Ce criterii au stat la baza repartizării cotelor de admitere în universităţi, de care s-a ocupat Ministerul Economiei şi dacă a fost realizat vreun studiu despre cererea şi oferta de specialităţi pe piaţa muncii din Moldova, i-am adresat aceste întrebări ministrului adjunct al economiei, Sergiu Sainciuc.
Sergiu Sainciuc: Această înmatriculare a fost elaborată în baza cerinţelor şi tendinţelor pe piaţa forţei de muncă şi din estimările necesităţilor de personal la învăţămîntul superior, la învăţămîntul mediu de specialitate şi la învăţămîntul secundat profesional.
Elena Cioina: Asta înseamnă că aţi făcut vreun studiu prin care aţi determinat ce specialităţi sunt solicitate acum?
Sergiu Sainciuc: S-a făcut un studiu pentru necesarul de personal pentru necesităţile economiei naţionale. Aici este vorba despre necesarul de personal care are studii, fie superioare, fie medii speciale sau secundar profesionale. Evident economia naţională mai are necesităţi şi de personal necalificat care nu necesită de a avea careva studii cel puţin secundar profesionale. Aceste categorii de personal sunt destul de multe. Ele constituie aproximativ 35-40 de procente din toată forţa de muncă.
Elena Cioina: Domnule Sainciuc, dar totuşi cei mai mulţi şomeri de exemplu sunt printre cei care nu au studii superioare.
Sergiu Sainciuc: Asta este greu de spus unde sunt mai mulţi şomeri. Asta nu înseamnă că avînd studii superioare cineva trebuie să-i creeze lui un loc de muncă. Asta înseamnă că persoana avînd studii superioare poate să-şi genereze singur o afacere. Dar vreau să menţionez că pentru economia naţională sunt necesare forţe de muncă calificate la meserii, profesii muncitoreşti, nu neapărat cu studii superioare.
Elena Cioina: Bine, şi dacă nu vor să înveţe tinerii la o scoală profesională de exemplu...
Sergiu Sainciuc: În cazul de faţă nu toţi au aptitudinea de a obţine studii superioare. Cineva lucrează peste hotare, dar asta nu înseamnă că persoana respectivă chiar dacă va putea învăţa prin contract, ea are aptitudinile să-şi deschidă o afacere sau ulterior să lucreze pe specialitate. Eu consider că în multe cazuri banii sunt folosiţi, eu înţeleg că aceştia sunt banii privaţi ai familiilor, dar sînt folosiţi neeficient de către aceste familii. E valabil şi în cazul studiilor.
Elena Cioina: Dar nu puteţi să-i obligaţi pe aceşti tineri să meargă să înveţe la o şcoală profesională dacă el vrea să meargă să facă o facultate.
Sergiu Sainciuc: Deci, uitati-vă, mult stimată doamnă, în cazul de faţă avînd careva surse financiare de peste hotare, avînd suportul statului în acordarea de granturi, credite, pentru lansarea unei afaceri în localităţile rurale, ştiţi că a fost lansat anul trecut programul respectiv...
Elena Cioina: Care de fapt nu merge domnule Sainciuc...
Sergiu Sainciuc: Merge, merge. Programul dat merge şi afacerile sunt create, finanţate şi pot să vă aduc multe exemple în acest sens, dar în cazul de faţă planurile de înmatriculare pentru anul curent sînt suficiente pentru a îndestula necesităţile forţei de muncă pentru perspectiva imediat următoare de dezvoltarea a economiei naţionale.
Elena Cioina: Domnule Sainciuc şi totuşi de ce s-au tăiat atît de brusc din cotele de admitere, mai ale la facultăţile de drept, de economie, 15, 20 de procente?
Sergiu Sainciuc: Nu că s-a tăiat brusc. Pur şi simplu dacă e să facem o comparaţie cu anul 2005, atunci înmatricularea la specialităţile economice, juridice, relaţii economice şi juridice internaţionale a constituit peste 52 de procente din totalul înmatriculării, ceea ce nu este normal. Nu toţi pot deveni economişti, jurişti. În acest context, ce se va dezvolta în continuare în ţara noastră? Evident că trebuie să fie dezvoltată infrastructura, serviciile şi în acest context evident ne trebuie specialişti în aceste domenii. De aceea şi s-a făcut o redistribuire. S-a micşorat numărul de locuri pentru înscrierea la specialităţile juridice şi economice, dar s-au majorat locurile la specialităţile ce ţin de servicii, la specialităţile inginereşti. Tehnologiile informaţionale şi altele.
Elena Cioina: Și în cazul în care nu vor merge tinerii la aceste specialităţi?
Sergiu Sainciuc: Se duc studenţi încolo. Veţi vedea rezultatele înmatriculării din anul acesta.