Linkuri accesibilitate

Priorităţile delegaţiei PE de monitorizare a alegerilor


Marian-Jean Marinescu
Marian-Jean Marinescu

Interviu cu eurodeputatul Marian Jean Marinescu

MARIAN JEAN MARINESCU : Modalitatea de vot, adică actele cerute pentru a vota şi cum s-a intocmit lista de vot in fiecare circumscripţie. O sa punem aceste întrebări luni şi marţi, să vedem cum s-au făcut listele de data aceasta, dacă s-au efectuat modificări astfel încît să nu mai existe problemele care au existat înainte, daca s-au efectuat şi, în funcţie de ceea ce vom vedea pe teren, pentru că miercuri vom fi in 4 locaţii, vom face şi raportul final

Europa Liberă : Revin la alegerile precedente, mai exact la ce s-a intimplat după alegeri, cînd, in plenul Parlamentului European aţi propus revizuirea suportului financiar pe care Uniunea Europeana îl acordă Moldovei, mai exact, aţi solicitat să se vadă cum se cheltuile banii de către autorităţile de la Chişinau. Vă intreb de aceasta dată, dacă autorităţile, in eventualitatea unor manifestări post electorale, vor repeta scenariul din aprilie, pînă unde s-ar putea merge cu sancţiunile, dacă Uniunea Europeana va recurge la sancţiuni, desigur...

MARIAN JEAN MARINESCU : Eu zic sa nu facem comentarii pe niste supozitii. Dacă se va intimpla ce s-a intimplat şi data trecuta... Eu sper ca de data aceasta sa nu mai existe astfel de manifestări, ca alegerile să se desfasoare normal. Eu am cerut sa se verifice cum s-au cheltuit banii, nu vreau sa se revizuiască aspectul financiar referitor la Moldova, ci, dimpotrivă. As vrea ca Uniunea Europeană sa se implice mai mult si sa poata sa aloce mai multi bani pentru Republica Moldova pentru diverse domenii unde este nevoie, mai ales in ceea ce inseamna administratia, institutii, instituirea statului de drept, justitie..

Europa Liberă: Este adevărat, însă, domnule Marinescu, pare că aceasta relaţie este un pic dezechilibrată, mai degraba Uniunea Europeană doreşte să facă paşi mai mulţi către Moldova decît autorităţile de moment, e adevarat, din Moldova faţă de Uniunea Europeană...

MARIAN JEAN MARINESCU: Ultima declaraţie a preşedintelui ( în exerciţiu) Voronin, dată înainte de summitul de la Praga, a fost că Republica Moldova doreşte să mergă pe drumul către Uniunea Europeană şi noi trebuie să respectăm aceste declaraţii . Eu cred că şi cetăţenii din Republica Moldova doresc acest lucru, însă, pentru acest lucru trebuie să se ridice la standardele cerute, adică, trebuie să îndeplinească acele cerinţe ale Uniunii şi asta se va întimpla şi prin Parteneriatul Estic, noul instrument elaborat de Comisia Europeană, cît şi prin noul tratat care se va încheia între Uniunea Europeană şi Moldova...
XS
SM
MD
LG