiori”).
Sau despre cum, întoteauna cînd vedea un avion zburînd la joasă înălţime, chiar şi bătrîn fiind, se aştepta din clipă-n clipă să arunce bombe.
Şi despre cum tatăl său a fost arestat şi ucis de ocupanţii germani ai Varşoviei în 1943.
Ralf Dahrendorf
Gînditorul social, politicianul şi profesorul german Ralf Dahrendorf a lăsat cele mai substanţiale mărturii din anii de Gheenă ai Europei, în memoriile sale.
Tatăl lui, un politican social democrat, a fost arestat pentru că a participat la complotul de a-l ucide pe Hitler de la 20 iulie 1944, dar a scăpat cu viaţă.
Cînd avea 15 ani, Dahrendorf a făcut parte dintr-o mişcare de rezistenţă anti-nazistă înfiinţată de nişte şcolari (micii conspiratori îşi scriau mesaje secrete în limba latină, crezînd că agenţii Gestapo-ului nu vor fi în stare să le citească; doar că aceştia au găsit soluţia foarte uşor: l-au arestat pe profesorul de latină).
Cele 10 zile de arest în izolare totală care au urmat, avea să-şi amintească peste ani Dahrendorf, au trezit în el „o dorinţă aproape claustrofobică de libertate, o rezistenţă viscerală la a fi obligat să stea într-un spaţiu închis, fie prin puterea personală a unor indivizi, fie prin puterea anonimă a organizaţiilor – şi de aici se trage pasiunea lui de-o viaţă pentru libertate.
Bronek, Leszek, Ralf şi Europa lor
Fiecare din aceşti trei băieţi extraordinar de talentaţi ar fi putut cu uşurinţă fi omorît, aruncat în jarul dementei autodistrugeri a Europei, aşa cum s-a întîmplat cu mulţi dintre prietenii şi rudele lor.
Fiecare din ei a trăit în schimb o viaţă lungă, o viaţă plină, şi a creat o operă durabilă. Fiecare a contribuit cu strălucire, claritate, curaj şi umor la Europa liberă pe care o locuim azi.
Cei trei profesori n-au avut nici pe departe aceeaşi opinie despre proiectul european comun. Geremek a fost un optimist convins, Dahrendorf era moderat, Kolakowski sceptic total.
Dar cînd vorbim de Europa aici, nu ne referim la instituţiile de la Bruxelles, scrie Timothy Garton Ash. Europa, continuă istoricul britanic, este totalitatea, de-a lungul tuturore naţiunilor europene, a unui sistem juridic, politic şi economic, a unei forme de societate, a unui etos, a unui angajament, care pune demnitatea şi libertatea umană individuală în centru.
Asta e Europa în care au crezut şi pentru care au luptat cei trei.
Concluzia lui Tinothy Garton Ash e simplă, spune el, deşi poate mai puţin simplu de pus în practică. Din cauză că nu ne mai putem baza pe memoria personală, şi nici pe forţa întîlnirilor personale cu aceşti ultimi reprezentanţi ai generaţiei din timpul războiului, e nevoie ca o istorie mai bună să fie predată în şcoli.
Istoria pentru fiecare. Istoria adusă acasă prin poveşti individuale. Un bun profesor ar începe cu aceste trei poveşti: a lui Bronek, a lui Leszek, a lui Ralf.
